Plec în vacanţă, mă întorc în 7 zile

(în Creta, cu familia, fără internet)
Pînă mă întorc, consultaţi interesantul blogroll din dreapta.

Ciorăpeii nepereche ai lui Boariu

Participare benevolă, în afara concursului


(c) GabiTh

Omu' a participat, a propus "produse Eminescu" şi a cîştigat (unul dintre cele 5 premii).
Acum se plictiseşte.
Hei! Înapoi la muncă!
A început a doua ediţie a lui Scornelius! De data asta - cu Mioriţa...
(Frumoasă poză. Şi frumos fairplay-ul celorlalţi concurenţi.)

Franţujii îl pun pe Omar Khayam la produs

Apropo...
Spre deosebire de (unii dintre) noi, iranienii nu condamnă "trivializarea" poetului lor naţional.
Urmaşii Persanului se menajează.
Trebuie ca lichidul să fie mult mai negru şi mai gros decît acest distins cupaj bordelez, ca să le stîrnească îngrijorarea.

www.chateaulescart.com

Viva T-Shirt

www.t-post.se

Această "pungă de plastic" de anul trecut, care celebrează semicentenarul inventării tricoului, a primit multe aprecieri, tocmai atunci cînd îmi reproşam mai mult evazionionismul şi lipsa de implicare... Cînd colo - iată de unde se iţeşte interesul public!
Rigoarea de spaţiu de la B-24-FUN m-a împiedicat să marşez pe ironizarea tricourilor cu inscripţii anti-americăneşti şi anti-consumeriste (echivalente în fond ale unor neverosimile turbane cu inscripţii anti-islamice)...

Juma’ de veac de mâneci scurte

... şi piepturi vorbitoare

Anul ăsta se sărbătoresc 50 de ani de la inventarea t-shirt-ului. Înc-o scorneală comercială – bombăne unii. Înc-o strădanie de-a americanilor de a-şi încropi niscai istorie şi cultură - ricanează alţii.
OK, academicienilor, dar bruma lor de istorie şi cultură a ajuns să influenţeze o lume. Când până şi ultra-stângiştii care militează împotriva dominaţiei SUA îşi marchează strigătul de luptă printr-o inscripţie pe tricou – nu e ăsta un semn că razboiul le e dinainte pierdut?
Primele t-shirt-uri, lansate acum jumătate de veac de compania Hanes, îi vizau pe sportivi. Dar ca şi alte articole din garderoba casual, tricoul s-a transformat din accesoriu sport în ţoală a libertăţii.
În plus, libertatea corpului, lăsat să se simta şi să se exhibe confortabil, a prilejuit în mod firesc libertatea spiritului... Şi iata t-shirt-ul devenind un suport al exprimării libere, prin moda imprimeurilor. Surferii, skaterii şi motocicliştii – astea au fost stabilite în SUA ca grupurile cele mai influente în dezvoltarea culturii t-shirt.
În România, primele tricouri de bumbac şi le imprimau hippioţii artizanal, prin învârtirea vopselei textile care trebuia să dea efecte psihedelice, de vârtej. Au urmat tricourile de nylon cu Bruce Lee. Apoi hop şi tricourile disco, cu Abba şi Boney M! Rockul a înnegrit tricourile, punk-ul le-a sfâşiat... Iar Revoluţia le-a permis românilor să poarte în deplină libertate tricouri “branduite”: adevăraţi oameni-afiş plini de o veselă şi inconştientă fudulie.

Sarmalele Reci vineri în Utopia

Sarmalele Reci
în concert
în Club Utopia
vineri, 25 august, 21:00
Calea Victoriei 16-18,
pasajul Macca - Vilacrosse
0744 323 712
Sarma-recital de două ore
(cel puţin)
- pentru prima oară în recent lansatul Club Utopia!
- pentru ultima oara în România înaintea unui turneu în Spania!
Să le fim alături Sarmalelor care ne-au pregătit...

