Subversiv din pix
De ce îmi plac stencil-urile şi graffiti-urile de acum
Se întîmpla prin ’85. Eram în a douăşpea. Pereţii liceului erau pavoazaţi cu portrete votive ale Ceauşeştilor, cu icoana Conducătorului printre raze, spice şi laminoare. Într-o oră de practică, am comis un teribilism puştănesc, cu care aş fi putut să mă împăunez mai târziu ca mare gest de frondă anticomunistă... Trebuia să şterg praful de pe un astfel de panou hieratic, cu Ceauşescu zâmbitor printre lanuri aurii şi furnale argintii. Inscripţia de alături spunea: TOTUL PENTRU OM. Am trasat cu pixul o săgeată de la cuvântul OM până la poza lui Ceauşescu, o săgeată pe care am îngroşat-o apoi frumos, stilizat, ca fiind „chiar de-acolo”. Bieţii elevi care încropiseră acel iconostas propagandistic aglutinaseră, din neatenţie sau din naivitate, cele două mari retorici ale ceauşo-comunismului: pretinsul umanism şi făţişul cult al personalităţii. Cu mâzgăleala aia impertinentă, eu nu făceam altceva decât să strig adevărul despre hainele împăratului: totul era într-adevăr pentru OM în orânduirea noastră, dar pentru UN OM anume; pentru Dictator. Au trecut pe acolo directori, inspectori, poate chiar şi Ceauşescu însuşi. Nu ştiu să fi băgat cineva de seamă ditai săgetoiul ăla negru, într-atât desemna el evidenţa! Vreun prof cu simţul umorului o fi zâmbit la vederea lui; vreun elev mai isteţ o fi râs. Poate că toţi s-au prins şi s-au amuzat tacit. Cine ştie? Poate că, mai târziu, după ce eu aveam să fiu deja student, vreun satrap UTC-ist să se fi sesizat şi să fi făcut scandal. Nu ştiu nici acum dacă a fost un graffiti ostentativ sau o ironie fină. Aş fi vrut să împărtăşesc atunci gluma cu vreun coleg, dar m-am ferit: eram îndrăzneţ, dar nu inconştient! O spun acum, poate-o surîde vreun (n)ostalgic.
www.stencil.ro
În această "pungă de plastic" din B24-ul de azi, dincolo de amarcord-ul optzecist, încerc să dau un răspuns (poate cam psihologizant...) la o întrebare foarte actuală: ce i-a făcut pe unii cetăţeni de 30-40... de ani să se declare împotriva icoanelor din şcoli. Reformulez astfel chestiunea pusă de Ilie Catrinoiu, partizan al statu-quo-ului şi adversar declarat al măsurilor CNCD-iste, susceptibile de fandoseală euro-mimetică de circumstanţă.
Ca analiză finală, încerc un plus de concizie: mulţi dintre noi au rămas din vremea ceauşismului cu o anumită repulsie faţă de catapetesmele de tot felul amplasate în şcoli şi alte locuri publice. Şi cum ateismul de partid şi de stat a fost înlocuit, după '89, de o sufocantă habotnicie ortodoxă, tămîielnică şi ostentativă, de sens opus cultului ceauşist, dar egală ca intensitate... - e poate de înţeles reacţia iconoclastă. Îi înţeleg, nu mă grăbesc să îi aprob, încerc să particip şi eu cu modesta mea contribuţie, la definirea unei laicităţi europene tolerante şi democratice. (Amin.)
Se întîmpla prin ’85. Eram în a douăşpea. Pereţii liceului erau pavoazaţi cu portrete votive ale Ceauşeştilor, cu icoana Conducătorului printre raze, spice şi laminoare. Într-o oră de practică, am comis un teribilism puştănesc, cu care aş fi putut să mă împăunez mai târziu ca mare gest de frondă anticomunistă... Trebuia să şterg praful de pe un astfel de panou hieratic, cu Ceauşescu zâmbitor printre lanuri aurii şi furnale argintii. Inscripţia de alături spunea: TOTUL PENTRU OM. Am trasat cu pixul o săgeată de la cuvântul OM până la poza lui Ceauşescu, o săgeată pe care am îngroşat-o apoi frumos, stilizat, ca fiind „chiar de-acolo”. Bieţii elevi care încropiseră acel iconostas propagandistic aglutinaseră, din neatenţie sau din naivitate, cele două mari retorici ale ceauşo-comunismului: pretinsul umanism şi făţişul cult al personalităţii. Cu mâzgăleala aia impertinentă, eu nu făceam altceva decât să strig adevărul despre hainele împăratului: totul era într-adevăr pentru OM în orânduirea noastră, dar pentru UN OM anume; pentru Dictator. Au trecut pe acolo directori, inspectori, poate chiar şi Ceauşescu însuşi. Nu ştiu să fi băgat cineva de seamă ditai săgetoiul ăla negru, într-atât desemna el evidenţa! Vreun prof cu simţul umorului o fi zâmbit la vederea lui; vreun elev mai isteţ o fi râs. Poate că toţi s-au prins şi s-au amuzat tacit. Cine ştie? Poate că, mai târziu, după ce eu aveam să fiu deja student, vreun satrap UTC-ist să se fi sesizat şi să fi făcut scandal. Nu ştiu nici acum dacă a fost un graffiti ostentativ sau o ironie fină. Aş fi vrut să împărtăşesc atunci gluma cu vreun coleg, dar m-am ferit: eram îndrăzneţ, dar nu inconştient! O spun acum, poate-o surîde vreun (n)ostalgic.
www.stencil.ro
În această "pungă de plastic" din B24-ul de azi, dincolo de amarcord-ul optzecist, încerc să dau un răspuns (poate cam psihologizant...) la o întrebare foarte actuală: ce i-a făcut pe unii cetăţeni de 30-40... de ani să se declare împotriva icoanelor din şcoli. Reformulez astfel chestiunea pusă de Ilie Catrinoiu, partizan al statu-quo-ului şi adversar declarat al măsurilor CNCD-iste, susceptibile de fandoseală euro-mimetică de circumstanţă.
Ca analiză finală, încerc un plus de concizie: mulţi dintre noi au rămas din vremea ceauşismului cu o anumită repulsie faţă de catapetesmele de tot felul amplasate în şcoli şi alte locuri publice. Şi cum ateismul de partid şi de stat a fost înlocuit, după '89, de o sufocantă habotnicie ortodoxă, tămîielnică şi ostentativă, de sens opus cultului ceauşist, dar egală ca intensitate... - e poate de înţeles reacţia iconoclastă. Îi înţeleg, nu mă grăbesc să îi aprob, încerc să particip şi eu cu modesta mea contribuţie, la definirea unei laicităţi europene tolerante şi democratice. (Amin.)
Etichete: arhivă
posted by textier at 15:12
1 Comments:
Ateismul de partid nu a fost inlocuit cu habotnicul ortodox dupa 1989. Prezenta icoanelor in scoli nu inseamna a fi habotnic. Prezenta icoanelor in scoli inseamna minimum de aderenta la crestinism. Laicitatea europeana nu scoate icoana din scoala. Mie nu mi se pare de inteles reactia iconoclasta. Acest adevar se va demonstra prin reactia majoritatii din Romania. In Romania nu se va scoate niciodata icoana din scoli cum nu se va legaliza niciodata nici homosexualitatea si nici prostitutia. Nu prea vad bine CNPCD-ul. Ii cam paste desfiintarea sau reconstruirea lui. Habar n-au ce e aia democratie si libertate de expresie. Le au cu legislatia cum le am eu cu chimia organica.
Trimiteți un comentariu
<< Home