textier: Dacă un străin îţi oferă bomboane

6 aprilie 2008

Dacă un străin îţi oferă bomboane

din Dilema de săptămîna asta,
articol scris la solicitarea Ruxandrei Tudor pentru tema săptămînii Şi noi am fost pionieri

şi dedicat lui Mihai Grecea, împreună cu care am vorbit acest articol de-a lungul anilor

Se întîmpla în toiul anilor ’90. Făceam reclamă unei mărci multinaţionale de bombonele, aterizate nu de mult şi la noi. Aveam în spate abili oameni de marketing veniţi din alte zări, dar care îşi ocheau bine ţintele în peisajul românesc. Pentru bombonelele cu pricina hotărîseră să desfăşoare activităţi de fidelizare în şcoli generale (atunci se putea, azi cu siguranţă aşa ceva e interzis).
Noi, publicitarii, le făceam revistuţe cu benzi desenate, jocuri şi (în pîntecele calului troian) multe taloane de participare, care trebuiau expediate împreună cu şi mai multe ambalaje. Trebuie spus – pentru cine poate a uitat – că pe vremea aceea publicaţiile pentru copii erau încă mai rare, mai anoste şi mai neglijent realizate decît cele de azi. În toată acea secetă informaţională, tipăriturile noastre multicolore, lucioase, de calitate occidentală, îi atrăgeau pe copii în aşa un mod şi la aşa o scară, că şi acum resimt un fior de înspăimîntată duioşie. Miile de scrisori, milioanele de biţi de fantezie pură, debordantă, din desenele şi compunerile acelor copii - au depăşit toate prognozele cichirgiilor occidentali.
La aşa oportunităţi nesperate, noi măsuri se impuneau de la sine: toţi copiii aceia, elevi din toate marile oraşe ale ţării, trebuiau agregaţi, tutelaţi, călăuziţi. Bombonelele noastre - iată-le purtătoare de valori simbolice nebănuite de către maeştrii lor de branding de peste mări şi ţări. Trebuia să reacţionăm creativ şi totodată responsabil faţă de copii. Le-am făcut un fan-club. Le-am conceput un pliant care, printre desenaşe vesele şi versuri sprinţare, îşi disimula funcţia de statut oficial: le-am stabilit reguli şi ritualuri, le-am trasat directive, printre care, la loc de frunte, era aceea de a consuma, a consuma şi iar a consuma bombonele.
Ajunşi în acel punct, oamenii din agenţia de publicitate s-au împărţit în două tabere.
Pe de o parte, noi, cei de la departamentul de creaţie, ţineam să introducem o componentă formativ-educativă în ideologia bombonoasă pe care tocmai o aveam de forjat. Deja concurenţii noştri de la o firmă de acadele introduseseră în ambalaje poze cu animale sălbatice, pe care copiii, avizi nu numai de lins şi ronţăit, le colecţionau cu sfinţenie. Materialele noastre aveau nevoie de un plus de conţinut, aveau nevoie de orientare etică, aveau nevoie de valoare: ne-o spuneau în scrisorile lor aceşti copii, aceste noi generaţii abandonate de tot mai mulţi şi dornice de cît mai mult.
- Prostii! – ripostau, pe de altă parte, colegii noştri de la departamentul agenţi (Client Service) - copiii de azi vor să zburde în voie şi să se distreze. A căzut comunismul, s-au abolit uniformele şi matricolele! Aşa cum adulţii şi-au dat foc la carnetul de partid, pionierii şi şoimii şi-au dat foc la cravată! Dacă e să refacem azi o organizaţie a copiilor liberi, aceasta va celebra bucuria pură şi simplă de a te putea distra în voie, fără restrişti etc.
Tinerele noastre colege de la Client Service care debitau aceste fraze veneau majoritatea din familii de ştabi, - nişte învîrtite, le consideram noi, creativii. La vremea pionieriei or fi fost cel puţin comandante de detaşament, s-or fi învăţat de mici cu astfel de gargarisme prin şedinţele de comandament, prin taberele de formare a viitoarelor cadre... Ceea ce – iată – au ajuns peste ani: nişte cadre ale capitalismului triumfător, sforăind în romgleză echivalentele, de sens opus, ale lozincilor de mai ieri.