... Încă o premieră:
Un nou clăpar! Zoltán liber să încalece microfonul!
O dată cu acest concert, Sarmalele Reci inaugurează colaborarea cu pianistul Cătălin Ene, care îl degrevează astfel pe Zoltán András de cîntatul la clape.
Zoltan va putea astfel să se dedice mai mult partiturii vocale şi, spre bucuria fanilor, rolului de lider/frontman/amfitrion al trupei.
Ca pianist de jazz, Zoltán András a cîştigat Sibiul din '92 cu un grup din care mai faceau parte Sorin Romanescu şi Pedro Negrescu. (Zoltán András, ca şi chitaristul Emil Viciu, a studiat jazzul cu Marius Pop.)
Experienţa cu Sarmalele Reci i-a dat însă lui Zoltán prilejul să işi descopere şi să îşi dezvolte talentele de vocalist. Actualmente este unul dintre cei mai apreciaţi cîntăreţi de la noi. Porecla de "Sting al României" îl onorează, dar îl şi enervează pe acest artist original şi multi-talentat.
O dată cu venirea în rîndul Sarmalelor Reci a experimentatului Cătălin Ene (claviaturi), Zoltán András va putea să "zburde" mai mult pe scenă, să se ocupe de partea de show (a cărei precaritate le-a fost reproşată în timp Sarmalelor) şi, nu în ultimul rînd, să se concentreze asupra "celui mai frumos instrument muzical" - vocea.

Scornelius 2: Mioriţa Remix... feat. you all

(c) Silviu Gheţie

După ce i-a provocat pe cititorii de LiterNet la branduit produse cu numele lui Eminescu, concursul online “Cîştigă cu Scornelius” revine cu o nouă probă. Se numeşte “Completează spaţiul mioritic” şi îşi propune să… scoată rapsodul din tine! Concurenţii sînt îndemnaţi să parodieze versurile variantei canonice (Alecsandri) a Mioriţei, într-un spirit nou, updatat şi, pe cît se poate, cu semnificaţii interesante pentru contemporani.
Premiile - ca de obicei, cărţi.
Sînt dator cu o precizare care din păcate n-a mai încăput în prezentarea concursului; şi anume că această probă, cu Mioriţa remix, mi-a fost sugerată de Cristina Foarfă, căreia şi pe această ocazie îi sărut mîna.
Blaga zice că locuim într-un spaţiu mioritic. Se pare însă că trăim şi un timp mioritic. Ieri, în ziua lansării ediţiei mioritice a concursului, s-a mai întîmplat că:
- Eugen Erhan şi-a inaugurat pe Metropotam comics-ul MitoMania, cu un episod dedicat... Mioriţei;
- Jubjub a iniţiat un concurs de traducere colectivă a Mioriţei... în franceză!

Există în România: ViaGRA Advertising

(c) Silviu Gheţie

În România post-Titan Ice există şi aşa ceva: ViaGRA Advertising!
Şi din cît se vede, are mare căutare...
Ne putem aştepta ca, după semnalarea din AdPlayers, să li se mai… învigoreze traficul, şi aşa destul de vînos…
(Atenţie la “cel mai bun referrer al zilei”…)

"Eminescu la produs": scornitorii la cîştig

Scornelius şi-a desemnat cîştigătorii la prima ediţie a concursului, cea dedicată lui Eminescu.

După modelul altor produse din lumea largă care poartă pe etichetă numele - şi uneori chiar efigia - unor clasici ai literaturii universale, liternauţii au fost îndemnaţi să spună ce produs ar putea fi botezat cu numele clasicului nostru naţional. Această primă ediţie a concursului a fost intitulată - simplu, cinstit, inocent - "Pune-l pe Eminescu la produs". Au venit 1000 de răspunsuri. Au cîştigat 5.
Cine sînt cei 5 cîştigători?
E adevărat că printre ei se află şi un cunoscut blogger?

