A murit veteranul copywriting-ului românesc

De moartea lui Iordan Chimet, unul dintre scriitorii noştri cei mai speciali, am aflat cu întîrziere, abia cît să-i fac pomenirea de 40 de zile. Incomod în toate regimurile pe care le-a apucat, Iordan Chimet făcea figură aparte printre condeierii dîmboviţeni, cu rîcile lor mărunte, cu obsesiile lor autiste, de cele mai multe ori ilogice pentru restul lumii.
Este poate motivul pentru care, în ultima parte a vieţii, Iordan Chimet (gălăţean de origine) a preferat să îşi publice cărţile la Cluj, într-un mediu intelectual mai apropiat de rigorile sale etice. Cunoscut ca eseist, autor de ficţiune şi critic al artelor vizuale, Chimet are un profil civic asemănător cu al teoreticianului literaturii Adrian Marino, cu care împărtăşeşte în anii '90 problematica democratizării şi (re)europenizării României.
Deşi un aparent izolat, Iordan Chimet a făcut mereu apel la solidaritate şi la prietenie de breaslă. De ce oare puţini au ştiut să se bucure de prietenia sa? Printre aceştia - Odysseas Elitis şi Michael Ende, căruia Chimet îi inspiră un personaj din celebra Poveste fără sfîrşit; precum şi Gheorghe Ursu, oponentul ucis de securiştii lui Ceauşescu.
Ca victimă - la rîndul său - a comunismului, Iordan Chimet a ajuns în mod neoficial ceea ce se poate numi primul copywriter din perioada comunistă. Anchetat politic la sfîrşitul anilor '50 pentru activitate subversivă "antipopulară", Iordan Chimet are norocul unei "condamnări la locul de muncă", anume la nou înfiinţata Cooperativă Meşteşugărească. Aici, printr-un concurs de împrejurări legat şi de inflexiunile din politica superioară a regimului, Chimet "retrogradează" de la poziţia de strungar la aceea de "redactor de reclame". Din cîte se pare, Cooperativa Meşteşugărească (cu sigla COOP) este o una dintre rarele instituţii care atunci, între anii '50 şi '60, conştientizează utilitatea comunicării comerciale.
Experienţa de redactor publicitar şi interesul studios faţă de grafica americană şi cinematografia hollywoodiană (opţiune curajoasă în epoca îngheţului cultural) se tezaurizează într-un bagaj de cunoştinţe care îl califică pe Chimet ca mai tîrziu, în anii '90, să predea noţiuni de publicitate la o facultate particulară din Bucureşti - printre primele cursuri de acest gen de la noi.
Lui Iordan Chimet nu îi făcea plăcere să pozeze ca întîiul copywriter român postbelic; nici să îşi amintească de ad-urile la care a lucrat în acea epocă - pînă la urmă - dificilă a vieţii sale. Totuşi, această latură a carierei sale ar putea să-l apropie mai mult de interesele posterităţii pe acest autor cu trăsături de vizionar.