Programul de mai al Sarmalelor Reci

Comunicat de la Zolist:

Vineri, 2 mai, 20:30 (aprox.) Timisoara, in fata Teatrului, zona pietonala
Concert Sarmalele Reci in aer liber - reintilnire cu publicul timisorean dupa destul de multa vreme - nu ratati! Fiti si voi printre miile de spectatori!
Simbata, 3 mai, 21:00, Oradea, Blue Monday (pasajul pietonal)
Rock-buli (atentie, pe ungureste buli nu inseamna ce credeti voi, ci pur si simplu petrecere, sau bairam, sau cum vreti ...) - intr-unul din cele mai bune cluburi din tara, unde Sarmalele Reci au inregistrat top de vinzari de bilete.

Duminica, 4 mai, 19:00, Miercurea Ciuc / Csíkszereda, zilele Harghitei / Hargitai napok, Casa Sindicatelor

Concert multi-kulti cu Paprikas Zoli si Sarmalele Reci pentru prima oara in capitala secuiana. Sarmalele Reci vor demonstra pe scena ce inseamna cu adevarat autonomia ... Ei vor cinta, publicul va asculta (deci doua activitati autonome). Vom vedea cine termina primul !

Simbata, 10 mai, 17:00-19:00 Bucuresti, Piata Revolutiei (la monumentu' Cartofu'nfipt in batz) Concert Sarmalele Reci intr-un eveniment in cadrul proiectului "Copacul de hirtie". Sarmalele Reci, impreuna cu alte trupe, reamintesc publicului ca planeta Pamint este ecologica si ecologista si ca asa ar si trebui sa ramina. In primul rind, plantam citeva sute (sau poate chiar mii ?) de copaci. Iar pe de alta parte: Daca de obicei dupa concert ramine un dezastru de cutii, sticle, pungi si ... dejectii, de data asta vom sustine ideea de curatenie globala aruncind consecvent gunoiul numai in tomberoanele special amenajate.

16 mai - Bucuresti, Suburbia Concert Live Sarmalele Reci

Joi, 22 mai (reprogramat din 30 mai), 21:00, Bucuresti, Clubul t,aranului Concert Live Sarmalele Reci

Ne vedem acolo!

Zoltan

Se discută acceptarea pluralului "succesuri"

... în următoarea ediţie a DEX-ului!
O comisie la nivel înalt de lingvişti studiază posibilitatea acceptării variantei alternative de plural succesuri pentru subst. succes (cu pluralul actualmente recomandat succese).
Argumentaţia? Modelele deja existente:
stres - stresuri
fes - fesuri
nes - nesuri
mercedes - mercedesuri
ABS - ABS-uri
... ...

Paşte fericit! sau...

Cestit Velikden!
Revin la blog cînd revin din Bulg.

Cum e să faci reclamă la Duru

Ei bine, da. Am făcut-o şi pe asta, în anii '90, cînd Duru era lider în România. Era o epocă a pieţelor şi a complexelor en gros, cînd supermarketurile încă suspinau, iar publicitatea adevărată era cea folclorică, orală, "executată" de precupeţi la faţa locului şi testată permanent pe public.
Evident, un brand atît de popular şi de sugestiv sonor precum Duru avea parte de sloganul lui folcloric, neoficial, autoironic (cel puţin)... Ca folclorist amator şi ca oficiant al brand-ului, am cules mai multe variante, dintre care cea mai cristalizată şi mai răspîndită era:
Cumpăraţi săpunul Duru / care spală bine curu'!
Sloganul oficial, "de la televizor", al săpunului Duru era "Pentru o lume mai curată"... Deci inevitabil conţinea cuvîntul cu c...
Spotul corporate, venit din Turcia şi adaptat în română, arăta mulţi copii de 10-14 ani (hm...), majoritatea fetiţe (hm...hmmm...) în bluziţe albe, imaculate, alergînd pe o pajişte şi cîntînd cu însufleţire: Du-u-ru... Du-u-ru... pentru-o lume mai curată... mai senină... (Nu l-am găsit pe Youtube, dar cine îşi aminteşte poate confirma: era genul eurovisionlîk, giugiuc, halal bre!)
Ca să întregesc panorama, să spun că "duru" în turcă înseamnă pur, curat, neprihănit, imaculat... Şi orice alt slogan de tip descriptor ar fi sunat... tot pe acolo: dacă evitam cuvinte precum curat, curăţenie, tot dădeam de cuvinte precum pur sau pură (!!!), care ne-ar trimis din lac în pu... ţ. (Hm: ce-ar fi fost să propun virginal?)
Aşa că, deşi nimeni nu recunoştea făţiş, toată lumea era fericită cu sloganul de iarmaroc, care vindea cu siguranţă mai mult decît spotul TV. Acestuia din urmă îi rămînea sarcina de a face imagine... faţadă... cum ar veni, să "spele faţa"...