Răspunsul la:
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3732

Ovidiu, Rimbaud şi Dinescu la produs

Lichiorul lui Goethe mi-a amintit de celebre asocieri dintre poeţi şi licori.
Dăm la o parte villonelele, păstorelismele şi catrenele lui Khaiam. Nu vorbim de bacanale, dionisii, cînturi goliardice; nici de cîntecele lui Gică Petrescu sau de "Şpriţul de vară" al textierului (ultimul pe listă, cu voia dv.)... Nimic scris: vorbim despre ce (sau cine...) e îmbuteliat şi căpăcit cu plută. Poeţi reificaţi şi vinificaţi. Poeţi pe care-i poţi degusta, sorbi şi gîlgîi.
Şi avem aşa:
Lacrima lui Ovidiu (vin licoros de Dobrogea);



Bordeaux-ul lui Rimbaud (un Charleville-Mezières... "pe care... l-am... băut");



Vinu' lu' Dinescu (Gălbioară de Potelu, vin uşor din nisipurile Olteniei).



Din lipsă de poze ale sticlei, redau posterele propuse de agenţia de design Inova, cîştigătoare a premiului AdMaker, la un concurs pe care l-am organizat acum 4 ani, alături de Bogdan Alexandrescu de la Notorious şi Filip Stoler, evident sub patronaju' lu' Dinescu.



Coperta Alcoolurilor lui Apollinaire i-o dedic micului Apollinaire, un cultivator al dihotomiilor stricte, maniheiste, care, prin reacţionarismul lui "haios", l-ar nedumeri pe ilustrul său naş de peste veac (şi de peste pod).
Continuă careva? Vă dau voie şi cu sportivi, actori şi cîntăreţi.
Pe Draga Olteanu la 2 litri şi Ochii lui Dobrin i-a evocat acelaşi preaplecat, al dv., mandea.

Nemţii l-au pus pe Goethe la sticlă...

... şi îi vîră degetele prin desuuri.



Addendum germanist la prima ediţie a lui Scornelius, "Pune-l pe Eminescu la produs":
Mihaela Butnaru semnalează, alături de marioneta Goethe (mascotă de birou), lichiorul lui Goethe; mai precis lichiorul Faust al lui Goethe.
O sublimare a spiritului în spirt.
Încă un prilej de reflecţie pentru mai junii sau mai... seniorialii dispreţuitori ai stomacului care s-au scandalizat "la cheie", aflînd de nevinovatul joc cu posibile "produse Eminescu".

Mona mea

Am cunoscut-o pe Mona Muscă în 1992, pe cînd încă nu intrase în politică. Am petrecut împreună o coadă straşnică la Consulatul Austriei din strada Salcîmilor, pentru vize. Trei sau patru ore de înghesuială printre oameni disperaţi, veniţi din toată ţara, au trecut pentru mine în modul cel mai agreabil, alături de această fermecătoare doamnă, a cărei cordalitate se împletea cu eleganţa, a cărei erudiţie se contopea în simplitate, în modestie. Odată sfîrşit degradantul ritual al obţinerii vizelor, ne-a părut parcă rău amîndurora că trebuie să ne despărţim. Oftam amîndoi, ne trăgeam sufletul după cele cîteva ore de haz din necaz, de causerie, de rîs sincer, fără oprelişti, trăite alături tocmai acolo, în acel pol al umilinţelor româneşti.
Ne-am reîntîlnit, ca să îmi dea o carte de care aveam nevoie la un examen. Am cunoscut-o pe fiică-sa, care a fost colega lui Zoltan şi eleva lui Iaru. Am revăzut-o apoi tot mai rar pe Mona Muscă. În ultimii ani, de cînd s-a făcut "demnităreasă", am ezitat să o întîlnesc, cu gîndul să o menajez: îmi închipuiam că de abia răsuflă de atîţia petenţi, solicitanţi, vînători de favoruri...
Nu mă bucur deloc cînd mi se spune azi, cu o flaterie glumeaţă, că "am dat-o profetic" în textul cîntecului "Adio Mona" al Sarmalelor Reci. Mă bucur totuşi la gîndul că acum o pot revedea pe Doamna Profesoară fără să mă bănuiască de vreun interes, de vreo "lăcrămaţie". Poate că între noi va exista o stînjeneală... Poate că nu ne vom mai putea privi în ochi cu atîta deschidere ca atunci, în '92, cînd făceam haz de necaz la ghişeul Occidentului.
Atunci, cînd încă nu era persoană publică, puţini i-ar fi reproşat trecutul "problematic". Eu unul în nici un caz. Dacă aş reîntîlni-o azi, după atîta timp, aş evoca orele acelea de coadă, cînd ne-am susţinut unul altuia moralul; i-aş mulţumi pentru cartea care m-a ajutat să trec examenul. Pentru ce a făcut înainte nu o pot acuza cu titlu personal. Pot cel mult să rîd binevoitor de ce a făcut între timp...

