Păstorel de plastic, Villon de silicon

... Khayam din hologram'

Subtitlul l-am adăugat acum, cînd cu postarea, că n-am avut destulă inspiraţie, atunci cînd am scris acest articol (despre reclamele la băuturi), pentru cea mai nouă Dilemă Veche (nr. 157), la amabila solicitare a lui Cezar Paul-Bădescu.

(c) Voicu Bojan

„Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii.” Deja nici nu mai băgăm în seamă atenţionarea care încheie orice calup conţinînd măcar un strop de spot la vreun produs cu minim conţinut alcoolic. Nu mai băgăm de seamă poate nici că spoturile pentru tării sînt programate doar hăt după ora 22. Sînt restricţii în sensul protecţiei consumatorului, cu care advertiserii s-au obişnuit şi continuă, de cîţiva ani buni, să ne propună spre vînzare licori fel de fel. Sînt restricţii venite de la CNA, ANPC, pe calea legilor, a recomandărilor, a directivelor europene - şi încă de pe vremea acquis-ului.
Sînt unele restricţii pe care nici nu le mai sesizăm. De pildă, reclamele nu au voie să prezinte consumul de băuturi ca agent seducător; ca aducător de avantaje libidinale. Îl ţineţi minte pe Piersic senior, înconjurat de dudui care-l sorbeau din ochi, pe cînd el se pregătea să soarbe din paharul de Hopfen? Dar pe Bodochi ademenind-o pe nudista aceea enigmatică, printr-o simplă defilare cu un pahar de Couture în mînă? Toate aceste situaţii şi ipostaze ar fi azi de neconeput! E o mirare cum de a putut rusofonul băutor de Kreskova să reziste în ultimele sezoane, înconjurat cum e de atîtea devuşki semi-dezbrăcate giugiulindu-l şi îmbiîndu-l cu atîta abnegaţie: să fi fost de ajuns privirea lui fixă, impasibil autistă, de ajuns să îi înduplece pe intransigenţii CNA-şti? Cine ştie?! Ce se ştie e că marii negustori de băuturi s-au priceput să întoarcă prevederea în favoarea lor. De la italieni ne vin simpaticele spoturi cu macho-ul care se crede imbatabil în faţa unor ragazze parcurse de fiori: în realitate, acestea doresc de la el numai sticla de Angelli! Gagul a fost împrumutat de Stalingrad, vodca smulsă de iubită iubitului în pragul casei, unde acesta rămîne, neconsolat, pe dinafară. Iar dacă proaspăt tatuatul din spotul Hanul Ars smulge ocheadele unor codane de pe uliţă, faptul trece drept un gag rural fără urmări.

Dar poate cea mai stimulantă constrîngere a fost aceea de a interzice gestul de a bea ca atare, de a sorbi, de a introduce băutură în organism. Catonii publicităţii europene or fi avut de stăvilit valuri întregi de reclame arătînd băutori în extaz, sorbitori în orgasm, degustători în stare de nirvana; ceea ce i-ar fi indus chipurile bietului telespectator inocent ideea că băuturile cu pricina îi aduc beneficii extraordiare şi i-ar fi cauzat dependenţă... Aşadar: faceţi orice cu sticlele şi paharele, cănile şi can-urile; numai nu beţi din ele pe parcursul spotului! Gata cu sorbitul, gîlgîitul şi datul peste cap, care străbăteau calupurile nouăzeciste ca un Leitmotiv bahic.
“Probleme, mă?” - Dimpotrivă, un bun motiv ridicăm paharul! Să cinstim! Să închinăm! Să facem din publicitatea TV un imens toast, atoatecuprinzător. Ciocnesc cu diversele recipiente berăreşti prietenii (Bergenbier), colegii (Golden Brau) şi resemnaţii (Bucegi). Ciocnesc şantieriştii cu păhăruţe de muştar (Unirea). Ridică pocalul (de Cotnari) Ştefan şi curtenii (anunţînd o promoţie la sfîrşit de bătălie şi un “sigiliu” cu hologramă de trecut “în hrisoave”). Aduc ample libaţii oamenii muncii adepţi ai “imperialismului”. Ciocnesc în faţa focului gamelele cu Stalinskaya supravieţuitorii lupilor, avalanşelor şi iernii de pe munte. Şi cîţi şi mai cîţi, şi cîte şi mai cîte. Pe care... le-au... bbb... ciocnit!!!
Nimic mai avantajos pentru cine vrea să îşi prezinte licoarea din galantar nu ca procuratoare de plăceri fizice imediate, ci ca sevă esenţială a valorilor etern umane; ca spirit (cu i între r şi t) pur, metafizic şi transsubstanţial. Adică, practic, toţi...
Cu unele excepţii, care ce-i drept, respectă regula şi evită reprezentarea explicită a actului băutului. Şi dacă arătăm un lucrător încălzit după o zi de muncă la “spor de temperatură”, cum duce o sondă de bere în dreptul bărbiei, ridicînd-o apoi progresiv, pe un fundal de gîl-gîl prelung, pentru ca apoi s-o readucă, golită, în cadru? Nu-l vedem bînd ca atare. Poate că aruncă bunătate de bere Noroc peste umăr şi că gîlgîitul se aude de la un vecin. CeNe Are ce să zică!? Şi dacă arătăm doi oameni care stau în aer, pe nişte scaune invizibile la o masă inexistentă şi mimează că mănîncă? Vine ospătarul şi le toarnă vin în pahare inefabile, pe care convivii le duc în dreptul gurii. Vinul e singurul obiect vizibil în acel spot la Beciul Domnesc care se încheie cu nişte siluete care dau pe gît ceva prea inefabil ca să poată fi identificat de ochelarii (de cal) ai euro-cenzurii.
Ce va urma? Ce interdicţii ne va aduce aderarea în materie de publicitate la alcool? Nu se ştie. Dacă această nişă va suferi, va fi mai ales din pricina greutăţilor de producţie.
Pe piaţa tăriilor jucătorii se împuţinează. Rezistă deasupra mesei numai – vorba aceea – “cei puternici”.
Marile vinării româneşti se resimt ameninţarea vinurilor bune şi ieftine din Europa şi din lumea largă. Cea mai tînără podgorie a fost – se pare - şi cea mai suplă în materie de marketing. Iar cine a dispreţuit fasonul, poate prea berăresc, cu care murfatlarioţii şi-au clădit brand-uri durabile într-o lume care ştie tot mai puţin despre soiuri şi denumiri controlate – acum are de ce să-nghită-n... SEC.