Nu coafeza sau croitorul au ucis-o pe Andrada
... nici vînzătorul de CD-uri
"Mamă, ai grijă de tine, te iubesc" - aşa îşi încheie Andrada biletul de sinucigaşă. Cuvintele astea încă mă năucesc. Nu cred că au fost scrise doar aşa, ca o încheiere de rutină, cum adaugă tinerii la salutul de rămas-bun, după moda americană: take care... Cine îşi scrie biletul de adio cumpăneşte - îmi închipui - fiecare cuvinţel. Ce o fi vrut să spună Andrada cu acel ultim rînd? Dacă era cu adevărat îngrijorată de soarta mamei, nu şi-ar fi amînat măcar (nu zic suspendat) planul fatal? Nu-şi dădea seama că sinucigîndu-se îşi va ucide practic şi mama? Vorbele ei par să conţină un sens de resemnare, de parcă ea ar fi trebuit, ar fi fost silită de ceva implacabil ("am făcut ceea ce trebuia să fac...") - să-şi lase în urmă mama, de care se desparte cu preocupare şi strîngere de inimă.
"Bezmediaticii" noştri s-au grăbit să claseze cazul: sinucigaşa emo! ... şi de aici: generaţia debililor; emotici şi nevrotici; moda care ucide etc. Dacă am trăi într-o societate normală, cazul Andradei ar fi fost redat de mass-media sub alt titlu, mai firesc, mai uman, mai relevant psihologic pentru acest sfîrşit misterios; al cuiva care nu se extermină pe sine, ca să ucidă realitatea (cum fac îndeobşte sinucigaşii, mai ales la vîrsta aceea).
Cum zicea şi Rogozanu ieri, a fost o reeditare a psihozei din anii '90 cu "sataniştii" - alt moment rămas neelucidat pe planul reflecţiei publice, mai cu seamă din cauza tratării superficiale a subiectului de către jurnalişti (şi pe vremea aia nu începuse tabloidizarea)...
Mama Andradei, care încerca să identifice posibile cauze ale disperării fiicei, a furnizat indiciile - exotice pentru opinia publică de la noi, poate chiar şocante, desigur mondene şi cu potenţial otvistic - ale aderenţei fiicei sale la o anumită modă (curent, fază, mişcare, trend). Majoritatea - hai să nu zic totalitatea - ziarelor şi TV-unilor au sărit ca uliii: aha, deci se întîlnesc între ei sau online pe forumuri şi îşi dau reţete de automutilare! îi predispun la morbiditate ţoalele, freza, muzica!! După care - momentul specialiştilor: la care vin psihologii, sociologii, pedagogii, chiar şi nişte neoficiali "emologi" - în persoanele unor liceeni cu neverosimile freze manga. Toţi fac teorii, toţi se învîrt în jurul cozii: motivul sinuciderii rămîne cu atît mai pernicios cu cît se lasă neelucidat. Aseară tîrziu l-am văzut şi pe muzicologul Lenţi Chiriac, care, tolănit pe fotoliu ca un senator burtos, dădea edicte demne de un papă al rock-ului, cum că nu există un stil muzical emo (lucru pe care îl putea verifica repede pe wikipedia înainte să intre în emisie şi să se umple de ridicol în rîndul puştilor)!
Există în Rinocerii lui Ionescu un personaj care face teoria rinocerilor, demonstrînd ştiinţific că aceştia nu există, tocmai atunci cînd invazia rinocerească tocmai dă să rupă uşa. Mi se pare că şi Hitchcock a introdus în Păsările un astfel de personaj, o ornitoloagă cu faţă de coţofană, care le ţine prelegeri savante oamenilor din drugstore, cînd cîrdul ucigaş tocmai ameninţă cerul de dincolo de vitrină. Aşa au arătat întrucîtva şi specialiştii care au teoretizat la priveghiul Andradei.
Cei mai de bun simţ dintre ei au fost aceia care au făcut apel la familii, la părinţi, să aibă grijă de copii. Să le acorde timp şi atenţie, într-o epocă a vitezei şi a dezumanizării. Ei m-au ajutat să interpretez într-un fel acel ultim rînd al Andreei: "Ai grijă de tine, mamă". Poate mă înşel, poate e nedelicat şi necuvincios să o spun, poate e lipsit de pietate, dar am întrezărit acolo o undă de reproş... cînd am decodificat textul - întorcîndu-l: "dacă TU ai fi avut grijă DE MINE, mamă"... O spun cu greu, dar o fac cu toată compasiunea, cu toată înţelegerea de părinte, cu toată evlavia în faţa cruzimii sorţii.
