Cereale în dimineaţa vieţii

de Florin Dumitrescu, în ultimul B24FUN

“Ce-oţi găsi, măi copii, la cojile alea de mămăligă?”

Septembrie 1974. Sfîrşit de vacanţă, început de viaţă nouă. Mă mutasem la bloc, într-un cartier nou. Aveam să-mi fac noi colegi la o şcoală nouă; şi deja mă-mprietenisem cu vecinul de palier, care-mi şi dăruise aşa, de bun venit, juma’ din pachetul primit din Germania. Încerc cu mintea de azi să înţeleg sentimentul de optimism şi încredere care invada atunci aerul vremii, dincolo de veselia neînfrînată, tipică unui băiat de 8 ani ce eram. Vecinii păreau contaminaţi sincer de gloria comunismului biruitor, care împărţea apartamente noi, garanta concedii în noile staţiuni maritime şi îi cadorisea pe deţinătorii de carnete CEC, după un algoritm incontestabil, cu noile Dacii 1300 (mai performante şi mai arătoase decît 1100). Cartierul primise numele Titan, iar eu, care citeam Legendele Olimpului, gustam naiv pînă şi această mică tuşă propagandistică din marele tablou. Titan se numea şi parcul de vizavi, plin de atracţii nemaivăzute pentru un băiat de Dudeşti. Şi Titan se numea şi fabrica de pîine al cărei camion oprise în acea zi însorită în faţa blocului. Zvonul s-a întins iute printre copii. Acolo, în remorca aceea uriaşă, se găsea ceva nemaipomenit de îmbietor... M-am căţărat printre primii şi m-am aruncat în oceanul auriu care strălucea irezistibil în faţa noastră. Camionul era plin cu fulgi de porumb, noul produs-vedetă din vitrina regimului. Mii de pungi de cornflakes aşteptau să le desfacem cu pocnet, milioane de fulgi aurii ne chemau să înotăm prin ei, să ne ghiftuim cu gustul lor crocant. Cînd, peste decenii, am aflat că fulgii de porumb au fost inventaţi de J.H. Kellogg, utopistul convins că dieta şi clisma vor salva omenirea, mi-am scuzat fixaţia personală conform căreia cornflakes-ul este partea cea bună a comunismului.