La reclame, Hagi-Mutu 4-1, chiar mai mult...

De curînd Anca Rancea de la IQads comenta ultima ispravă publicitară a lui Hagi într-un mod care m-a lăsat (vorba aceea) perplex. Cică primul spot românesc cu endorser sportiv ar fi fost cel al lui Mutu, pentru Pepsi; şi cică Hagi i-ar fi un epigon stîngaci care mai are de-nvăţat...
Wrong baby: cînd Mutu debuta pe gazonul din Craiova, Hagi era la a doua sa campanie (inclusiv pe TV). Aşa cum socoteam mai în amonte, scorul e acum 4-1 pentru Hagi. Poate chiar 5-1, dacă punem şi Gala Hagi. Un comentator plusează la un 6-1, dar eu unul nu pot confirma cu certitudine...
Adică noi, la sfîrşitul anilor '90, ne chinuiam să scormonim după izvoare istorice ale publicităţii româneşti (o preţioasă revistă ilustrată din anii '30, de la bunica mea, a rămas la Marian Petcu, care mi-a făcut onoarea să-şi ilustreze cartea cu excelente ad-uri din ea, numai grafică în tuş... dom' profesor, dacă nu vă mai trebuie, mi-o puteţi returna...); iar copiii ăştia de azi dau din ei cu nonşalanţă sloganuri precum "Altă viaţă!" (ieri la Titan Ice, azi la Scandic...) sau spoturi cu oameni rămaşi cu liguriţa-n gură (ieri la Danone, azi la nu'ş' ce Bulione care... de ce oare nu capătă awareness?).
Repetăm greşelile, eterna reîntoarcere nu-i doar un mit, progresul i-o himeră. Sfîrşitul istoriei a-nceput atunci cînd am încetat să mai învăţăm din ea.
Dacă mai contează pentru cineva, iată ce scriam în 2000 pentru Observator Cultural, apropo de primele spoturi ale lui Hagi. E primul din seria de două articole pe această temă. Atenţie, o dau cam metafizic. Doar e fotbal, coane Dinule (şi nu la Noica mă refer:))...
Şi... sorry, n-are "şîţe":

Hagiologii (I)

Pe de o parte, un joc e mai mult decit un joc. Este istorie concentrata; este actiunea destinului la dimensiunea perceptiei noastre; este morala transpusa in coregrafie. De ce ne miram ca microbistii romani fac atita metafizica pe urma ispravilor nationalei? Membrii ei sint mai mult decit niste sportivi cu pasaport romanesc; ei ne sint ambasadori, campioni, esantioane reprezentative. Ei sint totuna cu noi, in chintesenta sinecdotica si echipament Adidas. Destinul „Romaniei“ la Europene este o figura analogica pentru destinul Romaniei in Europa. Politica alegorica comuta in alegorie politica aproape de la sine: nedreptatea aroganta a marilor puteri, impilarea arbitrajelor partinitoare, Vestul potrivnic Estului, restul lumii potrivnic noua – bieti ciobanasi condamnati de invidia cosmica… Si chiar asa este: nu pentru ca asa se poate interpreta, ci pentru ca asa s-a stiut de la inceput. Toti au lasat-o sa se inteleaga: antrenorul Jenei, jucatorii, heraldul lor cvasi-oficial Topescu (el insusi erou de legenda)… Or, observatorii culturali stiu bine: prejudecata naste realitate. „Restul il facem noi“, ori de cite ori umplem strazile in extaz sau ne impaturim resemnati steagurile.Pe de alta parte, totusi, un joc e doar un joc. Daca n-ar exista in el delectarea, dramul de placere pura si inutila, n-ar merita atita suferinta. Daca sportivii nu si-ar impune performanta supraomeneasca a gratiei, a plutirii, pregatirea n-ar cere eforturi atit de ascetice, atit de inumane. Multimea tinjeste sa intrevada in salturile atletului ceva ingeresc... Si iata cum miza etica e completata de gratuitatea estetica: premiem marcarea golurilor, dar iubim jocul „frumos“ (ei, da! preferabil e sa-mpaci ambele exigente).Intr-o astfel de strimtoare dilematica, dintre sportul hedonic si sportul politic, se gaseste prins de la o vreme cel mai bun fotbalist roman, Gheorghe Hagi, a carui glorioasa cariera s-a incheiat nu tocmai triumfal... E capcana acelor confruntari paradoxale, pe care tendinta de a le stinge mai dihai le aprinde (tipice pentru tot ce-i mitizat si demitizat in tara lui Mitica). Dar ce mai stim despre Hagi, in afara episoadelor de 90 de minute de la Euro 2000 si a infinitelor telenovele gazetaresti de pe laturi? Un studiu calitativ de piata executat anul trecut de IRSOP il da pe Hagi de departe cel mai iubit dintre romani. De ajuns ca sa-l autorizeze pe acesta sa le recomande romanilor, mai ales celor de sex masculin, ce ulei sa-si toarne-n motor sau cu ce aparat sa-si rada barba (sau, mai nou, si teasta…). La fel ca marii sportivi ai lumii, Hagi incaseaza sute de „batrine“ nu doar din industria sportiva, ci si din cea publicitara. La fel ca marii sportivi ai lumii, Hagi poate face reclama si altor produse decit cele direct legate de sport, cit timp consumatorii vad in el un sfetnic demn de incredere, un model de urmat, un prieten. Insa, la fel ca in cazul altor mari campioni, credibilitatea devine responsabilitate tot acolo, in arena. De acord, Hagi si-a aminat retragerea de la nationala de dragul nostru, de dragul tarii intregi, care il voia la Euro 2000. Dar aminarea i-a permis si sa semneze cel putin doua contracte extra-sportive „de mare performanta“, menite tocmai sa exploateze evolutia sa in Benelux. Iar pretul acestui incrincenat si controversat final de cariera include, printre altele, si cifrele cu pricina…