P.S. Wow: Boariu mă pune în paralel cu Vînătorul de Lichele, fără îndoială cel mai citit editorialist al zilei. Comentariul pe care i l-am lăsat dedesubt e bineînţeles ironic.

Cum s-a produs "Eminescu la produs"

(c) Silviu Gheţie

Cum a apărut Scornelius, cum mi-a venit ideea "produselor Eminescu", cum se face că nu am născocit nimic, nici Penescu nici eu, ci doar i-am pus pe alţii să o facă... - toate acestea (şi ceva în plus) în articolul-confesiune acordat Dilemei la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu. Am primit cîteva laude pentru acest cœur mis à nu, semn că din cînd în cînd merge să mai dau drumul robinetului cu destăinuiri la persoana I... mai ales cînd o fac cu sinceritate şi cu nimic de ascuns.
Dezamăgiţi vor fi poate doar scandalagiii de serviciu care, prin prezenta, îşi văd deşirate intrigile alarmist-conspiraţioniste.
Articolul a fost preluat în grupajul de ecouri scorneliene al LiterNet-ului, printre diferite pro-uri şi contre... Că acestea ultimele sînt răuvoitoare şi rău intenţionate - se poate lesne constata, în deplină transparenţă, prin simpla consultare a materialelor la care fac referire şi care le sînt acum vecine.

Băsescu se întoarce la Dan Negru

(c) Rompres

Axa Timpuri-Sarmale-Vank cf. A.L. Şerban

Sarmalele Reci in ONX

Sub un titlu care evocă 3 cîntece ale acestor 3 trupe, Alex. Leo Şerban întrevede o continuitate stilistică între Timpurile Noi ale anilor '80, Sarmalele Reci ale anilor '90 şi Vankul deceniului următor (evident, periodizarea este convenţională). Maestrul Leo vorbeşte o filiaţie (lucru rar în muzica românească, în care înaintaşii direcţi sînt îndeobşte taxaţi de dinozauri), decupîndu-şi playlist-ul cu precădere pe linia erotică. Ignorînd voit Timpurile nouăzeciste (varianta Iliescu, probabil prea dură pentru gusturile sale), ALŞ vede în Partizan moştenirea oficială a Timpurilor Noi... din vremurile vechi (TN varianta Moldovan). Nu insist asupra rîndurilor despre Sarmale: spun doar că merită citite. Urmează o cronică de album Vank, trupă la care criticul apreciază senzualitatea şi prospeţimea sugestiilor.

Emil Viciu (Sarmalele Reci) pe Radio Lynx

la chitară - Emil Viciu
în trenuleţ şi pe de lături - lăptărişti & sarmalişti

BoshoRock by Night cu EMIL VICIU
Categoria: muzichie, e-misiunea — Subiectiv @ 2:40 pm
Emil Viciu, chitaristul de la Sarmalele Reci, este invitat in emisiunea BoshoROCK-ului.
Diseară, de la ora 22, Tiberiu Manescu va purta un dialog cu Emil Viciu timp de cel puţin două ore.
http://blynx.radiolynx.ro/muzichie/boshorock-by-night-cu-emil-viciu/
http://www.radiolynx.ro/
http://www.sarmalelereci.ro/

Pungă reciclată - grătar refolosit

Iată un articol din seria "pungilor de plastic", publicat astă toamnă în B-24-FUN. Cum tot nu se găsea nicăieri online şi cum unii nu l-au citit, îl postez aici, cu menţiunea că anecdota Bucureştiului reperat de aviatori după fumul grătarelor i-o datorez lui Mircea Dinescu, de prin 2000, cînd îi luam interviu pentru AdMaker, ca unui ignorat guru al branding-ului de ţară. Uh-oh: nici interviul ăsta (luat în echipă cu Filip Stoler, care vorbea tot timpul...) nu-i arhivat nicăieri în spaţiul virtual. Cine-l vrea să bage comment!
Şi, că tot veni vorba de branding de ţară...




