Cu fi-miu la Mozartfest

Fi-miu e fan Mozart. A început cu 2 ani în urmă de la un ton de nokie şi a ajuns acum să ne explice diferenţa dintre allegro molto şi allegro assai (nici catalogul Köchel nu îi e tocmai străin)... Toată lumea ne felicită, prietenii şi neamurile ne cadorisesc cu praline Mozart (apropo de reificarea clasicilor), iar profesoarele de pian ne plasează cărţi de vizită.
O singură problemă ne-a rămas, mai ales acum, la vîrsta primilor fiori metafizici: cum să ai, la 6 ani, un idol muzical răposat cu peste două secole-n urmă. Colegii lui de grădiniţă n-au nici o problemă să asculte Hi-q şi să îi vadă pe Hi-q alive and kicking. Cînd însă a aflat că nenea Amadé nu mai e... fiul meu a devenit uşor lacrimoso (ah, nu mai zic că e topit după Requiem)...
Atunci (mare pont de parenting, să ia notiţe cine se simte vizat/ă): i-am spus că Mozart e un îngeraş care vine la noi şi ne binecuvîntează de fiecare dată cînd îi ascultăm muzica. Ceea ce nu doar că a funcţionat, dar şi - oricine poate să verifice - e perfect adevărat!
Mozartfest-ul de zilele trecute din faţa Cinei i-a mers la suflet. În foto: pe 10 iulie bucurîndu-se de concertele pentru fagot şi flaut ale Orchestrei Mircea Ionescu; şi pe 16 iulie amuzîndu-se să ghicească opusurile din colajul comicilor muzicali Radu Gheorghe şi Mihai Bisericanu.