Iulia Blaga dă "produse Eminescu" în RL

ciorăpeii nepereche, (c) Boariu

Iulia Blaga le dă pace pentru o vreme cineaştilor români şi străini, ca să comenteze, în România Liberă de azi, cazul "Scornelius - Eminescu la produs", care pare tot mai mult să devină scandalul cultural al verii. Articolul, preluat de HotNews (unde escaladează vîrtos topul ştirilor), trage concluziile primelor patru săptămîni de concurs, punînd toată păţania într-un context mai larg, social, mentalitar şi - inevitabil - politic...
Cu acordul Iuliei, redau mai jos textul integral al discuţiei noastre.

Iulia Blaga: Au înţeles oamenii că nu e un concurs de făcut mişto de Eminescu?
Florin Dumitrescu: În general da. Ne-am adresat oamenilor simplu, familiar, folosind logica şi retorica promoţiilor publicitare (dacă e percepută şi ironia implicită, cu atît mai bine). Scornelius e un concurs de creativitate, care combină spiritul de “scorneală” cu “o brumă de cultură”. Regulamentul primei ediţii e pe liternet.atelier.ro şi e destul de clar. După modelul unor produse din Uniunea Europeană, care poartă numele unor clasici ai literaturii universale (uleiul Dante, undiţa Shakespeare, jocul video Hugo etc.), Scornelius îi îndeamnă pe liternauţii români să numească produse care ar putea purta numele clasicului nostru major, Eminescu. Cele mai interesante răspunsuri sînt premiate cu cărţi. Ne-au venit multe răspunsuri simpatice, originale, nu rareori denotînd cunoaşterea şi preţuirea operei eminesciene. Acestea sînt de asemenea disponibile pe site. Ce-i drept, o parte din răspunsuri sînt ireverenţioase, chiar resentimentare, ţintind nu atît spre opera lui Eminescu, cît spre mitul paraliterar “Eminescu”. Aceste răspunsuri nu sînt premiate, dar nici cenzurate. Ele compun, alături de răspunsurile celelalte, “normale”, o panoramă demnă de interes pentru sociologia literaturii.

IB: Care au fost cele mai neplăcute reacţii?
FD: S-a întîmplat ceva care la început ne-a bucurat pe Răzvan Penescu şi pe mine: celelalte medii au preluat ştirea despre concursul nostru şi au făcut din ea o adevărată bombă de presă. Numai că, odată intraţi (vorba aceea) “în gura presei”, am asistat neputincioşi la o serie de exagerări senzaţionaliste, care au atras, la rîndul lor, reacţii exagerate din partea publicului. Printr-o avalanşă de nestăvilit a zvonurilor, iată-ne ajunşi complotişti, atentatori la integritatea românismului! Ceea ce s-a vrut un joc, o simulare ludică, un prilej de dezbatere – e prezentat în anumite instanţe drept ditai malversaţiunea! Maeştrii învrăjbirii au primit un nou pretext pentru alarme false: dacă e să-i asculţi, tone de cîrnaţi şi ciorapi Eminescu - concreţi, palpabili şi inevitabili – sînt gata să se reverse de pe linia de fabricaţie înspre boborul năucit...

IB: Ce părere ai de ideea ministrului Iorgulescu, cum că Eminescu ar fi mai nimerit ca brand de ţară?
FD: De 13 ani mă îndeletnicesc cu comunicarea comercială. Mă bucur să văd azi că tot mai mulţi români se interesează de branding, marketing, poziţionare etc. De 16 ani mă străduiesc să-mi facă semenii să gîndească liber. Mă simt bine aşadar să văd că iniţiativele mele culturale, mai mult sau mai puţin provocatoare - de la Sarmalele Reci la Scornelius - atrag atenţia mărimilor politice ale vremii. E un semn de eficienţă a mesajului. Sincer, nu mă aşteptam ca Scornelius să fie asociat şi problematicii atît de specializate a branding-ului de ţară. Ce se întâmplă cu domnul ministru Adrian Iorgulescu este interesant: domnia-sa reprezintă o instituţie care priveşte Cultura (cu C mare) într-un mod paşoptist, centralist şi autocratic; dar care este forţată de “tăvălugul integrării” să se adapteze la tendinţele noii culturi (cu c mic), cea deschisă către schimburi comerciale, către industrie, către turism etc. E un fel de a pune... cultura la produs; în sensul de a o fructifica; de a o exploata ca pe o resursă naţională (din fericire, nesecată), spre binele românilor... şi nu numai. A-l întrezări pe Eminescu ca posibil brand de ţară, aşa cum mărturiseşte d-l Iorgulescu, e semn că sîntem încă într-o fază de... preludiu (folosesc un termen muzicologic, ca omagiu compozitorului Iorgulescu). Concursul lui Scornelius îi poate deprinde pe români, prin intermediul unui simplu joc, să privească brand-urile româneşti “cu încărcătură culturală” în mod mai relaxat, mai uman... Iar acesta ar putea fi un prim pas, simplu şi firesc, către o reflecţie de “jos în sus” referitoare la brand-ul de ţară. Toată încrîncenarea asta de a îl păstra pe Eminescu “acolo sus”, ca un simbol tutelar, “nemuritor DAR rece”, departe de subiecte lumeşti, “burtăverzeşti”, denotă o anumită crispare a unora dintre români în legătură cu societatea în care ne pregătim să intrăm.