Binecuvîntat fie gratargiul care-şi curăţă grătarul
E uşor să nimereşti Aeroportul Băneasa din aer. Te iei după fumul micilor.

Pe Şoseaua Aerogării, fumul de proporţii vulcanice al grătarelor cu mici şi-l împart două celebre terase, alături de renumele de a servi cei mai buni mititei. Şi similitudinile merg mai departe...
Tendinţa lui 2005 este la ambele case micul nepătruns. Micul ratat. Micul recent. E simplu: deşi fumul se înteţeşte, micii rămân cruzi, nepătrunşi, superficial prăjiţi. Îi recunoşti la ochi după aspectul vărgat la exterior (parc-ar fi mititei de zebră!) şi după culoarea roşie a interiorului; iar la papilă, după senzaţia de carne crudă.
Un ospătar abil îţi va pretexta că amestecul conţine multă carne de vită, mai greu de prăjit, încercând astfel să prezinte viciul drept virtute... O fumigenă publicitară, la fel ca însăşi marea mizansenă care acoperă în fum tot capătul lui 5. Sofismul chelnerului urmăreşte meteahna gratargiului, şi amândouă o logică tipic românească: totul e să nu perii grătarul. La mai multe şarje, bavura grătarului capătă grosime, ceea ce intensifică fumul şi totodată slăbeşte prăjeala.
Însă... ce importanţă are carnea, substanţa cea precară, materia cea imundă!... Noi la terasele din Aerogară avem imagine; avem branding de patrie şi neam; avem esenţe ale fiinţei româneşti! N-avem „prin”, dar avem „întru”!
Conceptul fumului de mici îţi va fi pe deplin... nepătruns, dacă ţii seama de supremul secret: un fum bine realizat e acela care miroase mai îmbietor (şi adună astfel mai mulţi one-time-clients).
E ocheanul întors: imaginea României... în mic! Îţi dă ghes o extrapolare la sfere mai ample? Invită un analist.

Erhan & Muscalu fondează enteropolitica

(c) Eugen Erhan & Tudor Muscalu

Cine e global e global. Şi cîteodată de-a dreptul planetar...
Ultimul Pid'jin pune bazele unui nou domeniu: enteropolitica.
Bîzdîcii din fundul mahărilor lumii par să aibă o explicaţie... rozalie.

Tineri literaţi propun produse Eminescu

(c) Silviu Gheţie

Scornelius a aranjat vitrina cu Emineşti în atelierul LiterNet-ului. Adică, din marea listă a răspunsurilor la concursul cu "produse Eminescu", le publică separat, în afara competiţiei, pe cele trimise de oamenii de litere.
Dacă din toate produsele Eminescu trimise poţi face un supermarket, Emineştii literaţilor merită puşi în vitrină. Evident, ei nu concurează pentru premii. Dimpotrivă, ei ne fac un mare premiu tuturor, binevoind să ne împărtăşească, cu acest pretext jucăuş, refecţiile lor la temă.
Ei, adică (în ordinea sosirii răspunsurilor): Iulian Comanescu, Sorin Adam Matei, Iulian Băicuş, Dan Silviu Boerescu şi Cristi Neagoe.
Şi lista rămîne deschisă.

Ioan Holban semnalează chiloţeii Eminescu!

... şi budigăii Creangă!


foto: Getty

Conform distinsului om de litere ieşean, în oraşul Junimii chiar s-au comercializat în anii '90 lenjuri intime pentru doamne şi domni, cu efigiile clasicilor noştri "în partea din faţă". Kinky!
Poate cineva să trimită o poză? Dacă nu chiar obiectele dorinţei ca atare?!... Ar fi marele scoop cultural al verii! Şi ar demonstra că tot Iaşul e... zona erectă a ţării!
În acelaşi articol, maestrul Holban propune o etimologie ironic protocronistă pentru Scornelius... din... Scorillo. Merci, maître, e bună: Dan Pârvu de la RFI mă luase de pe la Scorniceşti... Adevărul e că un Scornelius Sturionu a apărut astă primăvară în Academia Caţavencu, cînd cu acel scandal legat de Cornelius Turianu şi CNSAS...
Mda, ştiu: cultura dăinuie mai mult...

