Înapoi la culcare, concetăţeni...

În campania prezidenţială din 2004, în spotul electoral al lui Băsescu de la tv, cel cu oameni fel de fel mărturisind cu privirea fixă-n cameră de ce anume votează fiecare cu Băsescu, m-a frapat o distonanţă, căreia însă nu i-am dat multă importanţă atunci (preocupat cum eram să difuzez pamfletul anti-Năstase al Sarmalelor Reci, "Adrian Minune preşedinte"; să particip la acţiunile virale şi happening-urile "inteligente" prin care făceam activism politic pro-Băsescu benevol, laolaltă cu mulţi alţi anonimi care nu au pretins vreodată recunoaştere publică, recompense sau onoruri).
Ei bine, atunci, la tv, în montajul acela de feţe vorbitoare din spotul electoral băsesc, apărea o tînără cu privire extatică, al cărei testimonial suna un pic dizarmonic între celelalte. Spunea ceva de genul: "el vine în calea noastră... ca un erou providenţial"... El, adică Băsescu. Se făcea apel la karma cu care TB cîştigase de două ori la rînd Primăria (prima dată, în 2000, pornind chiar cu un serios handicap de timp) şi care părea să-l poarte inexpugnabil, încă şi mai sus, ca într-un marş al sorţii triumfătoare.
Am zis că-i o scăpare. Tonul comunicării oficiale era cu totul altul, în general. De data asta electoratul părea să fie privat de veşnicele vrăjeli adormitoare. După un Ceauşescu care se visa Burebista redivivus; după un Iliescu care îl reîncarna pe Ceauşescu cu puţină "faţă umană" gorbacioviană; şi după un Constantinescu care îl maimuţărea pe Cuza, cu trasee iniţiatice pe urmele Barbişonului original şi asistenţe tainice din partea ţîrcovnicilor sihaştri; românii binemeritau în sfîrşit un discurs matur, dezvrăjit, lucid. E momentul - îmi ziceam optimist - ca turma să devină polis; iar indivizii - cetăţeni.
Şi asta, de ce nu? cu instrumentele ironiei, sub semnul ciuştii usturătoare. Rîsul poate fi o formă de trezire la realitate, un preludiu graţios pentru reflecţia responsabilă.

Vorba cu "Deşteaptă-te..." părea în sfîrşit să capete vigoare...

- Bine... dar... celebrele ţepe promise-n Piaţa Universităţii? Nu-i oare acolo un germene de mesianism reîncarnal pe filiera lui Ţepeş? Şi, poate şi mai grav, un apel la atavica tînjire a românului după autoritarism, după tătucism, după justiţiarism?
- Nuuu, e la mişto şi asta! E doar aşa, ca să intimideze pesedimea coruptă... (îmi răspundeau prietenii mai siguri pe ei; şi la fel ajunsesem să-mi răspund şi eu).
Azi, după 2 ani şi ceva, Băsescu e din ce în ce mai puţin jovial, din ce în ce mai puţin haios. Ciuşca s-a acrit şi nu mai pişcă. În schimb, ameninţă, se-ncruntă... şi se umflă...
Tot mai mult, ni se pune placa aia veche, cu eroul justiţiar şi providenţial. Amintirea fetei din spotul electoral revine. Şi acum vocea ei e singura...
Ieri am citit cîteva rînduri care m-au cutremurat. Nu veneau de la TRU sau de la Mircione, oameni pe care îi respect pentru partizanatul băsist sincer, venit din convingere şi dintr-un soi de încredere superstiţioasă în acel "măcar de data asta"...

De data asta era altceva: erau rînduri scrise de un jurnalist simplu, un telal aşa ca mine, un publicitar al informaţiei, unul care mîine, dacă trece la alt ziar, va susţine, fără probleme de conştiinţă, exact contrariul. Exact aşa cum eu am făcut reclamă şi la Connex, şi la Dialog; şi la Knorr, şi la Maggi; şi la Nivea, şi la L'Oréal (despre fiecare-n parte zicînd că e cel mai tare). Un meseriaş cu simbrie, precum fata aia din spot, despre care mai apoi am descoperit că e actriţă; şi care mîine poate spune aceleaşi lucruri despre vreun alt pretins Mesia al Neamului, reîncarnare - de data asta - a lui Mihai Viteazul...
Rîndurile erau abile, poate la fel de abile ca body-copy-urile mele. Ni se spunea acolo că deh! Băsescu nu e Fecioara Maria sau Iisus, aşa că îi sînt scuzabile năbădăile antidemocratice şi anticonstituţionale. Şi asta pentru că, totuşi, un Mesia (mai mic, acolo...) tot este! Un Iisus mai mic şi păcătos. Dar pardonabil, întrucît Iisus! Şi tocmai faptul că aşa ceva era scris de un sofist de serviciu şi nu de un intello-geek cu frămîntări şi viziuni (fie ele şi falacioase) - tocmai asta m-a alarmat... Articolul se încheia cu o pledoarie pentru o tiranie straşnică, aşa, ca-n Spania franchistă! (Da, ştiu, aşa se termină şi Situaţiunea lui ILC, dar de data asta n-am rîs... şi cred că Profetul din Haimanale a scris acel final sec nu doar ca să rîdem... )
Iaca dovada, monşer:

"De acord, Traian Basescu nu e Fecioara Maria. Dar sa ne intelegem: atat de fuduli sa fi devenit noi, romanii, incat sa respingem initiativele sanatoase ale presedintelui doar pentru ca acesta e un pamantean pacatos, si nu Fecioara Maria? Asteptam noi pogorarea Sfantului Duh ori coborarea lui Iisus de pe cruce, ca sa ne mantuiasca?
[...]
Pana una-alta, sa acceptam faptul ca si oamenii providentiali au slabiciunile lor, ba chiar si pacatele lor.
[...]

Istoria ne ofera cazuri celebre. Un singur exemplu: bazele Spaniei moderne au fost puse de dictatorul Franco, cel care a pregatit inclusiv revenirea la democratie."

Grigore Cartianul, EvZilei de ieri

Foto: Badorgood