textier: A fost sau n-a fost Revoluţia pornită de microbişti?

6 octombrie 2006

A fost sau n-a fost Revoluţia pornită de microbişti?


(c) Vidu

... În definitiv nu contează. Contează că au fost acolo, în Decembrie, agregaţi în galerii, grupuri şi grupuscule, cu folclorul lor de club, cu drapelele Naţionalei (decupate ad hoc) şi cu adrenalina gata stîrnită. "Fotbal şi politică", "fotbalul ca supapă socială", "fotbalul ca agregator al maselor", "fotbalul catalizator al forţei de acţiune a maselor" - sînt topicuri vechi, bătătoare la ochi şi totuşi mereu tratate cu neglijenţă. Fenomene mai recente precum ascensiunea lui Becali - au explicaţii vechi, trecute sub tăcere dintr-un motiv sau altul...
Acum doi ani schiţam cîteva posibile fire de investigaţie, într-un articol dedicat folclorului urban de după '89 şi moştenirii sale din vremurile de dinainte.

Stelişti sau rapidişti? Poate flăcărişti...

Stelişti ori rapidişti? Din ce galerie făceau parte cei care au pornit Revoluţia?
Cam aşa discutau bucureştenii atunci, în iarna '89 - '90. Sumara analiză de colţ de stradă care frămînta pe atunci minţile oamenilor, poate la fel de febril ca întrebarea “Cine a tras în noi?”, a rămas la rîndul ei fără răspuns. Totul a pornit de la strigăturile manifestanţilor de la Inter, Dalles şi, mai tîrziu, Piaţa Palatului, extinse apoi în tot oraşul, pe cale orală şi murală; şi care erau în mod clar desprinse din folclorul stadioanelor. “Olé olé / Ceauşescu nu mai e” pastişa distihul cu “Astăzi vrem victorie”. Iar “Nu vă fie frică / Ceauşescu pică” deriva din cel cu “Steaua se ridică”. Dar numai purele şi simplele huiduieli şi strigăte de “Jos Ceauşescu” (“cizmarul, criminalul” etc.) dovedeau un exerciţiu al protestului public pe care, în acea vreme, numai manifestările sportive îl îngăduiau. A înjura arbitrul sau echipa adversă erau unele dintre puţinele debuşee ale nervozităţii populare. Că marile echipe erau protejate de clanul Ceauşescu; că Dinamo era febleţea lui Nicolae, iar Steaua, mai dizidentă, se bucura de simpatia lui Valentin... – toate pot face subiectul unor cercetări aparte, legate de relaţia sport-politică. Ce şi-a propus anume autorul acestor rînduri este să releve importanţa folclorului oral, în speţă, cel al microbiştilor, în apariţia şi dezvoltarea a ceea ce se numeşte cultura contestării.


Restul articolului de pe LiterNet aici.

1 Comments:

Anonymous Gabi Nistoran said...

Excelente observatii!

As sugera doar folosirea termenului spectatori, in loc de galerii, cel din urma sugerand grupuri organizate, care fac spectacol (spre deosebire de majoritatea spectatorilor, care sparg seminte).

2:38 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home