Cum s-a întîlnit Zaraza cu Franz Kafka

articol apărut în Dilema Veche de săptămîna asta


Kafka în publicitate... Aşa ceva nu există! Cel puţin nu la nivel de conţinuturi. E posibil ca unii regizori de spoturi să fi împrumutat din viziunile „macro“ ale lui Welles din Procesul sau ale lui Cronenberg din filmele sale cu insecte antropomorfe. Dar nimic nu ne garantează că maestrul de la Praga ar fi fost de acord cu viziunea expresionist-hiperbolică a artiştilor care s-au revendicat de la el. Kafka era un maniac al detaliului realist, un tipicar al condeiului mai dihai decît birocraţii care apar la tot pasul în proza sa. Mai degrabă decît în vreun spot la insecticide privit din unghiul gîndacului, îl poţi regăsi pe Kafka într-un pliant stufos cu exasperante instrucţiuni, „termeni şi condiţii“! Şi totuşi, Kafka apare în publicitatea românească... Dar nu cu lumea lui angoasantă, potrivită cel mult pentru a ilustra momentele de „înainte“, care impun soluţia de „după“. Kafka apare într-o campanie publicitară de mai an – ca efigie literară, ca status symbol intelectual... Ca statuie în parc! Ca un Eminescu solemn înălţat în faţa Ateneului. Kafka apare pentru prima dată ca simplă menţiune a vocii din off, în spotul pentru Zaraza, faimosul rebranding al vinarsului Murfatlar. Spotul cu pricina se adresează posibililor consumatori de Zaraza, într-un mod mai aparte: „Zaraza îi salută pe cei care ştiu ce înseamnă cuvîntul fortuit şi pe cei pentru care Kafka nu e un fotbalist ceh“. Asemeni legendarei iubite a lui Cristian Vasile din cîntecul omonim, Zaraza cea lichidă este pretenţioasă şi îşi alege pasămite cu grijă însoţitorii... Un mod de a-şi flata (şi aţîţa) publicul consumator, mai mult decît de a-l selecta: cine l-ar putea confunda pe Kafka-scriitorul cu alde Kuka sau Zitka?! Ar fi cel puţin o mostră de incultură microbistică!
Dar relaţia dintre Kafka şi Zaraza avea să continue. De la campania de imagine (minimalist realizată, cu o mînă în prim-plan, răsfoind un tabloid bălţat, imagine caricaturală a lumii fără Zaraza), s-a trecut la o promoţie, care promitea distinsului cumpărător de vinars, drept cadou, capodopera Procesul. După ce se delimita polemic de promoţiile bazate pe hazard (cu „lănţişoare de aur ascunse în parizer“ etc.), anunţătorul trimitea un salut de „respect“ şi promitea „un roman care trezeşte respectul“ ca premiu sigur, fără tragere la sorţi. Cum ar veni, un obiect cu care să te afişezi în lume, un fetiş social, nu neapărat o carte de citit în intimitate! Ca şi în cazul altor branduri care se dau alternative (Diesel, Sprite etc.), Zaraza repropune în fond tot ceea ce a repudiat (mondenitatea, deşertăciunea aparenţei), dar sub altă formă, pasămite mai prestigioasă. Aici de-abia apare şi Kafka, dar nu ca efigie calpă, ci ca fantasmă generatoare de realitate ficţională. Obiceiul de a alătura o carte şi un produs de larg consum, de cele mai multe ori alimentar – îl ştiu cei mai maturi dintre noi din anii ’80, perioada ceauşismului dezolant. Era o vreme în care librarii te obligau să cumperi cea mai dorită apariţie editorială, doar alături de o greu vandabilă conservă de peşte oceanic; sau un pachet de macaroane cvasi-expirate. O situaţie ambiguă, un compromis demn de impunerile slinoase ale funcţionarilor din birourile-budoar ale romanelor lui Franz Kafka. Pe atunci lumea citea, dom’le..., oftează a regret nostalgicii. Aşa e, dar acum lumea e liberă să cumpere ce şi cum vrea, în ce combinaţie pofteşte.
Şi iată că inovaţia culturală a anului trecut sau măcar a sezonului estival a fost promoţia vinarsului „pentru domni“, care îşi cadoriseşte cumpărătorii cu cîte o carte „respectabilă“. Cocktailul de Zaraza cu Franz Kafka.