UPDATE Am postat pe Florilegiu un "sonet al sinucigaşilor", intitulat C-un glonţ şi apărut în volumul de acum 11 ani. Îl dedic mai ales celor cu gînduri negre, ca îmbărbătare.
emo emotional hardcore andrada mocanescu
"Mamă, ai grijă de tine, te iubesc" - aşa îşi încheie Andrada biletul de sinucigaşă. Cuvintele astea încă mă năucesc. Nu cred că au fost scrise doar aşa, ca o încheiere de rutină, cum adaugă tinerii la salutul de rămas-bun, după moda americană: take care... Cine îşi scrie biletul de adio cumpăneşte - îmi închipui - fiecare cuvinţel. Ce o fi vrut să spună Andrada cu acel ultim rînd? Dacă era cu adevărat îngrijorată de soarta mamei, nu şi-ar fi amînat măcar (nu zic suspendat) planul fatal? Nu-şi dădea seama că sinucigîndu-se îşi va ucide practic şi mama? Vorbele ei par să conţină un sens de resemnare, de parcă ea ar fi trebuit, ar fi fost silită de ceva implacabil ("am făcut ceea ce trebuia să fac...") - să-şi lase în urmă mama, de care se desparte cu preocupare şi strîngere de inimă.
"Bezmediaticii" noştri s-au grăbit să claseze cazul: sinucigaşa emo! ... şi de aici: generaţia debililor; emotici şi nevrotici; moda care ucide etc. Dacă am trăi într-o societate normală, cazul Andradei ar fi fost redat de mass-media sub alt titlu, mai firesc, mai uman, mai relevant psihologic pentru acest sfîrşit misterios; al cuiva care nu se extermină pe sine, ca să ucidă realitatea (cum fac îndeobşte sinucigaşii, mai ales la vîrsta aceea).
Cum zicea şi Rogozanu ieri, a fost o reeditare a psihozei din anii '90 cu "sataniştii" - alt moment rămas neelucidat pe planul reflecţiei publice, mai cu seamă din cauza tratării superficiale a subiectului de către jurnalişti (şi pe vremea aia nu începuse tabloidizarea)...
Mama Andradei, care încerca să identifice posibile cauze ale disperării fiicei, a furnizat indiciile - exotice pentru opinia publică de la noi, poate chiar şocante, desigur mondene şi cu potenţial otvistic - ale aderenţei fiicei sale la o anumită modă (curent, fază, mişcare, trend). Majoritatea - hai să nu zic totalitatea - ziarelor şi TV-unilor au sărit ca uliii: aha, deci se întîlnesc între ei sau online pe forumuri şi îşi dau reţete de automutilare! îi predispun la morbiditate ţoalele, freza, muzica!! După care - momentul specialiştilor: la care vin psihologii, sociologii, pedagogii, chiar şi nişte neoficiali "emologi" - în persoanele unor liceeni cu neverosimile freze manga. Toţi fac teorii, toţi se învîrt în jurul cozii: motivul sinuciderii rămîne cu atît mai pernicios cu cît se lasă neelucidat. Aseară tîrziu l-am văzut şi pe muzicologul Lenţi Chiriac, care, tolănit pe fotoliu ca un senator burtos, dădea edicte demne de un papă al rock-ului, cum că nu există un stil muzical emo (lucru pe care îl putea verifica repede pe wikipedia înainte să intre în emisie şi să se umple de ridicol în rîndul puştilor)!
Există în Rinocerii lui Ionescu un personaj care face teoria rinocerilor, demonstrînd ştiinţific că aceştia nu există, tocmai atunci cînd invazia rinocerească tocmai dă să rupă uşa. Mi se pare că şi Hitchcock a introdus în Păsările un astfel de personaj, o ornitoloagă cu faţă de coţofană, care le ţine prelegeri savante oamenilor din drugstore, cînd cîrdul ucigaş tocmai ameninţă cerul de dincolo de vitrină. Aşa au arătat întrucîtva şi specialiştii care au teoretizat la priveghiul Andradei.
Cei mai de bun simţ dintre ei au fost aceia care au făcut apel la familii, la părinţi, să aibă grijă de copii. Să le acorde timp şi atenţie, într-o epocă a vitezei şi a dezumanizării. Ei m-au ajutat să interpretez într-un fel acel ultim rînd al Andreei: "Ai grijă de tine, mamă". Poate mă înşel, poate e nedelicat şi necuvincios să o spun, poate e lipsit de pietate, dar am întrezărit acolo o undă de reproş... cînd am decodificat textul - întorcîndu-l: "dacă TU ai fi avut grijă DE MINE, mamă"... O spun cu greu, dar o fac cu toată compasiunea, cu toată înţelegerea de părinte, cu toată evlavia în faţa cruzimii sorţii.
