Realitatea văzută cu ochi mari şi blânzi

de Florin Dumitrescu, din ultimul B-24-FUN

Dedicată boilor şi vacilor care fac mişto de ciobani

Azi, când e atât de cool şi trendy să ne dăm cu părerea despre brand-uri, branding şi rebranding, merită să ne amintim ceva interesant. La origine, în engleză, cuvîntul brand defineşte nu altceva decât fierul roşu cu care văcarii işi însemnează viţeii, marcându-şi astfel proprietatea asupra cirezii. Sensul s-a transferat de la unealtă la însemnul propriu-zis: mândrie pentru stăpân, stigmat pentru animalul care îl îndură. De aici până la conceptul contemporan de brand (marcă comercială aureolată de valori) – e un drum interesant de urmărit pentru cronicarii comunicării moderne.
Mai interesant însă pentru noi azi este să observăm că poporul cel mai dornic să se afişeze înţolit în brand-uri este – pe cât se pare - cel bucureştean. Tricouri cu imprimeuri, şepci cu înscrisuri, blugi cu abţibilduri, catarame cu logouri, poşetuţe cu simboluri... Aşa ne place să arătăm: ca nişte oameni-afiş fără simbrie, dar cu mare fudulie.
Deducţia e simplă: bucureştenii sînt o cireadă consumistă. Prea se lasă de bunăvoie inscripţionaţi. Utilizaţi. Stigmatizaţi de fierul înroşit care, în răstimp, a înlocuit orizonturile roşii.
Nu e poate de mirare în Bucureşti, marele saivan al cirezilor din toate timpurile, oraşul lui Bucur Ciobanul din legendă şi al lui Mircea Ciobanul din istorie. Oraşul unor celebre târguri şi locaşuri de sacrificiu dedicate vacii: Oborul, Vitanul, Abatorul - devenite toponime, merceonime şi adevărate sinonime ale bucureştenismului. Idem istorica Mânăstire Văcăreşti şi Zona Barbu Văcărescu, cea vânată azi de agenţii imobiliari...