Publicitate în RO: manipulatorii manipulaţi

Într-un articol confesiv pentru IQads (De ce m-am lăsat de publicitate), regizorul Tavi Segărceanu "Sega", fost copywriter şi deputy CD, dezvăluie un pic din atmosfera de aburire corporatistă la care sînt supuşi (mai toţi) oamenii de creaţie din România. Spre deosebire de Beigbeder (cu care îl asemuie un comentator mai jos), Sega are delicateţea de a nu acuza făţiş... dar ne îngăduie să citim multe printre rînduri... E insight-ul cuiva care a trăit nemijlocit, din interior, manipularea de gradul zero; cea care l-a făcut ca, la rîndul său, să-i manipuleze pe alţii fără să conştientizeze mai nimic (altceva decît premii, glorie, goana după the big idea şi alte himere gonflabile)...

Related link: Publicitarii români recunosc că reciclează idei

Joi seară conferenţiez la Get Branded

Joi 17 aprilie de la 17:00, la sediul ARRP, Piaţa Romană nr. 9,
ţin un seminar de Effective Sloganizing:
Retorica eufoniei
- în cadrul seriei de conferinţe Get Branded, organizată de asociaţia studenţească VIP România.

Related links:
Get Branded
www.vipromania.ro

Publicitarii admit că refolosesc ideile refuzate...

... şi culmea! majoritatea creativilor (intervievaţi de Petre Barbu şi Ioana Bunea) nu văd nimic rău în asta! Cu alte cuvinte...
- o reclamă refuzată de un ghid TV poate fi refolosită pentru o marcă de televizoare ieftine (flagrantul caz, evocat în articol, exhibat public chiar de directorul de creaţie care "a comis-o");
- o reclamă refuzată de un energizant poate fi refolosită pentru un suc de fructe (pentru că, nu-i aşa, fructele dau energie) ;
- o altă reclamă, refuzată de respectivul suc de fructe, poate fi folosită pentru o gamă de mezeluri (pentru că şi carnea dă energie, da?!)...
... şi tot aşa.
Singur Brăduţ Florescu (format la şcoala lui Bernbach şi deci sensibil la criteriul relevanţei) încearcă o modalizare: reciclarea e admisibilă doar la nivel de platforme creative (acestea fiind entităţi supreme, rarefiate şi larg cuprinzătoare, ca Eidos-urile platoniene), nu însă la niveluri inferioare (concepte creative, variante de realizare... sau "execuţie", cum se zice în branşă).
Articolul e pe cît de important, pe atît de curajos, întrucît dezvăluie un simptom grav al metehnelor de care suferă publicitatea românească.

Marţi şi vineri Sarmalele TV

Marţi 15, după 18:00, Sarmalele Reci cîntă live la ProTV la emisiunea lui Măruţă, Happy Hour.
Ultima dată cînd au fost Sarmalele la Măruţă, acesta era la Tonomatul DP2 şi s-a purtat foarte arogant şi superior cu Zoli & Co. De cînd a venit HH, parcă s-a mai "scuturat". Mai ales că - din cîte am aflat din tabloide - are acum lîngă el pe cineva care chiar ştie muzică...
Vineri 18, de la 18:00, Sarmalele Reci live în show-ul "Ne vedem la TVR", o emisiune cu prieteni invitaţi tot din domeniul muzicii. De-a lungul anilor, Zoli a fost invitat la Loredana, Bere Gratis şi Taxi. Cine o să vină acum la Sarmale?

