Tabacioc este? - No more!

Îl ştiţi pe sărmanul poştaş din reclamele acelea guvernamentale, care le explică "tîrlanilor" că există viaţă şi după euro-aderare? Mulţi îl urăsc... Eu unul încep să-l simpat(et)izez...

M-am amăgit că pot tempera cu mica mea intervenţie furia comentatorilor într-o chestiune delicată semnalată de Iulian Comanescu. Într-unul dintre drumurile sale cu trenul, cunoscutul consultant media află într-un mod cam brutal că fumatul e interzis pe CFR, pe motiv de "directive europene"... O nouă dispută se iscă: între fu şi nefu (... mători, fireşte, dar parc-ar fi, zău, altceva). Şi cum mărturia unuia care s-a lăsat de fu (... mat, deocamdată...), dar care a rămas atent la cultura viciilor (în suma lor constantă), risca să se piardă ca o şoaptă între răgete, o adă-postez aici:

(c) Alex Robciuc

Fumatul in RO are un specific aparte. Fumăm mai mult ca alte naţii. Se fumează mult de nervi, aşa, anti-stress. Ţigara e pt. mulţi români un prieten, un suport moral, un paratrăznet al surmenajului. A fost zeci de ani un viciu tolerat, încurajat, apoi impulsionat prin publicitate. Înainte de '90 au existat instituţii-templu ale fumatului: armata, şcoala (în fiecare pauză la facultăţi se fuma compulsiv… poate şi azi), stadionul etc. Există asocieri “culturale” ale ţigării: seminţele, cafeaua, alcoolul… În anii '90 s-a pompat în tinerele generaţii publicitate tutungerească în stil barbar. Fumează multe femei, mulţi minori. Am văzut ţărani săraci (români, nu rromi) dîndu-le copiilor de 3 ani chiştocul să-l termine, aşa, ca anestezic, ca drog uşor care să-i ţină potoliţi. Poate că în 10 ani de-acu-ncolo o s-o rărim cu fumatul în toată UE, iar ţigara o să ajungă un obiect de huzur precum pipa sau trabucul. Dar pînă atunci societatea (să nu zic statul) poate fi mai îngăduitoare faţă de victimele istorice ale acestui nărav indus tot prin intermediul instituţiile sale. Ca nefumător, am trăit în anii '90, chiar şi 2000-01, experienţe triste în birouri îmbîcsite cu tabagişti agresivi şi dispreţuitori faţă de minoritatea lipsită de umor a “abstinenţilor”. Tocmai de aceea, pt. că laolaltă cu fumatul pasiv am înghiţit şi destule afronturi ofensatoare, tocmai pt. că ştiu ce înseamna atitudinea intolerantă faţă de cel aflat la capătul celălalt al ţigării, nu vreau să păcătuim azi în acelaşi fel (dar cu un discurs contrar), faţă de concetăţenii fumători. Chiar dacă o facem în numele sănătăţii, al civilizaţiei, al valorilor europene…