Liiceanu copywriter sau purtător de imagine BMW?

(c) Adrian Ciubotaru

Zilele astea mă uitam la televizor la un calup înţesat cu spoturi la maşini. Şi mă gîndeam aşa, ca un tataie, la "ce ţi-e şi cu progresul ăsta"...
Acum 10 ani nu exista practic publicitate la maşini. În '98 făceam cu Liviu David spoturi radio pentru Tico şi le prezentam unor coreeni de la un joint venture numit Rodae. În '99 făceam cu Adi Boţan machete pentru Vectra (cu headline-ul Opţiune Opel / Verdict Vectra) şi aşteptam să primim 3 rînduri de aprobări de la dealerii interni şi încă una de la Budapesta (parcă)...
Acum 5 ani nu aveam oricum atîtea spoturi ATL: era Dacia, erau Renault-ul şi Daewoo-ul şi erau emisiunile de tip ProMotor. Şi ceva eventuale promoţii, unde era de ajuns un carton cu preţul scris mare (şi perioada de garanţie scrisă ceva mai mic).
Astăzi, că sîntem în UE şi avem statut de piaţă emergentă, avem reclame de toate felurile la toate mărcile, tipurile şi dotările. ATL, BTL şi nu mai ştiu ce. Avem pînă şi acest advertorial la BMW seria 3 scris de ditai Liiceanu, care a stîrnit parodii şi dezbateri. Nu am ştiut cum să interpretez acest articol straniu, îndeajuns de autoironic ca să nu şifoneze blazonul de păltinişist auster al autorului; şi nici să nu inducă suspiciunea de publicitate comparativă (atenţie: ilegală!), prin paralela făcută cu Alfa Romeo. Sînt acolo pasaje demne de Ogilvy (un alt frecventator al clasicilor greco-latini), care ar putea servi drept referinţă pentru clienţii încă reticenţi faţă de copy-urile prea "literare":

"[...] Mugetul acesta inconfundabil, obtinut prin combinatii sofisticate de filtre executate in laboratoarele de testare ale BMW-ului, este rezultatul muncii unei echipe din care fac parte deopotriva ingineri, sunetisti si constructori de orga. La auzul lui, soferul simte ceva ce nu poate fi comparat decit cu efectul afrodiziac al mirosului de frezie asupra unui indragostit sau cu gustul unui simbure de maslina asupra unei pisici. El se lasa auzit la cea mai mica apasare a piciorului pe pedala de acceleratie. [...]"

Ar putea constitui acel articol un soi de publicity informal targetat pe noii îmbogăţiţi care încep să-şi umple bibliotecile laolaltă cu garajele, că "aşa dă bine"? Care pun Wagner tare şi îşi păstrează CD-urile cu manele pentru acasă, între intimi? Un target de nişă, da, dar care - vorba aia - merită deranjul?