Leapşă înfundată: 5 spoturi care-mi plac

Leapşă primită de la Diana Caracota, de pe blogul IQads: top 5 video ads - all time favourites.
Cum sînt lipsit de fair play la jocul ăsta, mă grăbesc să îi răspund, fără a face o selecţie definitivă, tip... "top" (e mai degrabă tip hop-ţop, acum pe loc).
RECTIFIC: Leapşa merge merge mai departe... la Pisicot!

Mulino Bianco - Veneţia (n-am mai găsit Florenţa, sper s-o posteze din nou careva) - cu dedicaţie fanilor Dorna


Peugeot 206 - Indianul


Xnet - Taraful


VW - Deszăpezirea


Disney - Talk to me 'that' special way

Cindy Cat - La Sovata (1997)

Matt Bianco feat. Basia (reuniţi în 2004)

Restanţier la lepşe, solicit reexaminare

Pe lîngă că înfund toate lepşele, acum le şi întîrzii. Lorena mi-a fript una acum o lună: cică să zic 8 lucruri pe care le detest la mine însumi.
Pînă să răspund, mă trezesc cu o leapşă nouă de la Oblia: una relaţională, interpersonală şi foarte confesivă.
Tot nu le dau mai departe, măcar să le onorez într-un fel. Aşadar restanţa: 8 things I hate about myself: dinţii din faţă: incisivii şi caninii de sus şi de jos (ies 8? - yes!) : sînt strîmbi; n-am avut răbdare să port aparat dentar cînd eram mic; de aceea azi am reţineri să zîmbesc larg, self confident, americăneşte.
Asta a fost restanţa la Lorena. Pentru Oblia voi reduce din decalaj, promit: în curînd, pe textier.ro

Porcăriuţe în reclame: cum, cînd şi mai ales de ce?

AdPlayers supune dezbaterii topicul reclamelor cu "porcăriuţe".
Studiu de caz este campania virală de auto-promo a agenţiei Lowe, în care se pot auzi anumite expresii licenţioase.
Sînt solicitaţi să îşi dea cu părerea oameni grei din business şi alături de ei, cu onoare, şi mandea.
Reclama din Cluj la care mă refer în introducere este discutată aici şi aici.

Pe aceeaşi temă:
Libidoul ţintit cu panoul
"Păsăricile" de la Iancului - rase de către primărie

La ce e reclama cu "supermame"?

La Tide sau la noul program de parenting organizat de revista Superbebe?
Răspuns: la amîndouă.
Avem o dată
Tide pentru supermame
şi încă o dată
Supermame pentru superbebe
Care o fi fost primul brand care a utilizat invenţia lexicală "supermame" (prefixare hiperbolică)?
Unde se potriveşte mai bine (şi de ce)?
Dar cine are mai multe GRP-uri?

Slogan prea bun să fie aprobat: Mr. Muscle

Picură-l şi lasă-l

"Păsăricile" de la Iancului - rase de către Primărie

Salonul de cosmeză B&B din zona Iancului şi-a schimbat sloganul: din "Epilăm orice fel de păsărici" în "Le aranjăm pe toate". De ce oare?
În articolul din Playboy (martie 2008) dedicat panourilor "fără perdea", înaintam două ipoteze:
- o dată cu venirea sezonului friguros, trecînd vremea "pregătirii pentru tanga", s-a dorit o atenuare a mesajului centrat exclusiv pe tunsori inghinale;
- clientela feminină se simte inconfortabil într-un loc în care intimitatea personală e obiectul glumelor de iarmaroc.
În AdPlayers, Liviu David de la Next Advertising, agenţia semnatară, declară dimpotrivă că:
- sloganul licenţios a fost schimbat la solicitarea Primăriei;
- clientele apreciază umorul şi sînt încîntate să revină.

