Cum să obţii hormonii fericirii

Acest articol mi-a intrat în Playboy în mai 2002. Se voia o radiografie a momentului pe conjuncţia Sport & Sex. Dacă lucrurile au mai evoluat între timp, în orice caz, s-a întîmplat în direcţia prognozată de mine acum 5 ani...
(Site-urile de haioşenii colcăie azi de filmuleţe cu sportive, mai mult sau mai puţin amatoare, la... muşchiu' gol; cvasi-totalitatea provenind din zona extrem orientală.)

Dosarul “Sport & Sex”
Pro sau contra nudurilor sportive

1. Asia continuă să şocheze
Tot japonezii au făcut-o şi pe-asta: au fotografiat nişte gimnaste în plină evoluţie cu un aparat cu infraroşii; astfel încît fetele, fără ştiinţa lor, apar în poză complet goale! Fotografiile au făcut succes de presă şi au intrat la rîndul lor în deja voluminosul dosar “Sport & Sex”.
De data aceasta, fetele au fost primele în drept să acuze. Le-a fost violată intimitatea şi le-a fost exploatată ilicit feminitatea. Cine să-i bănuiască pe acei fotoreporteri, cu acreditări de ziarişti sportivi, că au de gînd să surprindă într-atît de fidel realitatea nudă a competiţiei?

2. Cazurile clasate
Celelalte piese de dosar se referă la sportive care au consimţit de bunăvoie să pozeze parţial sau complet dezbrăcate. E vorba de acele femei mîndre de frumuseţea corpului lor (lucrată prin îndelungi antrenamente şi deci parte a performanţei lor sportive); acele dive ale arenei pe deplin conştiente de farmecul aparte exercitat asupra bărbaţilor (majoritar interesaţi de sport). Mai ales că e vorba de un farmec destul de ambiguu, greu definibil şi delicat de gestionat. Dar şi mai delicat de judecat, de pus în discuţie.
Discuţiile însă nu contenesc...
Să lăsăm la o parte reacţiile de tip “secretari de partid sufocaţi” ale oficialilor FRG, care nu au pregetat să amendeze moral şi chiar financiar o campioană mondială precum Corina Ungureanu, pentru vina de a fi pozat în Playboy.
În societăţi mai puţin ipocrite, dezbaterea despre “sportivele sexy” se poartă în principal între două poziţii. Pe de o parte, în moda nudurilor sportive se poate vedea o afirmare a femeii puternice, care se simte tot mai bine în propria piele şi în relaţia cu propriul corp; pe de altă parte, nu poate fi contestat caracterul comercial al imaginii sportiv-feminine ca motor al fanteziei microbist-masculine. S-a demonstrat: de pe o tarabă cu ziare sportive, pagina care atrage mai întîi privirea e cea care arată bucăţi cît mai dezvelite din corpul vreunei patinatoare, al vreunei atlete, al vreunei tenismene. Iar de aici pînă la dezechiparea completă…
Jocurile Olimpice din 2000 au fost dublate de o adevărată olimpiadă a nudului fotografic. Naţionala Australiei de fotbal feminin, echipa de canotaj a Noii Zeelande şi un grup de 12 atlete din reprezentativa Statelor Unite au marcat momentul Sydney cu o serie de flash-uri memorabile. Desprinse de mult de pluton, Corina Ungureanu, Katarina Witt şi Maria Butîrskaia erau la momentul acela figuri clasice ale nudului sportiv.

3. Atenţie la “tineret-speranţe”!
Din păcate, marele val al despuierilor din presa sportivă s-a prelungit cu vălurelele unor performere mai modeste (cel puţin în arenă), tînjind a se face cunoscute măcar ca sex symbol-uri. De aici o anumită banalizare a conceptului, însoţită şi de o degradare a calităţii fotografiilor…
Ricanările puritanilor au apărut mai justificate ca oricînd. De asemenea şi lamentările feministelor care acuzau în nudul feminin sportiv nu doar un clasic caz de exploatare a femeii ca obiect al plăcerii, ci mai mult, o expresie a discriminării sexuale: sportivele nu ar fi luate în seamă de presă (exponenta unei culturi dominate de bărbaţi) decît atunci cînd îşi expun nuditatea; spre deosebire de sportivii bărbaţi, cărora nu li s-a cerut niciodată să se dezbrace ca să atragă atenţia. Iar cînd se întîmplă ca vreo echipă feminină să pozeze au naturel cu justificarea strîngerii de fonduri pentru autofinanţare, corul moraliştilor are partitura gata servită: păi sigur, săracele fete, trebuie s-ajungă să se dezbrace ca să aibă cu ce să se echipeze!
Abuz de seducţie? Fără îndoială! Semi-amatoarele care îşi etalează corpul înaintea (sau în locul) medaliilor nici măcar nu ard etapele, ci le răstoarnă de-a dreptul.

