Cîntece care salvează vieţi... sau zile...

(c) Silviu Gheţie

Cînd am zis în Cîntece şi descîntece că muzica "tămăduieşte şi dă viaţă vieţii iar", I meant it. Tu care citeşti n-ai decît să zici blazat(ă) "mdah, texte"...
Dar dacă altcineva decît textierul este cel care mărturiseşte "cîntecul ăsta al Sarmalelor mi-a salvat viaţa"?

Este cazul lui Alex Mateescu aka Mielu, pe care un cîntec sarmalist l-a salvat, în decembrie 2001, de îngroparea sub avalanşă. Alpiniştii şi montaniarzii ştiu: ca să treci cu bine prin momentele de primejdie e bine să îţi cînţi ("să fredonezi", cum spune Alex) un cîntec, o arie, o melodiuţă intimă şi totodată mobilizatoare. Alex a ales Şpriţ de vară, un cîntec despre viaţă şi moarte, care îţi insuflă o anumită pace sufletească, vecină deopotrivă cu îndrăzneala şi resemnarea...

[...]
fredonam o melodie nouă de la Sarmalele Reci: "Păi viaţa mea / i-un şpriţ de vară / pe timp de iarnă / fără sifon / Ce l-aş mai bea / ultima oară / înc-o seară / să nu mai mor"

urmează o nouă felie de zapadă, fac primii doi paşi şi mă afund, urmează al treilea, încep să mă ridic...
[...]

Poate mai în asentimentul tău, prietene(ă) din faţa desktop-ului, este experienţa de zilele acestea a lui Red, cel care, pentru a-şi combate spleen-ul vecin cu Angst-ul, îşi întocmeşte un straşnic playlist de opusuri sarmaliste, reţetă pe care ţi-o prescrie - şi eu pe lîngă el - şi ţie...
Şi aşa mi-am amintit de zilele în care compuneam Şpriţul. Era epoca de glorie a cîntecului "Of viaţa mea". Îl cîntau toţi: şi Minune, şi Vijelie, şi Costi... Îl parodiau Divertis şi Cîrcotaşii. Şi eu de colo vin ca o floare cu "Păi viaţa mea..." N-a fost uşor să îi conving pe băieţi care, ca toţi muzicienii, sînt cîteodată prea sensibili la context. "Lăsaţi, măi, ăsta va fi the real thing", le-am zis. E ce le-am zis cînd s-au scandalizat că vreau să le fac un text despre "mare şi soare". Dar despre Trenul tău - poate altă dată...