Mama mă-si (sau telescopul Svetlanei)
M-am tot ţinut să nu pomenesc vreun autor din ultimul Tiuk, cel cu topicul maternităţii...
Dar...
Nu mă pot abţine de la discriminare şi redau un pasaj din Svetlana Cârstean: mîngîierea propriei burţi de gravidă o duce cu gîndul telescopic la burta proprei mame...
[...] Ma gindesc la burta mea mare, de femeie gravida. Pe ea imi odihneam miinile, cu ea impingeam oamenii in tramvaie, imi faceam loc, gauream aerul, eram parca mai puternica decit el sau el era poate resemnat si elastic. Ma gindesc la burta mamei mele pe care niciodata n-am vazut-o, nici intr-o poza. Burta ei, cu mine in ea, ramine un secret vesnic. Si cind imi amintesc de ele, burta mea si burta ei devin doua camere identice, umbroase, cu storurile trase, unde se poate dormi pina tirziu. Doua camere carora le stii fiecare pata de pe tavan, fiecare bubulita din var, fiecare desen pe care dungile subtiri de lumina il proiecteaza de-a lungul mobilelor, peretilor si peste corpul tau. [...]
Să fie vreo 10 ani de cînd am auzit-o prima dată pe Sveti citind din ciclul Floarea de menghină, la cenaclul lui Cărtărescu. Textul mi-a mers la suflet. Am înduplecat-o să-mi dea una dintre puţinele dactilocopii. Ajunse acasă, poemele "de menghină" au magnetizat-o şi pe soţia (pe atunci logodnica) mea, care altminteri îi trăda cu greu pe autorii ei francezi...
Peste vreun an-doi dau de Svetlana într-o revistă glossy pt. femei, cu un adorabil eseuaş despre... buric! (Tocmai se lansase moda feminină care lasă buricul descoperit.) Erau rînduri scrise cu o graţie şi o senzualitate care m-au excitat la maximum (nu numai spiritual)!
Azi, cînd vorbim mai mult despre ce ne fac copiii decît despre ce mai scriem (ştiind că ei, copiii, sînt adevăratele creaţii ale noastre; că genesis-ul bate poesis-ul), dau de acest poem despre burţi: burta mamei şi a fiicei ca două camere incluse una-n alta etc. Şi am o senzaţie de undă concentrică: de la buric la burtă... de aici la burta mamei... şi de aici la întregul univers care ne generează şi ne înghite pe noi toţi (dar deja asta e interpretarea mea gongorică)...
NB! Svetlana zice burtă, nu pîntece. Ceea ce e foarte poetic.
Dar...
Nu mă pot abţine de la discriminare şi redau un pasaj din Svetlana Cârstean: mîngîierea propriei burţi de gravidă o duce cu gîndul telescopic la burta proprei mame...
[...] Ma gindesc la burta mea mare, de femeie gravida. Pe ea imi odihneam miinile, cu ea impingeam oamenii in tramvaie, imi faceam loc, gauream aerul, eram parca mai puternica decit el sau el era poate resemnat si elastic. Ma gindesc la burta mamei mele pe care niciodata n-am vazut-o, nici intr-o poza. Burta ei, cu mine in ea, ramine un secret vesnic. Si cind imi amintesc de ele, burta mea si burta ei devin doua camere identice, umbroase, cu storurile trase, unde se poate dormi pina tirziu. Doua camere carora le stii fiecare pata de pe tavan, fiecare bubulita din var, fiecare desen pe care dungile subtiri de lumina il proiecteaza de-a lungul mobilelor, peretilor si peste corpul tau. [...]Să fie vreo 10 ani de cînd am auzit-o prima dată pe Sveti citind din ciclul Floarea de menghină, la cenaclul lui Cărtărescu. Textul mi-a mers la suflet. Am înduplecat-o să-mi dea una dintre puţinele dactilocopii. Ajunse acasă, poemele "de menghină" au magnetizat-o şi pe soţia (pe atunci logodnica) mea, care altminteri îi trăda cu greu pe autorii ei francezi...
Peste vreun an-doi dau de Svetlana într-o revistă glossy pt. femei, cu un adorabil eseuaş despre... buric! (Tocmai se lansase moda feminină care lasă buricul descoperit.) Erau rînduri scrise cu o graţie şi o senzualitate care m-au excitat la maximum (nu numai spiritual)!
Azi, cînd vorbim mai mult despre ce ne fac copiii decît despre ce mai scriem (ştiind că ei, copiii, sînt adevăratele creaţii ale noastre; că genesis-ul bate poesis-ul), dau de acest poem despre burţi: burta mamei şi a fiicei ca două camere incluse una-n alta etc. Şi am o senzaţie de undă concentrică: de la buric la burtă... de aici la burta mamei... şi de aici la întregul univers care ne generează şi ne înghite pe noi toţi (dar deja asta e interpretarea mea gongorică)...
NB! Svetlana zice burtă, nu pîntece. Ceea ce e foarte poetic.
Etichete: semnal
posted by textier at 01:48
1 Comments:
Simt un soi de mitul lui Iona aici. Foarte frumos. Iar exprimarea e, asa, la sentiment... "camera umbroasa unde se poate dormi pana tarziu", "pata de pe tavan" (sa fie oare acesta buricul? sau care e de fapt, tavanul? - enlighten me). Orisicum, eu unul mai astept astfel de "bubulite" pe care sa le proiectez direct pe perete.
Trimiteți un comentariu
<< Home