UPDATE Am postat pe Florilegiu un "sonet al sinucigaşilor", intitulat C-un glonţ şi apărut în volumul de acum 11 ani. Îl dedic mai ales celor cu gînduri negre, ca îmbărbătare.
emo emotional hardcore andrada mocanescu
Etichete: parenting
posted by textier at 11:46
8 Comments:
Foarte mult bun-simt. Cu toate ca eticheta sub care a fost scris postul, ma impiedica [din cauza lipsei de experienta in domeniu] sa ma pronunt, incerc totusi, impins de la spate de ridicolul situatiei pe care o descrii si tu, Lenti la Dan Capatos pe post de Oracolul din Rolling Stone. Nu l-am simpatizat niciodata, probabil ca si muzica promovata de el la radio m-a impiedicat, cu toate ca mi-as fi dorit sa existe cativa oameni care sa vorbeasca in cunostinta de cauza despre muzica. Dar sa revin, pe scurt, mie toata situatia [despre care am aflat frunzarind televiziunile cu blazon de rating] imi suna a argumentul suprem pentru care Dan Diaconescu pleaca in vanatoare de fantome la Medgidia. In fiecare dintre telespectatorii romani ierbivori in fata ecranului, zace un strop de zerotv. Probabil datorita faptului ca nu ne-am lamurit cum sta cu publicitatea, nu ma refer la industrie ci la termen in sine, unora le place sa isi exhibe zonele private in public. Cat despre bietii membrii ai curentului emo, pe mine sincer discutiile de ieri de la televizor m-au depasit. Nu inteleg nimic, nici din curent, nici din trairile lor, dar asa cum ai observat, asta nu inseamna ca ei nu exista. Eu sper sa le treaca cat mai repede. Pentru ca pana la urma si Peter Pan este o poveste trista, nu e asa [vorba tovarasului Comintern, Silviu Brucan]. Scuze pentru comentariul foarte lung, voi incerca sa ma abtin pe viitor. Spleen-ul, ce sa ii faci.
excelent, multm.
mi+ai inspirat un subtitlu.
O maturizare precoce, un copil sensibil si prea perspicace, poate, pentru varsta ei, aflat intr-o permanenta cautare a confirmarii celorlalti - posibila explicatie a dorintei ei de a fi mereu in centrul atentiei.
Un copil, chiar si independent si descurcaret precum Andrada, are nevoie de un izvor de atentie si dragoste.
spre deosebire de tine care vrei sa ramii anonim(a)
macar un nickname, acolo, mai ales ca ai ceva de spus...
pai neagrigore, cine vrei sa stie mai multa muzica rock decat lenti chiriac? Trecand peste aerele lui ,argumentele lui au fost foarte valabile, parerile pot fi contrarii, nu tot ce scrie pe wikipedia sau allmusic ii poate suna drept adevar. Pentru cineva care stie ce e cu adevarat rock-ul, emo este doar un curent cool de toale si suvite, iar Tokio Hotel si Cinema Bizzare sunt trupe de pop-rock.
Florin, ca sa-ti lansez contra-argumnet izvorat chiar din zecile de randuri insirate pe wikipedia, ia uite ce zice un nenea de la o formatie:
The difficulty in defining "emo" as a genre may have started at the very beginning. In a 2003 interview by Mark Prindle,[12] Guy Picciotto of Fugazi and Rites of Spring was asked how he felt about "being the creator of the emo genre". He responded: "I don't recognize that attribution. I've never recognized 'emo' as a genre of music. I always thought it was the most retarded term ever. I know there is this generic commonplace that every band that gets labeled with that term hates it. They feel scandalized by it. But honestly, I just thought that all the bands I played in were punk rock bands. The reason I think it's so stupid is that - what, like the Bad Brains weren't emotional? What - they were robots or something? It just doesn't make any sense to me."
watching: nice blog! deci sa nu-l regret pe mahavishnu? (am fost plecat din buc.)
nu ca neagrigore ar avea nev. de avocat, dar... hai sa nu cadem in pacatul "rinocerologilor" de care ziceam.
lenti a fost invitat nu doar ca muzicolog, ci si ca "promotor", ca "fan", ca "young at heart" care ii intelege pe tineri. or el s-a comportat cu aroganta si autosuficienta de tip academic, batrinicios si acrit.
in art. de pe wikipedia nu erau pomenite trupele de care zici (si pe care un meloman ca tine nu ar trbui sa+si incarce memoria)
eu prefer jazzul negrilor care este mai spectaculos si plin de trairi, iar pe mclaughlin in compania lui delucia. Cei mai multi au fost extaziati si cu siguranta erau mult mai "jazzisti" ca mine.
Trebuie sa-i retin ca sa stiu ce si cum critic.
Trimiteți un comentariu
<< Home