IB: Cît mai ţine concursul?
FB: Ne-am gîndit ca ediţiile concursului să fie lunare. Numai că prima ediţie, aceasta cu Eminescu, se tot dilată, în mod inevitabil şi incontrolabil... Aşteptăm să revină o parte din vacanţieri acasă, în faţa monitorului. O s-o închidem poate la mijlocul lui august, ca să lansăm a doua ediţie, dedicată – se pare – poeziei populare. Dar parcă văd că şi prin toamnă o să resimţim încă “sechele” post-eminesciene. Subiectul e încă deschis...

IB: Cînd postaţi răspunsurile vip-urilor? Care dintre ele a fost mai interesant?
FD: Am avut bucuria să primim răspunsuri mai deosebite de la două categorii de “vedete culturale”: pe de o parte, unii dintre cei mai faimoşi bloggeri; şi, pe de altă parte, unii dintre cei mai cunoscuţi tineri literaţi. E poate normal pentru un astfel de concurs, care aduce împreună două lumi, (încă) percepute ca diferite. Avînd în vedere totuşi profilul preponderent literar al site-ului LiterNet, li s-a acordat o importanţă mai mare oamenilor de litere, ale căror participări se constituie în interesante comentarii ale “situaţiunii”, pornind de la această “piatră zvîrlită-n lac” de către Scornelius. Răspunsurile lor vor apărea chiar zilele astea. E acolo şi George Pruteanu, care, neverificînd la sursă enormităţile aflate din presă, ne-a muştruluit pentru excesul de cutezanţă... dar nu s-a lăsat pînă n-a propus, în pur spirit “scornelian”, imprimanta Eminescu şi setul de papetărie Eminescu! Îi mulţumim pentru curajul de a ne fi cedat articolul ca atare, asumîndu-şi gafele din el.

IB: Ai avut note bune la româna, în şcoală?
FD: Da, mai ales la gramatică. Eu ca formaţie sînt lingvist, nu “literator”. Ce-i drept, literatura nu mi-e străină: am un master în studii romanice, un volum de versuri premiat... şi sînt textier profesionist de pop-rock. Dar formaţia riguroasă de lingvist, de grămătic, m-a păzit de o anumită tentaţie a bovarismului tipică lumii literare româneşti. Slavă Cerului, la şcoala generală şi liceu am avut parte de profesori de română care ne-au încurajat creativitatea şi discernămîntul propriu. Nu ne băgau pe gît referate, ci dimpotrivă ne îndemnau să mai punem mîna pe cîte o Românie Literară, pe cîte un Caiet Critic...

IB: În general, eşti mulţumit de cum se desfăşoară concursul?
FD: Puţin spus: sînt entuziasmat! Avînd în vedere că premiile sînt cvasi-simbolice, văd în fiecare participare un gest prietenesc. Le mulţumesc pe această cale tuturor care au răspuns. Chiar şi celor mai aberanţi, care au primit însă un perdaf cordial... Mă mîhnesc, ce-i drept, procesele de intenţie care ni s-au făcut atît de uşor şi care denotă cît e de împămîntenit obiceiul prezumţiei de vină, de infamie, de conspiraţie veroasă. Sînt mîhnit, dar nu pornit împotriva detractorilor noştri. Sînt sigur că metehnele lor au o cauză şi încerc să o aflu. Dacă n-aş fi convins că oamenii sînt buni de la natură, aş cădea eu însumi în aceeaşi greşeală. Cînd se întîmplă să mai şi tămăduiesc pe unii dintre ei, simt o fericire nespusă... Şi poate că asta e, în ultimă instanţă, menirea lui Scornelius.