Dacă un străin îţi oferă bomboane

din Dilema de săptămîna asta,
articol scris la solicitarea Ruxandrei Tudor pentru tema săptămînii Şi noi am fost pionieri
şi dedicat lui Mihai Grecea, împreună cu care am vorbit acest articol de-a lungul anilor

Se întîmpla în toiul anilor ’90. Făceam reclamă unei mărci multinaţionale de bombonele, aterizate nu de mult şi la noi. Aveam în spate abili oameni de marketing veniţi din alte zări, dar care îşi ocheau bine ţintele în peisajul românesc. Pentru bombonelele cu pricina hotărîseră să desfăşoare activităţi de fidelizare în şcoli generale (atunci se putea, azi cu siguranţă aşa ceva e interzis).
Noi, publicitarii, le făceam revistuţe cu benzi desenate, jocuri şi (în pîntecele calului troian) multe taloane de participare, care trebuiau expediate împreună cu şi mai multe ambalaje. Trebuie spus – pentru cine poate a uitat – că pe vremea aceea publicaţiile pentru copii erau încă mai rare, mai anoste şi mai neglijent realizate decît cele de azi. În toată acea secetă informaţională, tipăriturile noastre multicolore, lucioase, de calitate occidentală, îi atrăgeau pe copii în aşa un mod şi la aşa o scară, că şi acum resimt un fior de înspăimîntată duioşie. Miile de scrisori, milioanele de biţi de fantezie pură, debordantă, din desenele şi compunerile acelor copii - au depăşit toate prognozele cichirgiilor occidentali.
La aşa oportunităţi nesperate, noi măsuri se impuneau de la sine: toţi copiii aceia, elevi din toate marile oraşe ale ţării, trebuiau agregaţi, tutelaţi, călăuziţi. Bombonelele noastre - iată-le purtătoare de valori simbolice nebănuite de către maeştrii lor de branding de peste mări şi ţări. Trebuia să reacţionăm creativ şi totodată responsabil faţă de copii. Le-am făcut un fan-club. Le-am conceput un pliant care, printre desenaşe vesele şi versuri sprinţare, îşi disimula funcţia de statut oficial: le-am stabilit reguli şi ritualuri, le-am trasat directive, printre care, la loc de frunte, era aceea de a consuma, a consuma şi iar a consuma bombonele.
Ajunşi în acel punct, oamenii din agenţia de publicitate s-au împărţit în două tabere.
Pe de o parte, noi, cei de la departamentul de creaţie, ţineam să introducem o componentă formativ-educativă în ideologia bombonoasă pe care tocmai o aveam de forjat. Deja concurenţii noştri de la o firmă de acadele introduseseră în ambalaje poze cu animale sălbatice, pe care copiii, avizi nu numai de lins şi ronţăit, le colecţionau cu sfinţenie. Materialele noastre aveau nevoie de un plus de conţinut, aveau nevoie de orientare etică, aveau nevoie de valoare: ne-o spuneau în scrisorile lor aceşti copii, aceste noi generaţii abandonate de tot mai mulţi şi dornice de cît mai mult.
- Prostii! – ripostau, pe de altă parte, colegii noştri de la departamentul agenţi (Client Service) - copiii de azi vor să zburde în voie şi să se distreze. A căzut comunismul, s-au abolit uniformele şi matricolele! Aşa cum adulţii şi-au dat foc la carnetul de partid, pionierii şi şoimii şi-au dat foc la cravată! Dacă e să refacem azi o organizaţie a copiilor liberi, aceasta va celebra bucuria pură şi simplă de a te putea distra în voie, fără restrişti etc.
Tinerele noastre colege de la Client Service care debitau aceste fraze veneau majoritatea din familii de ştabi, - nişte învîrtite, le consideram noi, creativii. La vremea pionieriei or fi fost cel puţin comandante de detaşament, s-or fi învăţat de mici cu astfel de gargarisme prin şedinţele de comandament, prin taberele de formare a viitoarelor cadre... Ceea ce – iată – au ajuns peste ani: nişte cadre ale capitalismului triumfător, sforăind în romgleză echivalentele, de sens opus, ale lozincilor de mai ieri.
