Nu trageţi în manelist!

În urma revigorării topicului "manele", voi posta o "pungă de plastic" din iunie 2005, pe care am scris-o şi am trimis-o la B-24-FUN din SUA (amănunt nu lipsit de importanţă), în chestiunea manelelor. Era printre primele luări de atitudine pro-manele din presa culturală, ca ripostă la valul de intoleranţă al unor critici venite dinspre canalele mai mult sau mai puţin oficiale.
Ca referinţă a convingerilor mele, sînt dator să citez mai înainte excelentul studiu al lui Andrei Oişteanu, "Ţara Meşterului Manele", publicat în 2001 de săptămînalul "22". Întrucît opusul lui AO nu este arhivat ca atare pe internet, trimit la o recenzie a acestuia din revista Contrast: http://contrast.20m.com/revista6.htm
Continuu cu cele două foarte interesante articole recente ale unor universitari români stabiliţi în SUA (deci scrise cu aceeaşi distanţare transatlantică, poate mai greu de înţeles pentru cei cu vecini manelomani):
- Sorin Matei, sociologul cunoscut de pe vremea dizidenţei anticomuniste din cadrul "grupului de la Braşov":
http://www.expres.ro/comentarii/?news_id=208503
- Cezar Giosan, psihologul care a clătinat salutar balanţa dilemei în revista omonimă: http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=104/index.htm
... şi "punga" pe care mi-a prilejuit-0 nu atît Imnul manelist din 1 Decembrie '05, cît reacţiile antidemocratice pe care le-a stîrnit:
http://www.hotnews.ro/articol_39004-Si-daca-imnul-este-la-origini-o-manea-de-Florin-Dumitrescu.htm
Iar acum "punga" din iunie trecut:

Dansul din năsuc şi fudulia cât şalvarii
Email din patria Pop Cult-ului, unde excesul de country & western îţi face dor de manea & geampara

Am văzut haioşi ai TV-ului românesc încruntându-se moralizator şi mârâind reprobator apropo de manele. Am văzut reclame anti-manele! Iar la Radio România am auzit un ditai redactorul muzical explicând de ce nu trebuia sa câştige melodia grecilor Eurovision-ul: că era o manea! Mai lipseşte s-o vedem pe Teo anti-manelistă!
Simptom: manelele-n exces au stârnit o reacţie a intoleranţei la fel de cumplită! Relax: nu mai e trendy sa fii anti-manele. Truism: nu e cool sa fii incrâncenat.
Voi yuppioţilor care, mai nou, vă scrieţi cu pixul pe geacă “rock supărat”, pozând în stâlpi ai templului esteticii, ştiaţi că…
… rock-ul a fost la origini o deşucheată muzică de dans?
… jazz-ul, la debutul lui Satchmo, se cânta la înmormântări, cu fanfara ransportată-n camion?
… tangoul a fost inventat de clienţii bordelurilor argentiniene, care dansau bărbat cu bărbat, până le venea rândul?
Că dimpotrivă maneaua - în vechime muzica domnilor - a parcurs traseul invers? Că în tinereţe Cantemir al nostru era vedetă la curtea sultanului ca interpret de manele? (Halal eurovisionlâc!) Că maneaua, cultivată şi de Anton Pann, a prilejuit capodopere, de la Barbu Lăutarul la Romica
Puceanu? Şi că azi, prin avalanşa de neo-manele comerciale - cu tobe electronice pe post de ţambal şi clapă-n loc de clarinet, cu voce hăhăită şi texte cabotine - îşi mai face loc şi câte o mică… minune? Iar marile culturi sunt tocmai acelea care-şi stimulează micile tresăriri?