Pentru noi, ceştilalţi, pionieria însemnase cercuri de creaţie, ateliere şi cenacluri, întreceri sportive şi concursuri de îndemînare - toate prilejuri de formare extraşcolară, de care copiii de după ’90 sînt pe nedrept privaţi. Iar noi aveam un prilej bun să renaştem toată această emulaţie, sub generoasa egidă a bomboanelor noastre.
Noi ăştia, copiii de proletari, chiar ne-am crezut o vreme cutezători, cireşari, temerari... Ei, copiii de ştabi, au fost pregătiţi să devină mici ceauşeşti. Cînd noi învăţam de mici să mînuim letconul sau pensula, ei deprindeau duplicitatea şi compromisul. Pentru noi cravata chiar era zălogul unui legămînt. Pentru ei tresele, şnurul de comandant şi insignele de fruntaş erau prilejuri de aburcare-n ierarhie şi parvenire-n carieră. Şi astăzi ei, învîrtitorii de dosare, îşi maschează arivismul de partid şi de stat cu un libertinaj menit să epateze. Poate că aşa reuşesc să funcţioneze cei din specia lor: după ce-şi petrec toată ziua-n meeting-uri şi meeting-report-uri, seara ţuşti în discoteci şi cluburi de drogaţi! Şi, poate în mod firesc, îşi răsfrîng gîndirea hedonistă şi asupra copiilor. Cînd vor avea copii la rîndul lor, pesemne că-i vor abandona consolelor de jocuri şi bomboanelor în exces...
Azi îmi reconsider în parte acele gînduri amare, marcate de o formă a urei de clasă. În realitate, colegii (şi mai ales colegele) de la Client Service acţionau atunci (şi) cu o oarecare prudenţă faţă de evoluţia neaşteptată pe care o putea căpăta brand-ul. Ei, care gestionau bugetul onor clientului, aveau parcimonia şi neîncrederea trecute-n fişa postului. O fantezie prea avîntată a creativilor, putea duce brand-ul nostru bombonos pe un teren nesigur, unde nici abilii oameni de marketing, cu expertiza lor internaţională, nu se încumetau.
Am căzut la înţelegere cu ei: pe lista de comandamente plezirist-consumeriste dedicate micuţilor ronţăitori, au fost admise şi cîteva cu caracter etic: prietenia, generozitatea şi devotamentul, exprimate evident cu vorbe mai copilăreşti şi traductibile oricum în abnegaţia cu care ar fi trebuit să-şi împărtăşească bombonelele. Programul n-a mai ţinut mult. Ţintele de vînzări au fost atinse. Copiii au fost interesaţi de programele noastre cît timp au mai sperat să cîştige ceva, acolo... Nu ştiu dacă vreun fan-club al molfăitorilor de bomboane a fost vreodată constituit oficial. Ştim doar că intuiţia noastră a fost bună: copiii români doreau şi altceva decît pura şi simpla distracţie, ca dovadă succesul pe care l-au avut apoi o mulţime de reviste cu caracter enciclopedic şi de popularizarea ştiinţei pătrunse pe piaţă, cu franciză multinaţională şi cu traduceri proaste. Că pionieria are şi ceva demn de urmat, dincolo de nuanţa ideologic-propagandistică, o dovedeşte avîntul pe care îl iau din nou cercurile extraşcolare, precum şi anumite forme de agregare precum scoutismul, cercetăşia sau „clubul aventurilor”. Numai că acestea sînt accesibile numai copiilor din familii cel puţin îndestulate; şi interesate serios de educaţia lor.
Aşa e. Nişte bieţi telali tocmiţi de un negustor de sugiuc nu pot rezolva problemele educaţiei naţionale. Dar nu-i împiedică nimeni să reflecteze. Şi să devină nostalgici, descoperind sensul ascuns al vechii devize „tooot înainte”...

