Mister de iarnă

de Florin Dumitrescu, din ultimul B24FUN pe 2007 (şi primul pe 2008)

Era sfîrşit de an, perioadă mai încărcată ca altele. Clanul bărboşilor făcea probleme; primisem ameninţări cu moartea ceva mai multe ca de obicei şi, mai mult ca de obicei, de data asta nu erau fleacuri... După o zi întreagă de recuperat datorii şi ameninţat datornici, mă lua greu somnul, dormeam tensionat şi mă trezeam cu noaptea-n cap, neodihnit complet.
În seara aceea însă adormisem îmbrăcat, cu magnumul sub pernă, aşa, ca-n vechile misiuni de peste hotare, cînd în aerul nopţii roiau mai mulţi mujahedini decît ţînţari... De data asta însă, ca niciodată, pleoapele mi se-nchiseră ermetic, precum fermoarul saharianelor din Legiunea Franceză (ehei...). Eram pesemne mai ostenit decît credeam.
Totuşi ceva nedesluşit, ca un al şaisprezecelea simţ (căci pe celelalte cincisprezece mi le stăpînesc la perfecţie), mă ţinea în alertă, de dincolo de perdeaua cea groasă a somnului. În liniştea garsonierei auzeam paşi apropiindu-se. Făcui eforturi titanice să îmi deschid pleoapele. Izbutii în sfîrşit să mă smulg tiraniei somnului.
Acum îl puteam zări clar, cu ochii mei de linx, antrenaţi să vadă în bezna cea mai obscură a întunecimii: era bondoc, bărbos şi mergea tiptil, purtîndu-şi în spinare, cu greutate, prada. O ureche neantrenată nu l-ar fi depistat, fireşte... Dar eu deja aveam pistolul aţintit spre el, în momentul în care se pregătea să intre din vestibul în cameră.
– Stai pe loc, tataie. Ai cinci secunde să ieşi pe unde ai intrat; dacă nu, trag.
Voiam doar să fiu lăsat să dorm... La lumina lanternei i-am văzut cojocul roşu îmblănit. L-am auzit rîzînd gros.
– Să înţeleg că anul ăsta nu meriţi cadou, spuse, trăgînd uşa după el.

mystery winter christmas fiction short story suspense irony parody parodie pastiche san antonio vernon sullivan