textier: Bastistă vs. şerveţel

8 martie 2007

Bastistă vs. şerveţel

Bunici de pînză, părinţi de nylon, nepoţi de hîrtie

Mi-a cerut un şerveţel. Am scos batista din buzunar cu un gest compus să arate ca-n filmele cu Jean Marais. În loc să fie copleşită de atîta curtoazie, fosta mea elevă a rîs: “În afară de tataie-miu, nu ştiu pe nimeni să mai aibă batistă de pînză, aşa, ca pe vremuri”. S-a şters - mica ingrată - şi mi-a returnat batista, în timp ce eu încercam să rememorez situaţii în care batista textilă încă rules. Am găsit trei. Le-am trecut sub tăcere: peste toate se putea aplica aceeaşi etichetă – “tataie”! Pe două le reproduc aici, unde ştiu că mă citesc oameni îngăduitori şi dornici să ştie “cum era pe vremuri”. (A treia e inavuabil de intimă şi vă las s-o ghiciţi.)
Aşadar. Vara, pe arşiţă. Dacă n-ai şapcă sau pălărie, cum eviţi insolaţia? - Cu o batistă înnodată în colţuri! E perfectă, mai ales dacă e umezită. Ştiu, e “de tataie”, dar... încercaţi asta cu un şerveţel de hîrtie!
Acum una care m-a uimit şi pe mine, descoperindu-mi nebănuite apucături de ţăran (sau de locuitor de mitoc, ce-oi fi) pe care le credeam pierdute. Cînd coboram de pe munte, de la un izvor cvasi-sălbatic cu apă minerală, cărînd două bidonaşe de 5 litri, unuia i s-a rupt mînerul de plastic. Dacă mi se întîmpla asta în Bucureşti, poate că-l lăsam acolo şi plecam înjurînd toată plasticăraia asta fragilă... Dar acolo, în natură, cineva ascuns înăuntrul meu a scos batista din buzunar şi a încropit o legătură zdravănă în loc de mîner. NU încercaţi asta cu un şerveţel de hîrtie: bidonul vă poate lovi la picior. Tînăra mea soţie, care mă însoţea ducînd o cochetă sticlă de jumate, mi-a spus, de data asta cu admiraţie: “wow, parcă ai fi tataie!”...

Florin Dumitrescu, Acum şi la pungă de plastic, B-24-FUN

Etichete:

5 Comments:

Blogger MoniK said...

Batistele sunt frumoase. cele mai frumoase sunt ale tatalui meu, evident. Ce bine era cand ma ducea la scoala si, inainte sa-mi urce ghiozdanul cu autobuz pe umeri, se apleca la mine, ma punea sa suflu nasul in batista lui, dupa care ma pupa si uite asa!
mie imi placea una satinata aproape, bordata cu visiniu;;)chinezeasca, de import, ce mai!

6:17 p.m.  
Blogger textier said...

evident cu servetel nu ar fi avut acelasi farmec
(stersul si pupatul sint f. relationate: stii etimologia vb. adezmierda?)
dsp. tandretea stergerii mucului v. acest excelent post al obliei (doar ca trb. sa citesti totul pin ala sfirst):
http://oblia.wordpress.com/2007/03/03/scena-de-pe-strada-salvator/

1:20 a.m.  
Blogger MoniK said...

nu stiu etimologia, o sa o caut.
Pe Oblia o citesc, stiu povestea;)

3:19 p.m.  
Blogger textier said...

vine din latinescul dismerdare, adica a sterge (un copil) de caca.
frumos nu?
gingasii de-ale strabunilor nostri

3:47 p.m.  
Blogger MoniK said...

mda, e evidenta, de fapt, etimologia. nu imi sarise gandul intr-acolo.
hi hi, de acum inainte a dezmierda ma duce cu gandul la maro. chiar nu voiam:(

2:28 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home