Etichete: , ,

8 Comments:

Blogger vladimir said...

Si eu am fost pionier! In URSS. Si zau, daca-mi pare rau:-))
Dar nu se poate da vremea'napoi...

10:15 p.m.  
Anonymous scriitor-in-devenire said...

Pana pe la jumatatea articolului…. Acolo unde ai zis ca azi iti reconsideri acele ganduri influentate de ura de clasa… chiar ma ingrozeam pe masura ce citeam… ma intreabam cati ani mai trebuie sa treaca pentru ca vechea ura de clasa sa dispara… Macar sa apara una noua pe care sunt dispusa sa o sprijin si eu…
… dar la Florin Dumitrescu, nici vorba… pana la randurile alea credeam ca o sa tot vad tirada celebra dumitresciana: “Pai, daca tu esti golan, eu ce sunt ?!” / pai, daca odraslele stabilor se dadeau golani – aparatori ai neincorsetarii, ai zburdalniciei fara limite a copiilor, lui , fiului de proletar, ce ii mai ramanea sa fie?! Rusine uzurpatorilor de statut! Rusine celor ce incearca sa suceasca ultimele ramasite de gandire nobila din mintea veritabililor descendenti ai veritabililor golani si fii de proletari!….
Noroc ca, pe la jumatea articolului, aflu ca autorul isi reconsidera in prezent acele ganduri… ceea ce mi-a trezit fireste interesul sa vad cum… deci baietii de la client service nu aparau libertatea neingradita a copiilor ca sa se dea golani libertini desi erau niste hedonisti duplicitari… ci de fapt erau zgarciti si circumspecti pentru ca aparau interesele clientului… necum hedonisti duplicitari… arvisti de partid si de stat care se dadeau libertini asa de sanchi ca sa para si ei cool si trendy…

Intreaga problema plecase insa de la furia pe care i-o declansase publictarului acesti client service, opunandu-se initativei lui de a stimula copiilor, odata cu consumul stricacios de bombaoane la fel de stricacioase, si apetitiul pentru maretile valori ale pioneratului: prietenie, generozitate , devotament….
Cand aud asemenea indignari mai ca imi da o lacrima in coltul ochiului… de ras… Pai daca motivatia copiilor de a fi generosi, devotati, prietenosi se va construi pe nadejdea castigarii sugiucului…. Vom avea o tinerime cu o motivatie foarte adanca si nobila, n-am ce zice…
Noroc ca s-a interzis genul asta de campanii prin scoli… dar numa bine s-a dat liber la alea cu prezervative, cu “o fata desteapta incepe la timp” Dragi tatici (publicitari sau nu) sa va vad cum o sa explicati fetitelor dvs ca timpul e notiune foarte relativa…..Si publicitatea, bat-o vina, la fel.

In ceea ce priveste exclamatiile astea cu naduf, de proletari inca oprimati sub talpa nemiloasa a capitalismului cu fata umana de azi… am de zis urmatoarele…
Si eu am fost copil de proletari… si pe vremea aceea cand preturile de inscriere in activitati de pionerat, cercuri, tabere, expeditii, scoli de arta erau rezonabile, cei mai multi copii ai proletarilor (printre care si eu) ramaneau deoparte (inghitzind in sec) pentru simplu fapt ca parintii proletari erau prea indolenti ca sa isi dea seama cat de important era sa isi angreneze copilul in asemenea activitati…. Si cam la fel este si astazi… Nu neaparat statutul material il mobilizeaza pe un parinte sa isi angreneze copilul in activitati parascolare (ca sa ii dezvolte personalitatea armonios sa il ajute sa isi descopere vocatia), cat constiinta rolului sau de parinte, disponibilitatea de a se informa si autoeduca pe sine ca parinte pentru a putea participa semnificativ la bunaformare a copilului sau, disponibilitatea de a aloca resurse materiale pentru educatia parascolara a copilului, in detrimentul altor mofturi, de care nu se lipsesc in schimb- vezi plasme, mobile, mertzane, double sorunding… etc… disponibilitatea de a rupe din confortul personal pentru a duce copilul la o activitate parascolara…(muzica, balet, pictura, dans etc) in loc sa stea la berica sau telenovela. Toate acestea tineau si atunci si acum de potentialul spiritual-patern sau matern al fiecarui parinte biologic. Acolo unde aceasta a existat a fost bine, unde nu – apartenenta la o clasa sociala sau alta nu a mai facut nici o diferenta. Si lucru asta e valabil acum ca si atunci.

Asa ca poate iti reconsideri si opiniile astea... :) ca sa marsezi in folosul copiilor in directia in care trebuie... (Parerea mea!- No offence!)

10:31 a.m.  
Blogger textier said...