4. Sport şi sex: un aliaj subtil
Glorii ale sportului precum Katarina Witt sau Vanda Hădărean s-au încumetat să pozeze goale abia după ce au ieşit efectiv din arenă. După ce ne-au fermecat de-a lungul anilor cu graţia evoluţiei agonice. După ce i-au determinat pe comentatorii TV să exclame, dînd glas întregii speţe bărbăteşti: e o zeiţă! e o splendoare! ar putea concura oricînd pentru titlul de Miss!
Au făcut-o pentru că “au avut ce arăta”: însuşi instrumentul de bază al performanţei lor - corpul. Au făcut-o nu din nevoie de bani, ci, dimpotrivă, din dorinţa de a-şi afirma forţa feminităţii. Sînt în primul rînd imagini ale unor femei de o mare frumuseţe interioară.
Legătura dintre sport şi sex este, într-adevăr, prea subtilă ca să poată răbda un verdict pripit. A o explica pe căi raţionaliste, prin formulele unor reacţii chimice care au loc în organism în cazul ambelor activităţi, ar fi o cale simplistă, deşi nu lipsită de importanţă. Însă descărcările de "hormoni ai fericirii" nu formează decît faţeta cea mai lesne măsurabilă a celor două modalităţi de a face mişcare...

5. Prin urmare - aşadar – deci: ni se trage de la greci…
Antichitatea greco-latină ne poate desluşi întrucîtva.
E lucru ştiut: primii olimpici evoluau complet goi. Legenda spune că obiceiul i s-ar datora unui atlet spartan care şi-ar fi pierdut “şortul” pe în timpul cursei. Istoricii ne dau motive mai credibile: lejeritatea şi comoditatea mişcărilor (într-adevăr, nudul e cel mai aerodinamic costum); excluderea, în cazul luptătorilor, a posibilităţii de a ascunde în veşminte obiecte contondente etc.
Şi asta nu era valabil doar pentru bărbaţi! Femeile aveau şi ele probele lor olimpice. Aici situaţia era mai asemănătoare cu cea de azi. Spre deosebire de atenience, spartancele se antrenau complet goale, cot la cot cu bărbaţii. În timpul competiţiilor, sportivele ateniene se mărgineau la un “mini” comparabil cu cel al tenismenelor de azi. Reprezenativele Spartei purtau costume şi mai sexy, care le dezveleau măcar un sîn. Pentru comoditate, desigur… Însă e lesne de ghicit încotro mergeau preferinţele suporterilor!
Nu lipseau nici atunci moraliştii. Euripide, într-una din cele mai populare piese de teatru, le acuza pe spartance de lipsă de pudoare. (Ăsta da machism!)
Ca să ne imaginăm însă diferenţa dintre Sparta şi Atena, ar trebui să ne gîndim la diferenţa dintre civilizaţia noastră şi cea a unui trib african în care oamenii umblă goi fără reţinere şi fără teamă de promiscuitate. Tinerii spartani de ambe sexe erau obişnuiţi din şcoală să stea goi împreună, cu o dezinvoltură comparabilă cu cea a nudiştilor de azi.
Obiceiul nudităţii “la comun” s-a prelungit în timp pînă pe vremea romanilor, care au preluat de la greci instituţia gymnasium-ului, un soi de club de fitness în aer liber unde exerciţiile fizice se făceau în pielea goală. Căci gymnos, domnilor birocraţi ai gimnasticii, înseamnă “gol” în greceşte; în timp ce gymnasium desemna “locul celor goi”; iar un gimnast altfel decît dezbrăcat nu putea fi imaginat! Astăzi, în schimb, goliciunea te poate exclude din rîndul comunităţii gimnaştilor! Într-adevăr, trăim vremuri anormale…
Anticii nu cunoşteau conceptul de promiscuitate morală. Cu atît mai puţin pe cel de pornografie! Nudul feminin sau masculin abundă în arta greacă.
Se excitau oare bărbaţii greci în faţa nudului Afroditei? E foarte probabil. Doar era zeiţa dragostei şi era rolul ei să stîrneacă dorinţe. Dar, mai mult de atît, rolul ei era să fie venerată. (Normal: doar era Venera!)
Astfel ajungem la un alt motiv pentru care atleţii apăreau goi, atît pe viu, în timpul Olimpiadelor, cît şi în reprezentările artistice (presa sportivă a vremii): goliciunea avea un caracter simbolic. Goliciunea reprezenta nemurirea. Olimpicii erau asemeni eroilor, ceva mai mult decît muritorii, ceva mai puţin decît zeii. Tinereţe, viaţă, fericire, forţă, izbîndă – toate aceste atribute divine erau reprezentate printr-un corp gol.
Era sexy Antichitatea, nu? Departe de a fi ascuns şi blamat, corpul gol era pe atunci glorificat.

6. Înapoi în acest prezent dement!
Mulţi dintre bărbăţii de azi, mai mult sau mai puţin amatori de sport, vor fi gândit, la vederea nudurilor Corinei sau Vandei: îţi dai seama cum e la pat? îţi dai seama ce figuri ştie o gimnastă? de ce performanţe e în stare? Şi fantasmele erotice vor fi zburdat, “la liber”…
Dar imaginea gymno-gimnastelor poartă un mesaj mai amplu. Excită şi alte niveluri ale fiinţei. Este o imagine simbolică, a corpului triumfător, încărcat de spiritualitate. Este o imagine care transmite peste vremuri un mesaj pe care noi, oamenii unei ere psihopate, de abia îl mai percepem: faptul că putem fi veşnic fericiţi, asemeni zeilor.

Related link: http://textier.blogspot.com/2007/01/unde-te-duc-ppua.html

corina ungureanu vanda hadarean