textier: mai 2008

29 mai 2008

Cîinii-afişe electorale nu sînt o idee chiar nouă


Cu mult înaintea cîinilor cu vestuţe inscripţionate lansaţi de candidatul primar Radu Nicolae prin Bacău; în India a existat o modă a vacilor pictate cu mesaje publicitare, lăsate să pască în preajma căii ferate. Erau targetaţi, fireşte, arhi-numeroşii pasageri din trenurile indiene. Şi se ştie că acolo trenul aşteaptă ca la barieră cînd vreo vacă sacră catadicseşte să se oprească pe şine... Ergo timp de expunere... fără număr! Subcontinentul indian furnizează un precedent şi în cazul elefantului scos la paradă electorală prin CT de către un contracandidat al lui Radu Mazăre (legenda ar fi că elefantul mănîncă mazăre... aţi prins-o, nu?).
Şi că veni vorba de replici cu tîlc, ştiţi care e replica PRM-ului la căţeii independentului Nicolau? "Încearcă cu o femeie"... Wah-wah-wah-waaa...
O analiză finală, atotcuprinzătoare şi desluştitoare despre tot fenomenul campaniei-iarmaroc din 2008 - îmi intră în Dilema Veche de mîine. Alegeţi s-o citiţi.

Etichete: , , ,

Ajutor! Romulus Vulpescu predă matematică!