Pentru noi, ceştilalţi, pionieria însemnase cercuri de creaţie, ateliere şi cenacluri, întreceri sportive şi concursuri de îndemînare - toate prilejuri de formare extraşcolară, de care copiii de după ’90 sînt pe nedrept privaţi. Iar noi aveam un prilej bun să renaştem toată această emulaţie, sub generoasa egidă a bomboanelor noastre.
Noi ăştia, copiii de proletari, chiar ne-am crezut o vreme cutezători, cireşari, temerari... Ei, copiii de ştabi, au fost pregătiţi să devină mici ceauşeşti. Cînd noi învăţam de mici să mînuim letconul sau pensula, ei deprindeau duplicitatea şi compromisul. Pentru noi cravata chiar era zălogul unui legămînt. Pentru ei tresele, şnurul de comandant şi insignele de fruntaş erau prilejuri de aburcare-n ierarhie şi parvenire-n carieră. Şi astăzi ei, învîrtitorii de dosare, îşi maschează arivismul de partid şi de stat cu un libertinaj menit să epateze. Poate că aşa reuşesc să funcţioneze cei din specia lor: după ce-şi petrec toată ziua-n meeting-uri şi meeting-report-uri, seara ţuşti în discoteci şi cluburi de drogaţi! Şi, poate în mod firesc, îşi răsfrîng gîndirea hedonistă şi asupra copiilor. Cînd vor avea copii la rîndul lor, pesemne că-i vor abandona consolelor de jocuri şi bomboanelor în exces...
Azi îmi reconsider în parte acele gînduri amare, marcate de o formă a urei de clasă. În realitate, colegii (şi mai ales colegele) de la Client Service acţionau atunci (şi) cu o oarecare prudenţă faţă de evoluţia neaşteptată pe care o putea căpăta brand-ul. Ei, care gestionau bugetul onor clientului, aveau parcimonia şi neîncrederea trecute-n fişa postului. O fantezie prea avîntată a creativilor, putea duce brand-ul nostru bombonos pe un teren nesigur, unde nici abilii oameni de marketing, cu expertiza lor internaţională, nu se încumetau.
Am căzut la înţelegere cu ei: pe lista de comandamente plezirist-consumeriste dedicate micuţilor ronţăitori, au fost admise şi cîteva cu caracter etic: prietenia, generozitatea şi devotamentul, exprimate evident cu vorbe mai copilăreşti şi traductibile oricum în abnegaţia cu care ar fi trebuit să-şi împărtăşească bombonelele. Programul n-a mai ţinut mult. Ţintele de vînzări au fost atinse. Copiii au fost interesaţi de programele noastre cît timp au mai sperat să cîştige ceva, acolo... Nu ştiu dacă vreun fan-club al molfăitorilor de bomboane a fost vreodată constituit oficial. Ştim doar că intuiţia noastră a fost bună: copiii români doreau şi altceva decît pura şi simpla distracţie, ca dovadă succesul pe care l-au avut apoi o mulţime de reviste cu caracter enciclopedic şi de popularizarea ştiinţei pătrunse pe piaţă, cu franciză multinaţională şi cu traduceri proaste. Că pionieria are şi ceva demn de urmat, dincolo de nuanţa ideologic-propagandistică, o dovedeşte avîntul pe care îl iau din nou cercurile extraşcolare, precum şi anumite forme de agregare precum scoutismul, cercetăşia sau „clubul aventurilor”. Numai că acestea sînt accesibile numai copiilor din familii cel puţin îndestulate; şi interesate serios de educaţia lor.
Aşa e. Nişte bieţi telali tocmiţi de un negustor de sugiuc nu pot rezolva problemele educaţiei naţionale. Dar nu-i împiedică nimeni să reflecteze. Şi să devină nostalgici, descoperind sensul ascuns al vechii devize „tooot înainte”...

