textier: Cum se numeşte (în română) locuitorul din Belarus?

12 ianuarie 2007

Cum se numeşte (în română) locuitorul din Belarus?


a) belarusez;
b) belarusian;
c) belarusiac.
False toate trei, deşi ar fi ascultat de legile derivării în română. Căci, din cîte am auzit la ştiri, se optează pentru forma bielorus, ca pe vremea cînd ţara se numea Republica Sovietică Socialistă Bielorusă şi, mai scurt, Bielorusia. Dealtfel, acestea sînt formele consfinţite de DEX.
Ce-i drept, e derută mare în mass-media, unde se oscilează aberant între belarusă, belorusă şi bielorusă...
Sînt mulţi care se crispează să zică Bielorusia, bieloruşi, limba bielorusă. De ce? Se pare că, numiţi astfel, cu i-ul moale înainte de e (cum ar veni, cu pruoănuînţîie rusiascîă), bieloruşii s-ar simţi rusificaţi, sovietizaţi etc., ergo li s-ar trezi resentimente apropo de fosta ocupaţie sovietică...
Vă las pe voi să trageţi concluzia ironică apropo de realitatea foarte actuală...
Trec peste povestea cu vechea confuzie dintre Rutenia Albă (numele care ar fi fost corect) şi Rusia Albă, peste confuzia dintre etnia ruşilor albi (de fapt a rutenilor albi...) şi ruşii politiceşte "albi" (cum ar veni, menşevicii, denumiţi coloristic astfel în opoziţie cu bolşevicii care erau "roşii")... Sînt amănunte care nu ne clarifică. Dimpotrivă...
Mai important ar fi de zis că: în româneşte s-a spus Bielorusia/bielorus încă dinainte de Soviete. Aşadar ar fi o opţiune culturală plină de respect pentru istoria noastră, a lor şi totodată a relaţiilor dintre ambele părţi - aceea de a-i numi ca pe vremea lui... să zicem Kogălniceanu (blufez un pic, n-am verificat în documente).
Încă un caz de influenţare a limbii de către politică (mda, unii fandosiţi ar zice politic...). Situaţia seamănă cu a noastră, a românilor, care, de pe la 1800 încoace, am suportat influenţa persuasivă a bonjuriştilor, cei extaziaţi de latinitate, "sînge de roman, nume de Traian" şi alte propagandlîcuri romantice legate de conştiinţa naţională etc., pînă cînd forma lexicală cultă, hipercorectoidă român a înlocuit străvechiul lexem rumîn, moştenit în definitiv tot din latinescul romanus, ba chiar purtînd glorios, neaoş dacoromanic, semnele modificărilor fonetice ale filogenezei (vezi şi gură <> etc.).
Da, dar apoi nu ne-am lăsat pînă nu ne-am exportat fandaxia latinist-recuperatorie! I-am bătut la cap şi pe alţii să ne zică aşa, cu o în loc de u: în engleză, no more Rumania şi Rumanian, ci Romania & Romanian! Pe italieni, pentru care - poverini... - Roma şi romanii sînt ceva mereu actual şi inevitabil, i-am frecat la cap ca pe parmezan ca să ne zică romeni şi nu rumeni ca pînă mai an. În mod expres ne-am schimbat sigla automobilistică din R în RO: ca să le reamintim şi pe şosele că noi sîntem nepoţii Ro-ho-ho-mei!
Nu ne-a mers însă cu francezii, care hélas! tot Roumains ne zic (ou se citeşte u); nici cu nemţii, pentru care tot Rumänische sîntem; nici cu spaniolii care tot de rumano ne ştiu. Şi nici cu naţiile slave, pentru care sîntem rumînsko, rumunsko, rumîneţ etc. Nici pe greci şi nici pe turci nu i-am
dus: pentru ei tot rumîni sîntem, că, vorba aceea, ne ştiu de cînd eram valahi...
Acuma: cum zic bieloruşii la România, român etc.? Or zice ei cu o, aşa cum dictează norma paşoptisto-venturianistă a recuperării latinităţii?
Atunci noi de ce să ne prostim cu bela-beleaua asta polito-lingvistică? Să le arătăm respect tocmai numindu-i cu termenul românesc istoriceşte consacrat: Bielorusia, bileoruşi etc.
Şi, astfel, să ne respectăm şi noi pe noi, măi rumînilor...

Etichete:

1 Comments:

Blogger MoniK said...

SUBSCRIU!eu asa le dau la prezentatori sa spuie...si ghici ce aleg? da, varianta belarusa...ca de la Londinium ne tragem, nu?

11:09 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home