textier: Iar fumul trece ca un timp...

27 noiembrie 2006

Iar fumul trece ca un timp...


Reagan tînăr, între două western-uri, mai fuma şi cîte un testimonial la "iarba dracului".
Poate că, dacă ar fi ştiut că va muri sclerotic...

O dată cu schimbările din 2007, în publicitatea de la noi se va încheia o epocă. Vor dispărea definitiv reclamele pentru ţigări. Cel puţin sub formele cunoscute de noi din ’89 încoace. E capătul unui parcurs lung, cale de multe ţigări fumate de români, în care presiunea economică a tutungiilor naţionali – şi mai cu seamă a celor multinaţionali – s-a încontrat cu opreliştile venite prin acquis-uri, directive şi normative dinspre Apus; acolo de unde protecţia consumatorului joacă skendenberg cu publicitatea comercială clasică.

"Do You Believe in Magic?"
De la reclamele cu pachetul de Kent care ne introducea în lumea de vis a vacanţelor tropicale, care sponsorizau la începutul anilor ’90 serialul Dallas, s-a trecut la varianta „coregrafică” în care pachetul era înlocuit cu un fel de card lunguieţ inscripţionat Kent, un fel de şperaclu fermecat (vorba cîntecului din fundal, Do You Believe in Magic?) care transporta fete şi băieţi, din rumoarea citadină, în locul cu palmieri în care să-şi definitiveze bronzul (şi să-şi fumeze kentanele, nepoluaţi de smog)... Chipurile nu Kentul ca ţigaretă îi teleporta pe zîmbitorii de serviciu în ţările calde, ci Kentul ca idee, ca fason, ca prinţip... Din cîte se pare, restricţia se aplicase „acolo, la ei”; iar noi resimţeam cele din urmă vălurele ale repercusiunii: era vremea primelor procese atentate producătorilor de năravuri, a primelor căinţe venite din partea insider-ilor cu conştiinţa neafumată.
O lovitură mortală (la propriu!), în tabăra concurentă - a fost îmbolnăvirea de cancer pulmonar a cowboy-ului fumător de Marlboro. De atunci încolo, gata cu flăcăruia-n amurg, răsfrîntă pe obrazul celui mai fermecător macho, gata cu licărirea jarului incandescent în timpul primului fum tihnit, de după trecerea canionului, închiderea ţarcului şi strînsul lasso-ului. De atunci încolo aceste ritualuri aveau să fie îndeplinite de cowboy-ul colectiv, fără faţă, fără foc, fără ţigară, ci doar cu silueta ecvestră profilată-n peisaj. Cu timpul, peisajul va exclude complet om şi cal, ca un fel de sublimare voită, plănuită strategic, a mesajului; centrat chipurile pe frumuseţea irespirabilă a ţinutului Marlboro, care ne spunea astfel welcome, înainte de a-şi lua goodbye de la noi peste încă o vreme.

Surogate simbolice ale ţigării
Dar seducătorii de la colţ de drum, cu ţigareta-n colţ de buză, precum motociclistul Lucky Strike, care le topea pe şoferiţe la benzinărie (oops! şi PSI-ul ce zicea?); sau french lover-ul de prin tereasele pariziene, care le momea cu gauloise frumuseţile galice, blonde şi brune „la pachet”!? Unde s-au dus, unde-au apus? Pesemne în hăul iscat de principiul conform căruia se interzice reprezentarea produselor vicioase (pe bază de alcool sau tutun) ca aducătoare de avantaje sexuale. Gata şi cu liotele de prieteni de ambe sexe, în permanentă vilegiatură, dîndu-se cu yahtul ori jucîndu-se cu focul de tabără, îmbrăţişîndu-se, hîrjonindu-se, stricîndu-şi poznaş frezele, trăgîndu-se unii pe alţii de bretele, boţindu-şi unii altora pălăriile, toţi însă la fel de fericiţi, cum numai în reclamele la feluritele ţigări pot fi? Dintr-un prim suflu şi-au pierdut ţigările; în mîinile lor au apărut eşarfe şi fulare în culori heraldice de brand, căni de tablă, sticle de şampanie, hărţi rutiere, parîme, năvoduri şi tot felul de alte surogaturi simbolice ale ţigării. Dintr-un al doilea, au părăsit ecranele şi s-au refugiat în presă, panouri şi afişe de butic, unde-au primit banda, lată cît a zecea parte, cu atenţionarea legală anti-fumat. Ultimii părtaşi ai ultimei ţigări, într-un refugiu de autobuz stingher, au putut fi văzuţi pe tv la Marcă înregistrată şi pe ecran mare la Devoratorii lui Boursicault. Erau suporterii unor echipe adversare care-şi doreau răul unul altuia într-o campanie anti-fumat: cică ţigara s-o împarţi cu duşmanul...
Încet-încet, marile centrale ale tabacului, lideri ai alocării de reclame pe toate suporturile, inovatori în materie de producţie publicitară, cu panourile lor cinetice şi coperţile lor holografice, cu maxi-turneele lor estivale şi mega-raliurile lor exotice; aceşti adevăraţi acari ai trendurilor şi dictatori ai fumurilor mondene - s-au resemnat mai nou să ne tenteze cu ţigări gratuite oferite de blondine abia depăşind pragul majoratului.

Articol care mi-a intrat în Dilema de săptămîna asta, la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu, cunoscut fumător de pipă.

Etichete:

2 Comments:

Blogger Alexandru Zaharia said...

stiai ca de la libraria noi poate fi cumparat un ghid de "cum sa te apuci de fumat?" incredibil... in 2006 sa mai fie nevoie de asa ceva...

5:04 p.m.  
Anonymous fane said...

ghidul ala poate e o smecherie care urmareste tocmai opusul (gen 'smoking makes you lose weight. one lung at a time').

insa cine scria acum niste ani, chiar in dilema cred, cit trebuie sa fi pierdut kent nerealizind ce statut avea in romania? ca doar ce dadeai doctorilor, ce se fuma la ocazii? kent. cred ca cioroianu... reclama aia cu 'do you believe in magic' era cam ca nuca in perete si mi se pare ca traducerile sau subtitrarile nici nu erau obligatorii pe vremea aia. si se dadeau odata cu dallas-ul, deci imi imaginez cit nimerea targetul... eh, de-ale inceputurilor...

8:12 a.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home