Pu-pu-pu-blicitatea şi copiii

O plăcere: ne întorceam spre oraş pe Şoseaua Pipera, seara. Pe marginea drumului, erau aprinse feeric casetele luminoase. Din doi în doi stîlpi - hop: reclama cu veveriţa! Prilej pentru mine să îi arăt lui fi-miu cu mîndrie "reclama lui tata". Îmi găsisem receptorul ideal: Pavel al meu era fascinat. Toată atmosfera aceea de poveste; toată anecdota prin care fata face schimb de merinde cu veveriţa; başca aluzia la cîntecelul lui, de cînd era micuţ, despre "căsuţa din pădure"... - toate la un loc mai-mai că l-au trimis în transă! Ce-mi zice el de colo, de pe bancheta din spate: Tata, vreau să stăm şi noi la Liziera...

Ce i-am răspuns? Ce i-am putut răspunde? I-am zis că n-avem destui bani pentru o astfel de "căsuţă din pădure". La care el mi-a zis că îşi dă toţi banii din puşculiţă...

În seara aia i-am dat voie să mănînce chipsuri.

Related links: Copiii şi publicitatea: două episoade...