O ciorbă reîncălzită, pîn' se drege bucătarul...

(c) Silviu Gheţie

Pînă îmi reintru în formă după concediu, iaca "punga de plastic" din B-24-ul FUN de săptămîna trecută:

Amarcord în felul meu...

... de când nu existau reglementări UE la publicitatea stradală

Acum 10 ani, cam tot pe vremea asta. Mergeam pe bicicletă pe o străduţă lăturalnică din Padova. Îmi lungeam calea spre cămin, dar abia acum când rememorez, îmi dau seama de ce: din tot oraşul, doar mergând pe acolo puteam vedea, pe un uriaş panou publicitar, pe un zid vechi din Renaştere - o imensă femeie goală. Nu-mi amintesc la ce făcea reclamă: parcă la un magazin în perioadă de reduceri. Cu cât încerc să-mi amintresc mai bine, cu atât îmi dau seama că nuditatea nu avea alt rost decît atragerea atenţiei: pură, simplă, despuiată de alte sensuri. O ditai Venera tolănită pe landscape, zâmbitoare, ademenitoare - numai sfârcurile îi erau fiecare cât un cap de copil... Şi sunt sigur că nu exagerez: copiii erau chiar acolo, în faţa mea. Trei băieţei, pe la 7-8 ani, râdeau de se-ndoiau zgîindu-se la tanti cea dezbrăcată. Un râs din acela sufocant, din adâncul micilor lor făpturi. Un rîs pur, nefiltrat, nemediat, 100% stupoare. Era acea bucurie ilogică, o ebrietate a văzduhului, din care mai tîrziu va să ţâşnească tot restul: libidoul, ruşinea, perversiunea de toate felurile... Cum ar fi de pildă obiceiul de a-ţi prelungi drumu-napoi de la cursuri, ca să te holbezi la un panou... Şi chiar intenţia de a te preface că bicicleta merge greu, împiedicat, ca să zăboveşti mai mult, aşa, ca din întâmplare, pe „quella stupida pubblicità”... De data aceea însă m-am oprit şi am rămas descălecat, cu privirea la acei pui de italieni. Nu mă mai interesa zeiţa felliniană de carton. Mă uitam doar la ei. Şi mă bufnea râsul. Şi ştiu că am râs, am râs... cum de mult nu mai râsesem.

http://www.24fun.ro/index.php?shift=1&a=308&t=7