Unde te duc, păpuşa?

de Florin Dumitrescu, articol apărut în Playboy, februarie 2004

„Ieşi din visele mele, intră la mine-n maşină” - zice cîntecul din anii '80. Şi bine mai zice...
Se cunosc cazuri de bărbaţi care-şi fac lista cuceririlor după femeile pe care le-au avut în scaunul din dreapta. Se cunosc cazuri, ce-i drept, mai rare, de bărbaţi care trăiesc adevărate orgasme atunci cînd reuşesc să-şi introducă în maşină femeia adorată. Şi, de asemenea, se cunosc şi cazuri de bărbaţi, absorbiţi de maşina lor pînă la centaurizare, care au ca supremă fantasmă sexuală agăţarea de femei necunoscute, superbe şi misterioase, de pe drum...
Măcar un clacson, pe la spate, aşa... la pas, adresat celor mai inaccesibile, mai obraznice dintre ele, măcar să le sperie, să le vadă cum tresar, să le atingă măcar timpanele, fie şi prin intermediul undelor sonore... - e surogatul de trăire cu care care se resemnează (se masturbează?) cei mai vicioşi dintre ei.
Glumele cu autostopiste au noima lor. Iar cazul procurorului exhibiţionist, care îmbarca pasagere de ocazie, pentru ca apoi să le supună spectacolul satisfacerii proprii – este deja patologie...
Este automobilul un al doilea sex al bărbatului, unul la vedere, aşa cum sugerează publicitatea şi glumele şofereşti? Este actul primirii partenerei înăuntrul habitaclului auto la fel de impetuos ca acela, mitizat de carpetele cu scena „Răpirii din serai”, al încălecării alături, trup lîngă trup, pe armăsarul în spume? - Nici pe departe. Automobilul, pe lîngă că te desparte de tovarăşa de drum şi îţi abate gîndul de la farmecele ei, reprezintă, prin compensaţiile pe care le propune, o stranie maşină a neîmplinirii, totodată frustrantă şi motivantă. Să conduci, să fii detaşat, să ai sentimentul de călăuză şi să pozezi ca atare faţă de cea care ar trebui să te admire de pe bancheta de alături – iată satisfacţiile mediate, cotite, excesiv rafinate, pe care le trăim noi ca urmaşi ai cuceritorilor călare.
De fapt, donjuanul motorizat se excită la gîndul că îi împărtăşeşte femeii atributele virilităţii pe care lui însuşi i le furnizează automobilul: un ricoşeu; o deviere. Juisarea vizează implicarea copiloatei în propriile fantasme, chiar surprinderea acesteia în anumite prilejuri (vreo accelerare în curbă, vreo cursă ocazională, vreo demarare cu scrîşnet)... E ceva între „hai să-ţi arăt clasorul meu” al pensionarilor şi bucuria tăcută a adolescentului cu coşuri care pune la casetofon hip-hop-uri „cu porcării”, ca să-şi epateze colegele...
Dar se ştie: femeile au o raportare diferită la obiectul pe patru roţi din care bărbatul îşi face un totem. Este plină de tîlc reclama în care femeile întîlnite pe drum de nevăzutul conducător al unei nevăzute maşini privesc către acesta cu o expresie în care se poate citi dorinţa şi se poate bănui pasiunea, pentru ca apoi să ni se dezvăluie modelul unui automobil „de cucoane” şi identitatea şoferului: o femeie gravidă... Iată ce le înduioşează aşadar pe femei: maternitatea. Şi iată ce le stîrneşte interesul tehnic: siguranţa tinerei mame...
Excitarea la volan a bărbatului nu doar că îi deviază atenţia de la femeie, dar se şi raportează la o femeie idealizată, fantasmagorică, un fel de ciborg, despre care el îşi închipuie că i-ar împărtăşi iubirea tipic masculină pentru automobil. Căci, în realitate, acesta e adevăratul obiect al pasiunii lui: maşina. Femeia? Este doar un vehicul...

Related link: Campania anti-Maggi la români