O atenţie, o măslină... o boabă de Cultură

Cătălin Sturza m-a iscălit pe mine la acest articol din Cultura, care - trebuie s-o spun - a fost ideea lui de anchetă-dosar, inclusiv întrebările cu care debutează (mini-cugetări în sine). Răspunsurile sînt ale mele, ca şi reflecţia pe care o fac în completare acum, în legătură oarecum şi cu tematica labelului de marketing naţional SPIRIT, dezbătut zilele astea:


(c) Silviu Gheţie

Se prea poate ca occidentalii amatori de agroturism în România să preţuiască cel mai mult faptul că aici, în ţara asta, în civilizaţia ei rurală şi în persoana rumînilor ăstora, se regăsesc pe ei înşişi, aşa cum erau atunci cînd erau mai tineri, copii; sau poate cum n-au apucat să fie decît părinţii, bunii şi străbunii lor: mai autentici, mai fireşti, mai "ecologici". Se prea poate ca noi să le întruchipăm o oglindă nostalgică, duioasă şi regresivă. Se prea poate ca aici să rezide fie accepţiile cele mai puternice ale termenului SPIRIT: respiraţia deplină, comunicantă cu duhul, altminteri inefabil, al firii. Mda, sună cam de Blaga, aşa... şi ar cam trebui să sune de Bernbach!

Acum întrebările "fratelui Sturza" şi răspunsurile lui mandea:

» dosar
Noile măsline: Mărfuri ieftine
Vremuri derutante
de Florin Dumitrescu

Candva, maslinele erau considerate „mancarea saracului“. Care credeti ca sunt, in momentul de fata, „noile masline“? Avem in vedere nu numai (categorii de) produse materiale, ci si programe culturale, spirituale etc.
E.g. Cat de ieftina este credinta? Cat de ieftina este informarea? Etc. In ce masura, in termeni de pragmatica a discursului (nu de pragmatism cotidian), conceptul de „ieftin“ este rau famat? Ce sensuri mai are constructia „ieftin si bun“?
Suntem prea saraci sa ne permitem sa cumparam lucruri ieftine?
Ieftin inseamna, neaparat, de prost-gust, de calitate proasta, kitsch? Scump garanteaza, pe de alta parte, calitatea marfii si confirmarea nivelului de asteptare?
Riscam sa ne inecam, ca piata de desfacere (economica, ideologica, a bunurilor culturale) aflata la interferenta dintre Orient si Occident, intr-o maree de lucruri ieftine? Saraci fiind, suntem condamnati sa ingurgitam, prin buticurile si tarabele noastre, tot ceea ce da pe dinafara/nu intra in pietele vecinilor din Vest? Ieftinul distruge discernamantul? La nivel politic, avem se pare de-a face cu trecerea (evident, la nivel discurs-imagine: nu discutam in acest exemplu dpdv al „adevarului“ imaginilor) de la pozitivarea austeritatii sociale (a se vedea cazurile Iliescu-Constantinescu, respectiv modestele apartamente proprietate personala din care isi faceau titluri de glorie) la pozitivarea bogatiei explicite (Tariceanu, Becali etc.). Care ar fi posibilele explicatii?
In ce masura notiunea de stanga cultural-politica mai este legata de tensiunea saraci-bogati? Mai are aceasta vreo relevanta, sau stanga s-a orientat catre un sector mai putin irigat economic (drepturile omului, ecologism etc.)?
China sau Germania?
Reprezentanta de firma sau mall?
European Drinks sau Coca-Cola?
(C.S.)

Trăim vremuri derutante. S-ar zice că un zeu jucăuş ne zăpăceşte percepţiile şi accepţiile ieftinătăţii, scumpătăţii, ale bogăţiei şi sărăciei, ale valorii şi vacuităţii.
VIP-urile se-ntrec să poarte blugi cît mai rupţi şi geci cît mai tocite. Există ţoale scumpe care mimează, prin chiar ţesutul lor, murdăria şi uzura, de nu le deosebeşti de hainele cerşetorilor... Mărcile de electro din Extremul Orient sînt deja comparabile cu mărcile occidentale (care, sub carcasă, tot made in China sînt).
Mîncarea de mai ieri „a săracului” este cea mai scumpă de pe raft: măslinele „natur”, fără alt conservant decît sarea; pîinea neagră sau intermediară; lintea, napii, roşcovele... Soia cea dispreţuită-n salamurile de altădată; năutul cel detestat ca surogat al cafelei – sînt toate mai preţioase, pentru că sînt „bio”, ecologice, naturale.
Intrăm într-o lume în care hîrtia proastă, reciclată, „de ambalat brînza” e mai nobilă decît foaia velină; iar maşinile mici, eventual pe combustibil vegetal, sînt mai apreciate ca merţanele şi gipanele care se-nfig ca baştanele. Intrăm într-o lume în care miniştrii şi premierii merg la birou cu bicicleta.
E o lume în care viteza, strălucirea şi gălăgia, îngeneral excesele moderniste şi tehno-industriale - s-au devalorizat una cîte una. E o lume tot mai conştientă de precaritatea resurselor din care s-a adăpat fără discernămînt pînă acum. E o lume care nu mai crede în Progres, ci în Evoluţie. E o lume care pune mai mult preţ pe viaţă decît pe „viaţă, nene!”... E o lume în care vor trăi tot mai mulţi bătrîni. E o lume care va preţui sănătatea şi cumpătarea.
Noi, cei de aici, care încă ne făceam avînt să imităm ce-am tot văzut în Neckermann-ele de mai ieri... iată-ne dintr-o dată valorizaţi pentru ceea ce dispreţuiam mai mult în propria ogradă: ruralismul, naivitatea, apropierea de natură. Simplitatea, deschiderea, cordialitatea. Europenii poartă tot mai puţin papion (s-o fi dovedit ştiinţific că sufocă) şi ne admiră tot mai mult clopurile.
Regiunea cea mai săracă a Uniunii Europene e Nord-Estul României. Ultima lovitură a sorţii ar fi să devină cea mai preţuită...

Related link: Despre fabulospirit, la un şpriţ de vară