textier: Obor deosebit de grav

3 mai 2007

Obor deosebit de grav

de Florin Dumitrescu

(c) Dan Vartanian

Se demolează Oborul. Ce se va ridica în loc? Un mall, un multiplex sau o parcare supraetajată? Care dă, cât dă şi cui dă mai mult pentru nimicirea celei mai întinse pieţe agroalimentare din Europa? Şi, mai ales, de ce?
Oborul e insalubru şi haotic. Oborul viermuieşte de libărci, guzgani şi traficanţi dubioşi. Oborul colcăie de marfă revândută, răs-precupeţită şi arhi-contrafăcută. Oborul purulează de şmenuri, speculă şi chilipirlâcuri dubioase.
Dar Oborul e inima Bucureştiului. Mai mult decât vioi şi pitoresc, Oborul e vital, fertil şi însufleţitor. E buricul târgului, e gura lui mereu ruptă, e sexul lui mereu excitat. Un amestec de sunete, izuri şi materii de-a dreptul organic, cvasi-biologic.
Întemeiat de ciobani şi înălţat de samsari, Bucureştiul a avut în Calea Moşilor şi târgul Oborului axul şi, respectiv, epicentrul; arteră şi inimă zvâcnind deodată cu istoria. Aici se orânduia târgul Moşilor: între bisericile din jur şi iarmarocul din centru erau pomeniţi morţii şi era celebrată viaţa. Aici se târguiau şi se sacrificau animale. Se vindeau şi se cumpărau grâne. Se trăgeau hore şi se beau aldămaşuri.
Aici s-au înălţat primele tiribombe şi carusele. Aici au venit primii giumbuşlucari de bâlci şi primii Vasilache. Cu mult înainte de Zoo Băneasa, generaţii de copii au căscat gura la piaţa de animale ca la o menajerie fermecată. (Spaima gripei aviare şi împilarea normelor europene au gonit orătăniile din oraş, închizând mai întâi piaţa de animale a Oborului.)
Mai mult decât sit de patrimoniu, Oborul e loc de cult şi adăpătoare. La Obor mergem să ne aprovizionăm, pe lângă ceapă şi andive, cu normalitate omenească. Negoţul cu zarzavat e dublat de comerţul cunoaşterii interpersonale. De aici pleci întotdeauna cu desaga plină...
Unde sunt pieţele copilăriei mele? Peste Matache plutea un aer de jovialitate simplă, directă, o bucurie de a trăi care ţâşnea din glumele ţăranilor şi chicotele gospodinelor cu coşniţe; din grămezile de fructe mici, ciupite de mană, netratate chimic, cu un gust irecuperabil. Piaţa Amzei era un labirint luxuriant, un templu al fertilităţii, cu,
după tarabe, satiri şi bacante care te aţineau cu strigături enigmatice în doi peri. Dispărută la propriu, Piaţa Unirii se ridica pe locul actualului parc dintre gurile de metrou. Era, într-adevăr, un spaţiu al unirii, într-atât strângea toate culorile şi miresmele pământului într-un buchet îmbătător.
Sentimentul acela, de străveche comuniune omenească în jurul roadelor pământului, s-a păstrat prin minune în Obor. Pentru cât timp încă?

articol apărut în România Liberă de ieri, în secţiunea Peisaj urban
la amabila solicitare a lui Adrian Schiop

Etichete: ,

2 Comments:

Anonymous Anonim said...

florin,

am citit cu mare placere articolul tau. uite unul pe o tema asemanatoare. fostul cinema marconi (actualul dacia) in prag de demolare.

http://www.presa-alternativa.ro/?do=view&id=2788

6:39 p.m.  
Anonymous dopefish said...

în locul oborului se va construi un mare mall. din câte ştiu va fi construit în urma cesiunii pământului pe care se află acum hala. l-au luat "băieţii" pe vreo 20 ani, taman bine să-şi scoată banii după care să-l poată da înapoi la primărie. trist.

1:46 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home