textier: Mihail Vakulovski mă scoate la cafenea

2 august 2007

Mihail Vakulovski mă scoate la cafenea

Mişa Vakulovski mi-a oferit prilejul să mă dau mare om de litere (şi sunete) în acest interviu, apărut azi în cotidianul FLUX din Rep. Moldova.

CAFENEAUA FLUX
„La origini muzica şi poezia erau totuna”
Interviu cu Florin DUMITRESCU, realizat de Mihail VAKULOVSKI

- Florin, tu ai scris toate textele pentru formaţia rock SARMALELE RECI, cum se simte un poet între muzicieni? Ce-ai împrumuta de la ei pentru lumea literară, să zic aşa?
- Mi-am făcut ucenicia cu Timpuri Noi, m-au consacrat Sarmalele Reci şi colaborez de ani buni şi cu Direcţia 5. De la toţi am învăţat armonia, în sensul larg al cuvântului. Muzicienii trăiesc în lumea sunetelor care e mai sublimată, mai estetică decât lumea noastră. Lucrând cu ei, şlefuind alături de ei ba o vocală, ba un diftong, ba o consoană lichidă sau un accent, m-am contaminat cu starea lor de graţie, cu înţelepciunea superioară a sunetelor, care domină şi prilejuiesc sensurile. Această experienţă nemijlocită, laolaltă cu studiile filologice, mi-au deschis mintea şi ca textier, şi ca „poet cult”. Am învăţat că la origini muzica şi poezia erau totuna; mi-am făurit o artă poetică a muzicalităţii, a cântului care supravieţuieşte în vers, a magiei care este sursa şi scopul acestui mănunchi comun care este muzica-poezia-rostirea-dansul-divinaţia-cunoaşterea... Nu sunt un extatic al sincretismelor culturale, dar văd în ele de multe ori o recuperare a ritualurilor de altădată, care aveau şi alte sensuri decât cel pur estetic sau pur hedonic.
Parcă în lumea literară sunt mai multe gelozii decât în breasla muzicienilor/muzicanţilor. Se pare că armonia aceea de care ziceam funcţionează şi la nivel interuman. Muzicienii se mai invidiază între ei, dar parcă nu aşa ca literaţii. Parcă se respectă mai mult şi, de la simplu lăutar la mare maestru, sunt mai deschişi către colaborări, către experimente. Vorba lăutarului: decât să ne certăm, mai bine un cântec vesel să cântăm! Poate că noi, oamenii de litere, ar trebui să îi imităm şi să colaborăm mai mult, să ne cunoaştem nu doar din lecturi, ci şi din proiecte comune.

- Ai fost vreodată în Basarabia? Cum ţi se pare lumea literară basarabeană (întrebare valabilă şi dacă n-ai ajuns încă în partea cealaltă a Prutului)?
- N-am apucat să ajung în Basarabia... încă. Bunica mea (mama lui tata) era din Cernăuţi. O parte din familia ei a plecat în R.S.S. Moldovenească. Când eram mic, tata s-a trezit o dată cu o scrisoare de la verişorii lui dintr-un sat basarabean. Puseseră înăuntru poze cu toţii, copiii, toate neamurile... Le-am răspuns şi noi, ne-am mai trimis urări de Crăciun dar, după ce a murit tata, le-am pierdut urma. Aş vrea acum să dau de ei... Ca să fac o alegorie, asta e situaţia noastră acum, la nivel de naţie: avem aceiaşi părinţi, aceeaşi sorginte, dar ne-am înstrăinat de-a lungul deceniilor şi acum bâjbâim fără să ne regăsim.
Literaţii moldoveni au avut mereu o forţă şi un patos care nouă meridionalilor ne cam lipseşte; basarabenii în mod special au venit cu multă vână: uite un B.P. Haşdeu, care la vremea lui a fecundat realmente cultura română. Sau A.E. Baconski; sau E. Brumaru, care e încă foarte activ şi foarte influent în zilele noastre. Numai faptul că tinerii filologi bucureşteni fac mese rotunde la Cărtureşti sub egida versului „Eminescu să ne judece” - vorbeşte despre influenţa, poate neconştientizată (dar cu atât mai importantă), a unui poet precum G. Vieru, altminteri considerat desuet de către „ai noştri juni”. Iar noua generaţie „Basa”, valul care ne surprinde în ultimii ani, ne deschide o lume nouă, proaspătă, neştiută. (Nu dau nume, ca să nu omit pe vreunul sau altul...) E de fapt aceeaşi lume românească, văzută cu alţi ochi, mai curaţi (întrucât mai spălaţi de lacrimi).

