Moise zvîrle tăbliţele (fărîme din Catastif)

Pe blogul lui Cătălin Teniţă, unul dintre susţinătorii iconoclastei revendicări a profesorului Moise, am participat la o discuţie pe seama păţaniei.
Redau fragmente din comentariile mele, cu menţiunea că merită citit tot contextul:


(c) Voicu Bojan

Mă bag şi eu, nu neapărat ca să ţin partea cuiva. (Eu unul ţin cu sincretismul, sînt de părere că ochiul lui Allah funcţionează şi ca ochi al lui Iehova, întrucît ambii sînt Unul & Acelaşi; idem, crucea egipteană poate funcţiona ca însemn creştin etc.). În noile/viitoarele legiferări din domeniul "Şcoala vs Biserică" ar fi bine să se ţină seama de istorie, specific naţional, cultură/tradiţie.
În România primele şcoli au fost făcute de popi; chiar aşa li se spune (încă) profilor = dascăli!
(Apropo: ce face d-l prof. Moise de fiecare dată cînd este numit dascăl? Ameninţă cu tribunalul?! Şi de fiecare dată cînd îşi spune numele în faţa unui musulman sau budist, ce face? Îşi cere iertare pentru aşa un nume conotat iudeo-creştineşte?)
Fără popi care să predea, fără şcoli ca aceea în care a învăţat Creangă (la dascălul Vasile al Ilioaiei), noi românii am fi azi o cultură şi mai mică, şi mai provincială, decît sîntem; şi mai mimetică, şi mai lipsită de personalitate, şi mai ahtiată să preia pe negîndite mode şi vînticele de aiurea…
Poate că nu icoana cu Ştefan cel Mare ar merita pusă în clase, ci poza (icon-ul…) lui Antim Ivireanul (mitropolit, sanctificat mai de mult), căruia îi datorăm prima carte în limba română.
OK, avem învăţămînt secularizat, mergem pe teoria evoluţionistă şi toate cele. Dar o formă de respect, de pioşenie laică, de închinare neîncarcată ritualic, dar nici complet iconoclastă, se poate admite, oare? Că vorba aceea: e păcat de Dumnezeu…

La obiecţia dihotomiei Ştiinţă - Religie:
Ştiinţa şi religia au fost în aceeaşi desagă de la început. Modernitatea le-a separat, şi nu sînt eu în măsură să judec dacă a fost bine sau rău că s-a întîmplat aşa. Creştinismul nu e o religie 100% iraţională, cu un caracter numinos atît de pronunţat cum sînt de pildă panteismele sau animismele. Altminteri ar trebui declaraţi eretici alde Toma de Aquino sau William Ockham. Pe de cealaltă parte, mai bine de 80% din scrierile lui Newton au avut caracter teologic/spiritual: un adevărat corp nevăzut al aisbergului. Ultimul trend în studii newtoniene e să cercetezi cum legile mecanicii au fost determinate/prilejuite/ de rugăciune, asceză, frămîntări religioase etc. Tare, huh?

Apropo de Statul laic (secular) etc. încerc să fac un rezumat/o schemă, scuze pentru cei care se vor simţi ... dăscăliţi (apropo de soarta cuvîntului "dascăl"): o dată ce România a admis valori ca democraţia & drepturile omului, a admis dreptul cetăţenilor la practicarea indiferent cărei confesiuni, inclusiv satanism, druidism, voodoo etc. În acest moment, indiferent de alte considerente, cum ar fi tradiţia BOR de cooperare tacită cu Statul etc., este garantat dreptul de a te închina cui vrei tu etc.
Acuma: dacă statul îl prinde pe satanist că face sacrificii umane, se cheamă că dreptul lui la practică religioasă a încălcat dreptul la viaţă al sacrificatului şi, în consecinţă, e vîrît la zdup. Idem dacă vin Mulder & Scully şi demonstrează că practicantul de voodoo produce îmbolnăviri la distanţă prin înţeparea de păpuşele etc. După acest principiu, al lui ‘live & let live’, rămîne să se stabilească dacă, cum şi în ce măsură etalarea în şcoli de obiecte ale unui anumit cult ultragiază alte culte. Simplu, nu?

Eu unul nu dau verdicte. Eu, dacă sînt chitit pe ceva, este să atenţionez pericolul de a prelua şi de data aceasta pe nemestecate legi gata făcute în cadrul UE, din conformism, din lene a gîndirii, din slugărnicie etc.; şi de a evita în acest fel o discuţie serioasă, o cîntarire a prourilor şi contrelor, mai ales într-un domeniu în care specificul românesc e delicat şi problematic.