Lumea încă nu s-a săturat de Scornelius...

STATISTICI: Articole
31. Flavio Briatore are cancer (861 vizite)
32. Contrarevolutia de ghips (de Traian Ungureanu) (859 vizite)
33. Sah si mat de la Cotroceni (de Corina Dragotescu) (850 vizite)
34. Steaua s-a calificat in turul III al Ligii Campionilor (817 vizite)
35. Iar s-a scumpit benzina! (812 vizite)
36. CEC ar valora peste un miliard de euro, privatizarea ar trebui amanata cel putin doi ani (803 vizite)
37. Lista medicamentelor care raman compensate (775 vizite)
38. Pune-l pe Eminescu la produs - un concurs care face sa spumege pocalul? (677 vizite)
39. Horia Roman Patapievici: "Critica europeana la adresa SUA este ipocrita"(658 vizite)
40. Cover week-end(650 vizite)
Alte articole: [1 - 10] [11 - 20] [21 - 30] [31 - 40] [41 - 50] [»] [»»]

Mă aflu în Dilemă (veche şi nouă)

Cine a luat Dilema de săptămîna asta mi-a putut citi un articol pe tema "teledemocraţiei", propusă de Alex. Leo Şerban (foto alăturată), cel care, cîteva pagini mai încolo, îmi face onoarea de a-l recomanda pe Scornelius în versuri de rap (Eminem să îl judece!)...
Nici un link deocamdată: recent inauguratul site al Dilemei Vechi postează încă numărul dedicat Mondialului... Deasupra - redundantul motto "Sînt vechi, domnule!"... Aşteptăm suspendaţi în dilemă - ori să se întoarcă vreun webmaster din concediu, ori să vedem care va fi decalajul planificat de senatul din Şcoala Floreasca, între postarea la tarabă şi apariţia online.

Pînă atunci, în numărul de mîine, recidivez la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu (foto alăturată), pe pagina de media, cu amănunte inedite despre Scornelius: dezvăluiri din culise, concluzii ale primelor recolte de "produse Eminescu", o trîntă cu reacţiunea, precum şi o inconturnabilă raportare la Dilema din '97, cea cu bancnota lui Eminescu pe copertă (şi cu ditai scandalul înăuntru).

Iulia Blaga dă "produse Eminescu" în RL

ciorăpeii nepereche, (c) Boariu

Iulia Blaga le dă pace pentru o vreme cineaştilor români şi străini, ca să comenteze, în România Liberă de azi, cazul "Scornelius - Eminescu la produs", care pare tot mai mult să devină scandalul cultural al verii. Articolul, preluat de HotNews (unde escaladează vîrtos topul ştirilor), trage concluziile primelor patru săptămîni de concurs, punînd toată păţania într-un context mai larg, social, mentalitar şi - inevitabil - politic...
Cu acordul Iuliei, redau mai jos textul integral al discuţiei noastre.

Iulia Blaga: Au înţeles oamenii că nu e un concurs de făcut mişto de Eminescu?
Florin Dumitrescu: În general da. Ne-am adresat oamenilor simplu, familiar, folosind logica şi retorica promoţiilor publicitare (dacă e percepută şi ironia implicită, cu atît mai bine). Scornelius e un concurs de creativitate, care combină spiritul de “scorneală” cu “o brumă de cultură”. Regulamentul primei ediţii e pe liternet.atelier.ro şi e destul de clar. După modelul unor produse din Uniunea Europeană, care poartă numele unor clasici ai literaturii universale (uleiul Dante, undiţa Shakespeare, jocul video Hugo etc.), Scornelius îi îndeamnă pe liternauţii români să numească produse care ar putea purta numele clasicului nostru major, Eminescu. Cele mai interesante răspunsuri sînt premiate cu cărţi. Ne-au venit multe răspunsuri simpatice, originale, nu rareori denotînd cunoaşterea şi preţuirea operei eminesciene. Acestea sînt de asemenea disponibile pe site. Ce-i drept, o parte din răspunsuri sînt ireverenţioase, chiar resentimentare, ţintind nu atît spre opera lui Eminescu, cît spre mitul paraliterar “Eminescu”. Aceste răspunsuri nu sînt premiate, dar nici cenzurate. Ele compun, alături de răspunsurile celelalte, “normale”, o panoramă demnă de interes pentru sociologia literaturii.

