De ce nu iubim îndeajuns femeile?

Acum vreo 10 ani, în reclama la Amigo (remember? cu şoferiţa de tir care se gonea cu motociclistul şi se împăcau la o cană metalică de nes... ăăă... pardon, de Amigo), la un moment dat s-a intervenit în sloganul supraimprimat de la final: din "Amigo... şi eşti ca nou", printr-o vîjîială animată care evoca vitezismul spotului, se iţea un ă final: "Amigo. Şi eşti ca nouă!"
Nu e greu de ghicit de ce: target-ul de cafea instant e predominant feminin. Femeile sînt cele cărora li se spunea în sloganul canonic al Amigo-ului că "eşti ca nou"... Uh-oh... Cît de rău poate fi? s-au întrebat oamenii de la marketing. Chiar dacă nu o declară (din supuşenie culturală adînc înrădăcinată), româncele pot să respingă, să refuze, să... cumpere de la concurenţă! S-a încercat aşadar o peticire... Însă...
Între timp Amigo a cvasi-dispărut de pe piaţă. Cine poate da vina exclusiv pe slogan? Sau pe vechiul spot destul de male-oriented?
Totuşi... În ăştia 10 ani, în breasla copywriter-ilor (majoritatea femei... sau fete, dacă doriţi) a domnit o oarecare precauţie faţă de "precedentul Amigo": deşi masculinul trece drept neutru ca "gen logic", marcarea acestuia a fost mai degrabă evitată. De exemplu, în loc să zici: "eşti ca nou", zici "simţi că te înnoieşti" etc.
Prezentul ne pocneşte cu 3 contraexemple, toate 3 sub formă de yes/no question eliptic:

- Curios să afli adevărul? (ING Personal)
[deşi în ultima vreme întrebarea i se pune în spot unui personaj feminin; aşadar... "curioasă"?]

- Nerăbdător să-i vezi pe The Rolling Sones? (Vodafone) [excluzîndu-se "nerăbdătoarele"]

- Surprins de design? (o imobiliară ceva, revin cu precizări).

Yes/no question e acea formulă de introducere (de cele mai multe ori headline) prin care îţi selectezi cititorii interesaţi, într-un mod concis şi eficient retoric. De ex., dacă undeva scrie: "vrei să fii vedetă?" cei mai mulţi cititori ai acestui blog nu citesc mai departe. E ca-n programare. Dacă e yes, continui să citeşti. Dacă e no, atunci "go to" pagina următoare...
Acuma. Yes/no question-urile sînt cam răsuflate ca gen retoric. E cam publicitate de anii '60 (mă rog, '95 în România)... Marea artă e să le faci să sune proaspăt. De aceea colegii noştri încearcă să le mai reteze, să le dea eliptice (şi astfel mai colocviale, dar şi mai misterioase)... În engleză merge. În română, însă, dacă nu se poate evita "masculinul neutru"... atunci "go to" începutul articolului.
Dar... e chiar important pentru anunţătorii cu pricina să ţină seama de target-ul feminin? Yes? No?...

advertising