textier: Rătăcind în traduceri

7 februarie 2008

Rătăcind în traduceri

de Florin Dumitrescu, din B-24-FUN-ul de azi

Am fost printre cei mai munciţi oameni din industria filmului

În anii ’90 am tradus filme la Cinematecă.
Pentru cine nu ştie: multe pelicule de arhivă nu erau subtitrate. Şi era mai simplu să se tocmească, la fiecare rulare, câte un translator la microfon; metodă care rotunjea veniturile multor studenţi, tineri universitari... sau deseori simpli ageamii, mai mult sau mai puţin cinefili.
Se traducea „la liber”, fără script, doar cu filmu-n faţă şi căştile pe urechi. Erai la prima vizionare? Traduceai atunci, pe loc, în timp ce tatonai filmul. Nu puteai să dai dai înapoi: apucai să spui ceva, era bun spus! Îţi scăpa porumbelul? Auzeai râsete-n sală...
Eu mă limitasem la italiană şi franceză. Engleză nu luasem, dar de multe ori, ca spectator, îmi venea să intru-n cabină şi să smulg microfonul colegilor anglişti. Culmea nesimţirii o atingeau translatorii care acopereau replicile, de multe ori cu un mare ăăă... Era clar că nu ştiau să traducă şi se simţeau vulnerabili faţă de cei care ar fi înţeles. Nici nu traduceau corect, nici nu te lăsau să auzi ce se zice-n film! Eu, dimpotrivă, îmi strecuram tălmăcirea printre dialoguri, cu abilitate şi cu deplină transparenţă, invitându-i pe cei din sală să se bucure de vocile actorilor şi, la o adică, să-mi verifice şi mie prestaţia. Nu le puteam egala pe Irina Nistor sau pe Ana Haş, maestre absolute, dar mă străduiam să le calc pe urme.
Într-o seară, am mers cu viitoarea mea soţie să vedem Vocea lunii la sala Union. Ne lăsaserăm amândoi de tradus filme, dar nu şi de mers la Cinematecă. Era o ocazie rară să vedem acest ultim Fellini cu Benigni protagonist. Din pragul cabinei mă salută un amic, cunoscut pentru gafele de traducere:
- Ce mă fac, n-am mai văzut filmul şi am auzit că e greu, se vaită el.
- Lasă-mă pe mine, îi zic.
Nici eu nu văzusem filmul, dar... Era singura cale să salvez seara logodnicei mele, a mea şi a celor 200 de spectatori! A fost ultima oară când am tradus la Cinematecă. Şi am plătit bilet s-o fac.

Etichete: , ,

7 Comments:

Anonymous ghizela said...

si anca toader a tradus. tin minte ca ii recunosteam vocea.

1:31 p.m.  
Blogger textier said...

corect. anca era printre cei mai profy. tin minte amadeus-ul pe care ni l-a prilejuit prin '92... dupa ce am stat la o coada din aia, "ca-n vrenmurile bune": impec., gagica era beton si pe muzica, si pe istorie (la tvr mai incurca slovenia cu slovacia, dar fata de erorile/ororile de azi era parfum).
era o perioada in care puteai sa fii ditai vedeta tv(r) si sa mai ai totusi nevoie de o rotunjire de buget de felul asta...
anca era brici pe engleza, la fel ca si prietena ei nedesp., saviana. chiar, nu stiu daca saviana stanescu a bagat traduceri la cinemateca.

3:33 p.m.  
Anonymous ghizela said...

vorbea ea cam ca un robotel :)

10:14 p.m.  
Anonymous diana said...

auzi, florin,
din istoria asta ar ieşi un superb scenariu de film, zău!:D
bagi gafe, replici, fragmente din filme şi etc.

plus o istorie de gragoste.
succesul e garantat.:))

vb serios!

4:15 p.m.  
Blogger textier said...

ghizela: translatorii nu dubleaza pr-z, ci se concentreaza pe traducere. ei nu trb. sa interpreteze ca actorii.
diana: esti tare: ar fi genul de meta-film, cu "citate", care ar placea oamenilor din bransa, gen cinema paradiso. povestea de dragoste ar trebui sa se reflecte in povestile din filme etc. merci de sugestie. nu cumva stii sa scrii si scenarii?

8:59 p.m.  
Blogger Turambar said...

Mda. Eu cel mai bine imi aduc aminte nu'sh ce film, japonez sau rus, in orice caz, unul la care nu intzelegeam ce spune deloc, dar deloc, in care are loc un dialog luung, da' lung de tot, cu schimburi intorlocate de replici, cu variatzii de ton, ma rog, tot tacamul, la sfarshitul caruia traducatorul concluzioneaza sec shi abrupt: "Da". Aceasta fiind toata traducerea secventzei.

Moment in care sala a lasat balta tot dramatismu filmului de drama si lacrimi si sange si a izbucnit intr-un ras sanatos, demn de Benigni.

:)

O alta experienta, diferita: tot la Cinemateca, film japonez, un Kurosawa mai timpuriu, Nora na inu, daca nu ma inshel (ma rog: ala cu un politzist caruia i se fura pistolul - mi-e lene sa caut pe ImdB acum). Si nu vine traducatorul. Cei mai multzi parasesc sala. Eu si cu inca vreo doi-trei mazochishti ramanem.

Primele cinci minute au fost grele, fiind inca in paradigma dialogului. Insa o data dezbaratzi de nevoia de a asculta, de a intzelege cuvinte, am devenit mult mai receptiv la imagini, la textura orasului japonez imediat de dupa razboi, cand Japonia era sub ocupatie militara americana si cand japonezii imprumutau heavily din cultura occidentala.

A fost o experienta neasteptata si puternica: filmul dezbarat de cuvinte. E drept ca, voit sau nu, mi s-a mai intamplat si pe urma acelasi lucru, insa impactul primei datzi, al dezvirginarii experientziale, shtim cu totzii ca nu se uita.

:)

1:34 p.m.  
Blogger textier said...

turambar: wow, commentul asta e o insemnare in sine, care sporeste calitatea blogului. iti multm. de asa o contributie savuroasa, de o subtilitate de-a dreptul derridiana.

12:00 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home