@vladimir: am citit in doua carti pina acum si am aflat prin viu grai de la prieteni cum era sa faci scoala serioasa ruseasca si sa inveti, printre altele, un instrument muzical obligatoriu... de aia ne dati clasa acum, cel putin in domenii artistice
@sciitor: multm. no offence sa le spui alor tai. eu pot sa imi mai reconsider cel mult conectorii argumentativi: reciteste textul fara sa te ambalezi si o sa vezi ca include si p tau dv.
(of... si daca n-as fi scris!)
iti doresc cititori in devenire mai atenti si mai rabdatori.

12:26 p.m.  
Blogger james crissilv said...

cam lung dar interesant. felicitari.
o zi minunata iti doresc

12:44 p.m.  
Anonymous scriitor-in-devenire said...

mea culpa pentru �no offence� (voia a fi o tachinare si un caraghioslac punandu-l in pereche cu �parerea mea�) ... am citit cu atentie... dar poate inteleg eu stramb... daca zici tu ca articolul tau include si punctul meu de vedere o sa incerc sa ma impac cu ideea ... promit sa nu te mai tachinez, ca nu intentionez sa indispun pe nimeni... scuze daca am fost rautacioasa. neintentionat.

2:59 p.m.  
Blogger textier said...

iti dai seama ca suport mai bine rautatea dect incomunicabilitatea. iti evidentiez pe text (e unica oara cind fac asa ceva, promit):
"Azi îmi reconsider ÎN PARTE acele gînduri amare"... "acţionau cu o OARECARE prudenţă"... "familii CEL PUŢIN îndestulate; şi interesate SERIOS de educaţia"...
Dacă tot zici că eşti de abia în devenire cu scrisul, notează: Eu scriu de obicei eseuri la modul impersonal. Dacă introduc pers. I e ca să marchez subiectivismul şi ca să conotez cele povestite cu efectul de experienţă trăită. Dacă noi acum putem să facem pe deştepţii e tocmai pt. că vedem panorama în ansamblu (şi eu chiar îţi facilitez această privire), în timp ce eu atunci eram o furnică din muşuroi. Acum dacă te fac să zici "ce naiv şi florinache ăsta", e tocmai pt. că eu mă expun astfel: altminteri rrelatarea mea n-ar avea valoare. Dar obs. asta e de cititor-în-încremenire. (Şi chiar şi aşa comment-ul mă satisface, numai prin faptul că împrumută formul logice din art., pesemne inconştient.) De la un scriitor-în-devenire mă aştept şi la niv. II de receptare.
Dar dacă ai vrut numai să mă zgîndări nu pot să-ţi spun dect "hoaţo" ;)

3:27 p.m.  
Anonymous scriitor-in-devenire said...

Esti sigur ca formul. logice din art sunt imprumutate inconstient?!
O rautate mica. Si hotzomana pe deasupra!

pai , cred ca progresul nu e posibil decat zgandarindu-ne reciproc... sau mai bine zis dandu-ne reciproc sansa sa ne reevaluam propriile convingeri, maniere, actiuni, sa meditam asupra lor... pe mine nu ma supara cand cineva imi contrazice o opinie daca nu o face agresiv... iar eu incerc intotdeauna cand contrazic opinia cuiva sa argumentez neagresiv... acuma daca interlocutorului meu i se pare ca m-a luat valul si il agresez fie prin ton, fie prin superficialitate, cea mai inspirata idee care imi trece prin creier e sa ma retrag civilizat...altminteri cred ca si mie imi e la fel de drag sa comunic pe cat iti este si tie...
Dar ma separ in convingere cand vine vorba de rautate... Rautatile pure nu pot duce la nimic bun... cu exceptia celor prietenesti, tachinari in spiritul fracez, pe care le accept cu inima larga ptr ca ma zgnadaresc intr-un mod placut... :)

5:46 p.m.  
Blogger vladimir said...

Desigur, la domenii artistice erau tari sovieticii (numai muzica clasica si baletul cate au propagat prin lume!). Eu insumi am facut liceu de arta, si am vazut fanatici in ale picturii, unii pictau noapte la lumina lumanarilor. Unui i s'a stins lumina, iar el a continuat sa picteze cu o duzina de lumanari in jurul lui - precum Goya:)))
Pot primi complimentul tau si personal, caci si eu is oleaca de artist, fire cel putin...

12:11 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home