textier: Din scoarţă-n scoarţă

21 martie 2008

Din scoarţă-n scoarţă

articol apărut în B24FUN de săptămîna asta

Pe Valea Prahovei – şi poate şi în alte zone - se face o prăjitură de casă numită scoarţă: din aluat nu prea gros, nu foarte dulce, suficient de crocant, cu nuci fărîmiţate înăuntru. Cine a mîncat poate confirma: e un deliciu!
Mergi însă la vreo cofetărie sau patiserie din Cîmpina, Breaza, - nu mai zic Sinaia - şi îndrăzneşte să comanzi scoarţă. Fără îndoială doamnele vînzătoare îţi vor rîde în nas: “Fugi dom'le, noi sîntem firmă serioasă, cu pretenţii, nu facem noi ţărănii din astea...” Sau vor ridica pur şi simplu din umeri.
Cu siguranţă, fiecare dintre ele ştie ce e scoarţa, au mîncat chintale la viaţa lor şi pe cât posibil sunt maestre în gătirea ei,... bineînţeles, la ele-acasă. Dacă te au musafir, ţi se mândresc să-ţi servească scoarţa casei, alături de tradiţionala dulceaţă cu apă rece. Dar aşa, în cadrul oficial al unităţii de alimentaţie, ele te vor îmbia doar cu savarină, ecler, amandină... E mai mult decît o determinare mentală: e o fatalitate.
Acum. Intră în supermagazinele mai pricopsite, din Bucureşti pînă-n Braşov, şi caută atent în rafturi. Printre pachetele de biscuiţi italieneşti vei întîlni foarte probabil unul sau mai multe soiuri de cantuccini. Nu-i exclus să găseşti acest desert de import în chiar rafturile cofetăriilor prahovene în care n-ai avut şansa de a găsi neaoşa scoarţă. Din fericire (sau, poate, dimpotrivă...) cantuccini sunt tot nişte scoarţe, tot un fel rustic şi sărăcăcios; doar că se fac cu migdale în loc de nucă: deh, specificul locului. Şi tot specificul local face ca italienii să ştie cum să-şi trimită în lumea întreagă ambasadorii culinari, în timp ce noi ne ruşinăm de ceea ce avem mai savuros.

Etichete: ,

6 Comments:

Anonymous Alex said...

Desi sunt din Valea Prahovei si am copilarit pe langa Campina, este prima data ca aud de asemenea prajitura. :(

De pe unde as putea gasi sa gust asa ceva?

5:04 p.m.  
Blogger textier said...

am googluit un pic şi am găsit-o sub numele de "scoarţă de copac".
întreabă şi tu pe la gospodinele mai în vîrstă.
dar nu are importanţă cazul particular, cu regula de ansamblu.
o să dezvolt ideea într-un eseu mai amplu, în care o să includ şi prăjiturile ritualice gen colivă...

6:07 p.m.  
Blogger textier said...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

6:07 p.m.  
OpenID Lorena said...

da... scoarţa de copac e mmmmm!! nu doar mmmmm ci mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!

Şi ideea cu cozonacii italieneşti împachetaţi în abajururi de lampă şi costând cât patru cozonaci româneşti mi-a trecut şi mie prin cap. Azi.

10:11 p.m.  
Blogger Corina Bordeianu said...

Romanii nu stiu sa se bucure de mancare. Romanului daca ii dai carne la gratar, pastrama la gratar, mici la gratar si cartofi prajiti la disc va fi mult mai incantat decat in fata unei porti de paste AOP. Italienii in schimb, traiesc pentru a manca. In cofetariile lor nu vei gasi savarine si amandine. Fiecare cofetarie, din acelasi cartier, are propriile retete. Romanul nu are o cultura a diversitatii la fel de mare. Nu este interesat de ce se prepara in alte zone ale tarii. "Nu exista sarmale ca cele facute de mama". Ba exista, dar nu vrem sa recunoastem.

5:42 p.m.  
Blogger textier said...

@corina:
sarmalele sint un univers intreg.
as vrea macar doar sa stiu (nu neap. sa gust) ca exista restaurante in moldova sau in oltenia (sau macar trapeze minastiresti) in care se continua traditia baroca a sarmalelor in fel de fel de variante...

11:53 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home