IB: Care au fost cele mai neplăcute reacţii?
FD: S-a întîmplat ceva care la început ne-a bucurat pe Răzvan Penescu şi pe mine: celelalte medii au preluat ştirea despre concursul nostru şi au făcut din ea o adevărată bombă de presă. Numai că, odată intraţi (vorba aceea) “în gura presei”, am asistat neputincioşi la o serie de exagerări senzaţionaliste, care au atras, la rîndul lor, reacţii exagerate din partea publicului. Printr-o avalanşă de nestăvilit a zvonurilor, iată-ne ajunşi complotişti, atentatori la integritatea românismului! Ceea ce s-a vrut un joc, o simulare ludică, un prilej de dezbatere – e prezentat în anumite instanţe drept ditai malversaţiunea! Maeştrii învrăjbirii au primit un nou pretext pentru alarme false: dacă e să-i asculţi, tone de cîrnaţi şi ciorapi Eminescu - concreţi, palpabili şi inevitabili – sînt gata să se reverse de pe linia de fabricaţie înspre boborul năucit...

IB: Ce părere ai de ideea ministrului Iorgulescu, cum că Eminescu ar fi mai nimerit ca brand de ţară?
FD: De 13 ani mă îndeletnicesc cu comunicarea comercială. Mă bucur să văd azi că tot mai mulţi români se interesează de branding, marketing, poziţionare etc. De 16 ani mă străduiesc să-mi facă semenii să gîndească liber. Mă simt bine aşadar să văd că iniţiativele mele culturale, mai mult sau mai puţin provocatoare - de la Sarmalele Reci la Scornelius - atrag atenţia mărimilor politice ale vremii. E un semn de eficienţă a mesajului. Sincer, nu mă aşteptam ca Scornelius să fie asociat şi problematicii atît de specializate a branding-ului de ţară. Ce se întâmplă cu domnul ministru Adrian Iorgulescu este interesant: domnia-sa reprezintă o instituţie care priveşte Cultura (cu C mare) într-un mod paşoptist, centralist şi autocratic; dar care este forţată de “tăvălugul integrării” să se adapteze la tendinţele noii culturi (cu c mic), cea deschisă către schimburi comerciale, către industrie, către turism etc. E un fel de a pune... cultura la produs; în sensul de a o fructifica; de a o exploata ca pe o resursă naţională (din fericire, nesecată), spre binele românilor... şi nu numai. A-l întrezări pe Eminescu ca posibil brand de ţară, aşa cum mărturiseşte d-l Iorgulescu, e semn că sîntem încă într-o fază de... preludiu (folosesc un termen muzicologic, ca omagiu compozitorului Iorgulescu). Concursul lui Scornelius îi poate deprinde pe români, prin intermediul unui simplu joc, să privească brand-urile româneşti “cu încărcătură culturală” în mod mai relaxat, mai uman... Iar acesta ar putea fi un prim pas, simplu şi firesc, către o reflecţie de “jos în sus” referitoare la brand-ul de ţară. Toată încrîncenarea asta de a îl păstra pe Eminescu “acolo sus”, ca un simbol tutelar, “nemuritor DAR rece”, departe de subiecte lumeşti, “burtăverzeşti”, denotă o anumită crispare a unora dintre români în legătură cu societatea în care ne pregătim să intrăm.

IB: Cît mai ţine concursul?
FB: Ne-am gîndit ca ediţiile concursului să fie lunare. Numai că prima ediţie, aceasta cu Eminescu, se tot dilată, în mod inevitabil şi incontrolabil... Aşteptăm să revină o parte din vacanţieri acasă, în faţa monitorului. O s-o închidem poate la mijlocul lui august, ca să lansăm a doua ediţie, dedicată – se pare – poeziei populare. Dar parcă văd că şi prin toamnă o să resimţim încă “sechele” post-eminesciene. Subiectul e încă deschis...