"Între Circ şi Obor"...

din ultimul B-24-FUN

Când sunt întrebat care-s cele mai tari sloganuri ale mele...

... zic şi eu cîteva, de care sunt mai mândru. De curând însă mi-am dat seama care e cel mai bun slogan scris de mine, prin miza socio-istorică de care e încărcat. Din păcate nu a fost lansat niciodată...
Pe Ştefan cel Mare colţ cu Vasile Lascăr, în spatele blocului Springtime, se află un complex comercial, restaurat pe structura veche a unei foste remize de transport, care pentru un an-doi a avut ambiţii de mall cultural. I s-a spus Anador şi i s-a scris numele cu nişte litere ciudate, care se citeau de departe Onodor. Se pare că asta n-a fost decît prima dintr-o serie mai numeroasă de inabilităţi de marketing.
Eu însă fusesem tocmit doar să transpun, în cuvinte puţine şi memorabile, ambiţia proprietarilor de a lansa un hot spot, deopotrivă loc de shopping şi destinaţie culturală. Anador părea un loc minunat, dar necunoscut. Voiam ca sloganul meu să aibă şi rolul “direcţional”, de a spune adică şi “unde”, nu numai “cum” sau “de ce”.
Pornind de la această autoimpunere, am spus "Între Circ şi Obor, Anador”. Ceea ce era adevărat din punct de vedere al localizării: mall-ul nostru se afla cam la jumătatea drumului între clădirea Circului şi istorica piaţă a Oborului. Ce dacă nu e în centru sau într-o zonă de fiţe? E în zona cea mai vie şi plină de tradiţii. Şi – mai ales – sloganul explica, prin referinţe glorioase, funcţiunea ambiţioasă care-i fusese hărăzită: între loc de spectacole (circ) şi loc de tîrguială (obor).
Colegii din agenţie m-au felicitat. Comanditarul avea însă altă agendă. Am aflat de curînd că fosta remiză, restaurată postmodern, va fi demolată, ca să facă loc unor blocuri.

Uriaşul fără cap de la Next & Cap

analiza noii campanii Babanu (Murfatlar) publicată de Florin Dumitrescu în IQads

Într-o perioadă în care devenim tot mai obsedaţi de formă perfectă, digestie uşoară şi eliminare sănătoasă, bărbaţii români păstrează încă un vechi şi zdravăn obicei: acela de a sta împreună la masă şi de a bea... a bea... a bea... E o tradiţie pe care au avut abilitatea să şi-o însuşească producătorii de bere; dar care în mod funciar aparţine vinului (a se citi „şpriţului").

Păi viaţa mea e un şpriţ de vară...

Viniviticultorii s-au codit pînă de curînd să recunoască public evidenţa: românii beau şpriţ de sting! Vinul popular, vinul de şpriţ, cel care generează marile volume de consum - e un produs cvsi-artizanal, de multe ori din vie hibridă (ignorat de măsurătorile de piaţă); sau e cel mult aşa-zisul vin de masă, comercializat la PET, obţinut, da, pe cale industrială... poate „prea" industrială... Dar nici unul nici altul nu este vinul de soi, vinul îmbuteliat la sticle finuţe de 700 ml (trei litre, cum se spune în popor), vinul la care se fac îndeobşte reclame. Un adevărat tabu în comunicarea comercială! Poate singura dată cînd s-a mai făcut aluzie la consumul neînfrînat de vin pe aceste meleaguri a fost în fantezista reclamă la berea Caraiman, cea despre incendierea viilor dacice (of, tot berarii ăştia)!

Draga mea! - Babanu meu!

Ei bine, cu Babanu e altceva. Înainte de a fi un brand special, Babanu este un produs special. Este un vin de soi, un Murfatlar, dar la sticlă „populară" de trei litri: propriu-zis o damigeană! (Calitate de trei litre la cantitate de trei litri – ar putea suna un headline).
Viticultorii din zona Murfatlar-Medgidia au scos încă din anii '80 sticla de 1,5 litri cu un VS demisec alb, „de şpriţ", sub eticheta Colinele Dobrogei. Forma pîntecoasă a sticlei i-a adus acestui produs porecla Draga Olteanu (tandră trimitere la actriţa bine cunoscută pentru nonşalanţa cu care tratează problemele de siluetă)... După '90 s-a impus de la sine noua etichetă cu poza actriţei rîzînd (uşor autoironic). Brandname-ul însă rămăsese neschimbat: Colinele Dobrogei. Să-i fi zis chiar Draga Olteanu, să fi oficializat adică folclorul consumatorilor – ar fi fost prea mult pentru o piaţă încă nu pe deplin dezmorţită.
Or Babanu dublează miza: trei litri de vin DOC la un preţ magnetizant pentru şpriţarii „de carieră"!
Dacă Draga Olteanu era bondoacă, Babanu e impetuos. Dacă Draga era haioasă, Babanu e generos. Şi nu e vorba numai de brand personality, ci de însuşi obiceiul băutorilor de a personifica, de a porecli, de a i se adresa băuturii ca unui prieten. Chiar dacă e un brandname creat de specialişti, Babanu e atît de credibil în calitate de poreclă, încît pare „de acolo", - adică din folclorul şpriţarilor.

