textier: Scornelius: tot Adevărul... şi ceva în plus

17 iulie 2006

Scornelius: tot Adevărul... şi ceva în plus



STATISTICI: Articole
31.
Procesul FNI a fost luat de la capat (1455 vizite)
32.
Imobilele vor fi reevaluate (1447 vizite)
33.
'Matusile' lui Fathi Taher i-au pus deoparte o mosie (1428 vizite)
34.
Macovei: Spaga mica e un semn de repetabilitate (1409 vizite)
35.
Paloma Petrescu a devenit consilier in Educatie (1375 vizite)
36.
Microsoft obligata sa plateasca 300 de milioane euro amenda (1294 vizite)
37.
Explozia de la New York are ca posibil autor un roman (1290 vizite)
38.
"Eminescu, la produs" socheaza romanii (1240 vizite)
39.
Tom Cruise si Katie Holmes refuza sa-si arate fetita (1226 vizite)
40.
Play-backul trebuie afisat (1221 vizite)
Alte articole: [
1 - 10] [11 - 20] [21 - 30] [31 - 40] [41 - 50] [»] [»»]

Nu am nici o iluzie: Scornelius a devenit scoop pe prima pagină a Adevărului şi în topul HotNews-ului, datorită lui Eminescu (iar faptul că "Eminescu vinde" e poate argumentul absolut că nu m-am înşelat să-l propun ca brand). Pentru doritorii de amănunte, redau mai jos, în variantă integrală, răspunsurile pe care i le-am dat lui Dan Boicea de la Adevărul, apropo de prima ediţie a concursului Scornelius de pe LiterNet, "Pune-l pe Eminescu la produs".

1. Cum de ti-a trecut prin cap sa scornesti campania asta, cum s-a nascut ideea ideii?
Cam acum un an, Razvan Penescu, care este un excelent promotor cultural, ma indemna sa tin o rubrica fixa pe situl sau, LiterNet. I-am promis sa fac ceva mai special, care sa valorifice profilul interactiv, prietenos, deschis catre comunicare, al Internetului. Am conceput formatul acesta, de concurs de creativitate, din dorinta de a-i stirni pe oameni sa gindeasca, sa comunice, sa dezbata. Mi-am dorit sa stimulez "de jos in sus" o cit de mica deschidere a mediului cultural romanesc, indeobste inchistat si anchilozat. Am vrut sa-i pun pe "tinerii de toate virstele" sa scorneasca, sa vina cu idei proprii, nu gata dobindite de prin referate, pe diverse tematici culturale.


2. Incepe sa prinda? Ati primit ceva pe mail de la oameni cu idei?

Am primit raspunsuri foarte dezinhibate, pe un registru care merge de la amuzant la grav. Sint multe raspunsuri care denota cunoasterea si aprecierea operei lui Eminescu. Sint si unele raspunsuri mai putin reverentioase, chiar polemice, in raport cu mitul "de tinichea" Eminescu, in raport cu eticheta lipsita de continut "Eminescu" - raspunsuri tradind in fond o revolta foarte eminesciana. Cred ca o sa rezulte o medie interesanta, care o sa reflecte ceea ce inseamna in realitate Eminescu pentru tinerii de azi, dincolo de ceea ce scriu in teze si repeta papagaliceste la examene. Nu pot sa dezvalui inca nimic, Scornelius e un examinator serios. O sa dam primele rezultate partiale dupa prima saptamina de concurs, cam pe luni-marti, pe atelier.liternet.ro

3. Crezi ca o sa supere pe cineva ideea voastra? Exista minti obtuze care ar putea sa va critice?
Am primit un email de la un domn care ma facea idiot. I-am raspuns ca ma simt magulit sa fiu asemuit cu Miskin ("idiotul" lui Dostoievski), care e un model pentru mine si, pesemne, si pentru domnia-sa... N-as vrea sa ii pierd din mina pe cei mai - sa zicem - crispati, am ambitia sa ii mintuiesc, fie si intr-o mica masura, de (vorba ta) obtuzitate.

4. Cu ce titluri de la Tritonic premiati cea mai buna idee?
Aceasta prima editie, dedicata lui Eminescu, beneficiaza de premii de la Tritonic, o editura care promoveaza genul literar "fantasy", care e foarte apreciat de tineri. Sint traduceri din China Mieville, Neil Gaiman, K.S. Robinson, toate best-seller-uri mondiale. Sper sa fie tentant pentru "junii nostri" utilizatori de net. Si sper ca Poetul sa zimbeasca ingaduitor de Acolo unde e, apropo de asa o asociere indrazneata... La editia a doua, care va avea alta tematica, vom fi sponsorizati de editura Compania. Am convingerea ca Scornelius e un prilej bun pentru edituri sa vina in intimpinarea publicului celui mai receptiv, cu titluri care se doresc a fi promovate.

5. In rest, spune-mi exact cine a initiat si alte amanunte din procesul de productie a campaniei. PS. Care vor fi campaniile viitoare?
"Cistiga cu Scornelius" e o idee mai veche, pe care am conturat-o cu ajutorul lui Razvan Penescu. M-au mai ajutat cu sfaturi si idei prietenii foarte apropiati (nu mi-am dezvaluit planurile la multa lume, din dorinta de a nu strica surpriza). Editia a doua va aborda un alt mare mit al culturii romane (nu spun mai mult)... N-a fost tocmai intentia mea sa caut scandalul, dar intr-acolo ma indreapta - sa zic asa - augurii. Unii pot sa creada ca Scornelius vrea contestare, demitizare si demonetizare cu orice pret: treaba lor! Scornelius vrea discutii libere, dezinhibate si sincere. Si se pare ca, pentru a obtine asa ceva, se mai face putin deranj in Panteon... Scornelius vrea sa iste scintei in mintile romanilor, obisnuiti sa creada ca (fie-mi permis citatul din mine insumi) "tara te vrea prost".