IB: Cînd postaţi răspunsurile vip-urilor? Care dintre ele a fost mai interesant?
FD: Am avut bucuria să primim răspunsuri mai deosebite de la două categorii de “vedete culturale”: pe de o parte, unii dintre cei mai faimoşi bloggeri; şi, pe de altă parte, unii dintre cei mai cunoscuţi tineri literaţi. E poate normal pentru un astfel de concurs, care aduce împreună două lumi, (încă) percepute ca diferite. Avînd în vedere totuşi profilul preponderent literar al site-ului LiterNet, li s-a acordat o importanţă mai mare oamenilor de litere, ale căror participări se constituie în interesante comentarii ale “situaţiunii”, pornind de la această “piatră zvîrlită-n lac” de către Scornelius. Răspunsurile lor vor apărea chiar zilele astea. E acolo şi George Pruteanu, care, neverificînd la sursă enormităţile aflate din presă, ne-a muştruluit pentru excesul de cutezanţă... dar nu s-a lăsat pînă n-a propus, în pur spirit “scornelian”, imprimanta Eminescu şi setul de papetărie Eminescu! Îi mulţumim pentru curajul de a ne fi cedat articolul ca atare, asumîndu-şi gafele din el.

IB: Ai avut note bune la româna, în şcoală?
FD: Da, mai ales la gramatică. Eu ca formaţie sînt lingvist, nu “literator”. Ce-i drept, literatura nu mi-e străină: am un master în studii romanice, un volum de versuri premiat... şi sînt textier profesionist de pop-rock. Dar formaţia riguroasă de lingvist, de grămătic, m-a păzit de o anumită tentaţie a bovarismului tipică lumii literare româneşti. Slavă Cerului, la şcoala generală şi liceu am avut parte de profesori de română care ne-au încurajat creativitatea şi discernămîntul propriu. Nu ne băgau pe gît referate, ci dimpotrivă ne îndemnau să mai punem mîna pe cîte o Românie Literară, pe cîte un Caiet Critic...

IB: În general, eşti mulţumit de cum se desfăşoară concursul?
FD: Puţin spus: sînt entuziasmat! Avînd în vedere că premiile sînt cvasi-simbolice, văd în fiecare participare un gest prietenesc. Le mulţumesc pe această cale tuturor care au răspuns. Chiar şi celor mai aberanţi, care au primit însă un perdaf cordial... Mă mîhnesc, ce-i drept, procesele de intenţie care ni s-au făcut atît de uşor şi care denotă cît e de împămîntenit obiceiul prezumţiei de vină, de infamie, de conspiraţie veroasă. Sînt mîhnit, dar nu pornit împotriva detractorilor noştri. Sînt sigur că metehnele lor au o cauză şi încerc să o aflu. Dacă n-aş fi convins că oamenii sînt buni de la natură, aş cădea eu însumi în aceeaşi greşeală. Cînd se întîmplă să mai şi tămăduiesc pe unii dintre ei, simt o fericire nespusă... Şi poate că asta e, în ultimă instanţă, menirea lui Scornelius.

În Cotidianul privesc înapoi cu mîhnire...

(c) Silviu Gheţie

... spre anii 1997-1998, peroioadă în care am prestat servicii publicitare într-un controversat stabiliment telalesc. Declaraţia mea încheie articolul realizat de Alexandra Bădicioiu.

Produsele Eminescu: mîna a 2-a (pr., fig.)

(c) Silviu Gheţie

A doua recoltă de produse Eminescu e acum disponibilă pe LiterNet. Răspunsurile, ceva mai dezamăgitoare decît cele din prima recoltă (nu însă şi plicticoase...), au zgîndărit vîna sarcastică a lui Scornelius.

Online cu Istodor despre Scornelius

(c) Silviu Gheţie

Cine nu a reuşit să-l citească în Academia Caţavencu (revistă disponibilă exclusiv în variantă tipărită), poate dispune de interviul meu acordat lui Eugen Istodor (pe teme de Scornelius, Eminescu şi tabuuri româneşti) aici:
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3676