Mare brand, mare character

Prima tentativă de comunicare TV a brand-ului a fost musical-ul cu cei trei prieteni din curte cărora li se termină vinul şi care au noroc să observe că, la magazin, „colo jos mai e o sticlă", pe ultimul vers din „Trenule maşină mică". Spotul cu pricina e deja parcat în remiză, poate şi pentru că arată o scenă de şofat între două reprize de şpriţat (uh-oh)... Ne-a lăsat însă în amintire veselul cîntec despre „sipică" şi sloganul-descriptor „vin de voie bună", care aminteşte de expresia consacrată „vin de cursă lungă" (între timp „voia bună" se eliberase de la Golden Brau)...
Şi iată că marele pas a fost făcut: azi avem parte de o campanie nouă cu un mare brand character! Mare (şi) la propriu: personajul Babanu este un uriaş care nu încape în cadru! Deşi un simbol pentru abundenţa pe care n-o poţi cuprinde, e atît de simplu arătat, că dă fiori estetici: un uriaş minimalist!! E un pas către comunicare firească, e un pas echivalent cu decizia, simplă dar curajoasă la vremea ei, de a o pune pe Draga Olteanu pe eticheta vinului poreclit tocmai Draga Olteanu. E o idee simplă, e oul lui Columb, dar în advertising-ul românesc simplitatea e îndeobşte taxată ca "prea la prima mînă"; iar brand-character-ele considerate o opţiune demodată, tîmpiţică şi uncool.
Pentru cine e însă mai atent, Babanu îşi dezvăluie fineţurile secrete. Babanu este poate primul brand character fără cap din lume! Subtilitatea ideii are dimensiuni ameţitoare. Deşi sîntem copleşiţi de prezenţa tăcută a gigantului, ni se fixează atenţia pe cuplul de comeseni, aşa, ca în desenele animate cu Tom & Jerry sau Cow & Chicken, în care personajele umane ni se ivesc numai din partea de jos, acolo unde zburdă animăluţele. Iar în cazul nostru avem ce vedea colo jos: mesenii exprimă pe rînd uimire, bucurie, recunoştinţă... Şi mai tîrziu, după ce s-au răcorit, fac deja consideraţii "pricepute" despre vin. Babanu, supraomul care aduce super-vinul (da, da, întocmai ca un supererou care saves the day), le răsplăteşte efortul de teoretizare naivă cu o bătaie pe umăr.
Din cît se pare, s-a lucrat cu actori neprofesionişti, ceea ce aduce prospeţime şi naturaleţe. Şi păstrează totuşi credibilitatea asupra unor informaţii "de brief": alcool 12%, demisec, garanţie nelimitată…
Detaliile comice sînt prezente nu doar "de dragul fazei", ci ca să contureze personajul şi situaţia: radiocasetofonul cu ceas (din care se revarsă familiarul cîntec cu sipica), orchestra cu dizeuză care tace intimidată în mijlocul unei sambă de Florin Bogardo (sau aşa ceva), în spotul "pentru horeca"; mici anecdote sonore care dublează în filigran povestea mare: lătratul urmat de schelălăit din spotul "la curte"; idem, protestul vecinului lovit din greşeală, urmat de un salut umil (mică tuşă transgresivă care dă amprenta Cap) etc.

Vin' în patrimoniu!

Uriaşii binevoitori sînt în mod tradiţional văzuţi ca purtători de noroc, belşug şi rodnicie: Sf. Cristofor, Gargantua şi Pantagruel, Grobianus şi Grobiana, Falstaff al lui Shakespeare şi Haplea al nostru... Toţi gogomani, toţi nemăsuraţi, toţi simpatici de să-i iei acasă! Lăcomia lor de Obelix ne provoacă poftă şi simpatie. Iată de ce campania "lu' Babanu" depăşeşte cadrul strict al obiectivelor de vînzare; şi face joncţiunea cu tradiţia dionisiacă şi cultura populară, cea care s-a unit prin multipli cîrcei cu ancestrala cultură a viei şi a vinului.

Serge Gainsbourg - Aux armes et cætera

(Rouget de Lisle/Serge Gainsbourg)

Related links: Şi dacă imnul este, la origini, o manea?