- Ai iniţiat un proiect utilitar despre personalităţi mitice pentru români. La ce rezultate ai ajuns?
- Hahaha. Contez pe inteligenţa cititorilor noştri şi sper că vor lua ideea de utilitarism ca pe o glumă. Anul trecut pe vremea asta am iniţiat pe LiterNet un concurs (Câştigă cu Scornelius) prin care îi îndemnam pe oameni să spună ce produs de larg consum s-ar putea numi Eminescu. Nicio clipă nu am avut intenţia de a lansa atari obiecte pe piaţă. Am avut o participare foarte bună la concurs, dar am scandalizat şi mulţi concetăţeni „responsabili”, care se temeau că, astfel, piaţa românească va fi inundată de prezervative cu numele şi chipul lui Eminescu pe ambalaj! (Căci da: cei mai mulţi repondenţi au propus prezervativele Eminescu; pe locul doi, la ceva distanţă, a ieşit ceaiul de tei Eminescu; şi cu mult în urmă - vinul, rachiul, apa minerală Eminescu). Repet: nu am avut intenţii practice, mercantile. Prin concursul ăsta am vrut să sondez pur şi simplu raportarea oamenilor (a tineretului mai ales) la un anumit tabu al literaturii naţionale, al culturii naţionale, al fiinţei naţionale - cum se zice... Am vrut să văd dacă putem fi îndeajuns de relaxaţi precum italienii care au un ulei de măsline Dante sau englezii care au sculele de pescuit Shakespeare... Rezultatele frizează schizofrenia! Pe de o parte, mulţi tineri de pe internet au văzut în asta prilejul de a se răfui cu Eminescu cel nesuferit, cel predat la şcoală cu sila, cel din referate inepte şi comentarii pline de stereoptipii absurde. Pe de altă parte, am desoperit, în reacţiile din presă, mulţi oameni speriaţi literalmente că li se periclitează una dintre certitudinile absolute, că li se dărâmă unul dintre miturile fondatoare ale românismului etc. Sunt oameni care nu prea l-au citit la viaţa lor pe Eminescu, dar care se încred în fantasma sa ca într-o icoană făcătoare de minuni. Într-o primă fază m-a speriat virulenţa atacurilor din presă, de pe forumuri; şi am vrut să contraatac denunţându-le ipocrizia şi naţionalismul de faţadă. Apoi însă am ajuns să-i înţeleg şi să mă îngrijorez pentru ei. Concursul se voia mai puţin un manifest şi mai mult un prilej de studiu sociologic. Au existat şi câţiva, puţini, care ne-au dat răspunsuri isteţe, percutante, care surprindeau şi criticau cu umor cultul personalităţii lui Eminescu, cel atât de venerat, dar atît de puţin citit de români. Pe aceştia i-am premiat, pentru portanţa etică a răspunsurilor lor.

- Munca ta de zi cu zi e publicitatea. Ce slogan ai alege pentru prietenia/frăţia româno-română?
- Aş spune ceva tot de sarmale sau de mâncare în general... „Hai să ne-nfăşurăm sarmalele”. Hai să le punem în aceeaşi oală, ca să iasă totul mai gustos. Sau, pur şi simplu, le-aş zice şi unora şi altora, încercând să cuprind în această sintagmă simplă cât mai multe sensuri, „Hai acasă”.

8 Comments:

Anonymous diana said...

ce titlu misto.:D
Mihail Vakulovski mă scoate la cafenea :)))

2:47 p.m.  
Anonymous diana said...

da tot ti-a bagat o intrebare despre ce il doare: fratia romano-romana.:D

2:52 p.m.  
Blogger textier said...

asadar, diana, ma ierti ca te-am confundat cu ioana iepureanu?

3:41 p.m.  
Anonymous diana iepure said...

:)))mda. iaka asa incep toate problemele. sper ca nu te-ai dezumflat de tot, cand ai vazut ca nu is iepureanu, ci doar iepure, da si ala un pic naparlit. deci, te iert.
eu macar nici nu am citit hp.:D inca. oricum, ma bucur ca fata e ioana iepureanu si nu diana iepure, cum citisem eu pe aici ca o cheama pe aceasta speranta literara a romaniei:)))

5:31 p.m.  
Anonymous tot eu said...

ca tot m-am bagat in seama, hai sa iti arat un articol de-al meu din vremuri demult apuse:D are un titlu tare misto:D.

http://www.agonia.ro/index.php/essay/44797/index.html

a fost publicat la chisinau, prin 2003. mai, da zboara vremea.

5:36 p.m.  
Anonymous di said...

parca l-ar fi scris buruiana de la prm, da titlul tot misto ramane:D

5:55 p.m.  
Blogger textier said...

stiam articolul. din cind in cnd apar articole numite "tara te vrea prost" sau "prostia la putere" si le citesc sa vad cum ii inspira versurile mele pe ziaristi. da, alegerile alea au fost o lovitura greu de suportat. lamureste-ma unde ai gasit buruiana: la mine sau la tine :)
te asigur ca in interviu am fost la fel de sincer ca tine in articol.
dimpotriva, imi pare bine ca nu esti tu iepuranca: imi place cum scrii.

7:48 p.m.  
Anonymous di said...

la mine:D

ma bucur ca ti-a placut. eu is cam patetica uneori, mai ales cand ma doare tare:D sper ca acum scriu mai bine.:D. au trecut totusi niste ani, am mai citit si eu una,alta. da poate doar imi pare ca scriu mai bine.:D
ok. ne mai citim:)

8:08 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home