În Jurnalul de azi maestrul Vulpescu trage o riglă peste degete celor care nu vorbesc şi nu scriu corect... Adică riguros corect! Matematiceşte corect!! Pentru că - zice Poetul Manierist - "limba română (atît cea scrisă cît şi cea vorbită) are nişte reguli de rigoare matematică."
După care, precum grămăticii de odinioară, Poetul Regulator se vede nevoit să anunţe excepţiile: "drept este că stilul colocvial admite unele derogări, justificate de oralitate"... idem apoi "limba literaturii artistice, limba scriitorilor creatori de metafore, limbă în care şocurile şi ciocnirile de imagini urmăresc un scop diferit şi au, prin urmare, alt regim de receptare". Cu alte cuvinte, se exceptă de la reguli: 1) vorbitorii... şi... 2) scriitorii... adică... practic... toată lumea!
Lăsînd gluma la o parte, Maestrul Traducerilor Villoneşti nu s-a înşelat prea mult. Doar că Domnia Sa a definit principiul de funcţionare al "roboţilor traducători", acele măşinării (a se citi programe IT) menite să traducă instantaneu, care au constituit himera lingviştilor formalişti din secolul XX. Pentru "maşina de tradus", într-adevăr, regulile lingvistice TREBUIE să fie matematice, pentru a putea fi transferate în limbaj logic computaţional şi, la urma urmelor, în cod binar. Evident, aşa o sculă nu-ţi traduce Balada spînzuraţilor, dar... pentru cei care se ocupă de "meserii", nu de "arte", e o soluţie mai mult decît utilă!
Astăzi putem găsi online motoare de traducere simultană destul de avansate pe de-a moaca... sau, cum se spune, mai nou, moca...
Apropo de cuvîntul moca, Romulus "Villonescu" e categoric: nu avem voie să spunem moca, cu sensul de gratis; corectă ar fi în schimb locuţiunea adverbială "pe de-a moaca", adică "pe ochi frumoşi". Dacă ar fi adeptul gramaticii descriptive şi nu al celei prescriptive, Maestrul Tălmaci ar putea aprecia aici un interesant mecanism eufemizant, tipic contextelor mercantile. Vorbitorii hîtri obişnuiesc să spună, în loc de "pe de-a moaca", - "moca" (aluzie la cafeaua mocca), ca să atenueze efectul de ieftinătate vulgară. Este acelaşi principiu eufemistic care îi face pe publicitari să zică accesibil sau convenabil în loc de ieftin (care, vorba aceea, sună prea... cheap); şi care a generat în franceză perifraze precum bon marché sau peu cher în loc de... cum s-o fi zis pe vremea lui Charles d'Orléans!
Alta apoi. Toţi chitariştii din ţara asta îi zic instrumentului lor chitară, cu un termen împrumutat din italiană (chitarra). Ei bine, toţi, dar TOŢI - se află în eroare! Ne-o spune intransigentul Bard, care ne dezvăluie cum că se spune corect ghitară, ca în spaniolă! Şi ne-o demonstrează cu o (poate prea) subtilă distincţie între instrumentele cu strune de tip liră (care "au voie" să înceapă cu c: citeră, ceteră... et cæ tera) şi "ghitarele" hispanice, instrumente cu strune şi ele, DAAAR care sînt cu totul - ei bine CU TOTUL - ALTCEVA! Oricine a făcut măcar un semestru de fonetică şi fonologie ştie că diferenţa dintre consoana surdă c (k) şi varianta ei sonoră g e muuult mai mică decît prăpastia care o separă de č-ul din ceteră... Dar se vede că Magistrul preferă fonologiei - etimologia: cică spaniolescul guitarra se trage dintr-un maur al-chitar... Uh-oh... Dar! Maestre! Înseamnă că maurii au greşit! dacă ei pronunţau cu c... chiar cu c-h... Sau e vorba de îîîncă o excepţie de la regulă... sau... Ajutor! Ne pierdem matematica, Maître!
Încă una pe care n-am înţeles-o. Redau tot alineatul, în aşteptare de explicaţii de la careva mai tare la matematică:
"Tot din domeniul muzical, meterhaneaua (fanfara turcească) avea mai cu seamă două categorii de instrumente: 1. de suflat (surle, trîmbiţe, fluiere); 2. de percuţie (tobe, dairale, talgere). Expresia: "Cu surle şi cu trîmbiţe" e greşită, menţionînd doar instrumentele de suflat. Or, expresia corectă este cu trîmbiţe şi cu tobe."
I mean... d'oh?!!! Cum adică? Să-mi facă o schemă cineva, că zău dacă pricep!
Încă o regulă de pe lista lui RV: "Substantivul neutru boschet are pluralul boschete, nu boscheţi."
Traducătorul lui Rabelais a uitat pesemne ce perdafuri le trăgea Maître Alcofrybas doctorilor în ştiinţă deşartă şi (c)academism inflexibil... Ce e mai frumos decît să observi cum vorbitorul român contaminează un neologism franţozăsc (bosquet) cu străvechiul plural puiet-puieţi... Dar vai: nu e matematic! Adică
Rabelais e genial, dacă are n'şpe variante de declinare pentru ţ'şpe variante lexicale. Dar vorbitorul român anonim e prea nedemn pentru atari licenţe!
Astea-s doar cîteva. Lista erorilor semnalate de Maestrul Villonescu e mai lungă. Şi e justă, de multe ori, chiar dacă e pe alocuri mai exigentă decît DEX-ul (
UPDATE - apud JEN, merci). Eu însumi mă surprind deseori că devin antipatic, atunci cînd îmi întrerup interlocutorii, ca să le corectez pluralul oximoronic protagonişti (permis doar în cazul în care desemnează eroii principali din mai multe opere, cîte unul de fiecare).
E bine să avem un Moş Virgulă în cultura noastră, fie el lingvist ca Al. Graur sau literat ca G. Pruteanu, pe care încă îi regretăm... Un şlefuitor de vorbe precum RV ştie, desigur, multe. Dar un plus de îngăduinţă faţă de vorbitorii simpli nu ar strica (inclusiv Domniei Sale), mai ales în cadrul unei culturi predominant folclorice...

Etichete:

27 mai 2008

Coliva - ultima frontieră


Ipoteză: multe dintre prăjiturile româneşti de prin cofetării, patiserii sau de casă au fost la început bucate ritualice. Adică se găteau în mod tradiţional numai de sărbători, numai în anumite ocazii, cu o anumită simbolistică şi conform anumitor rînduieli sacre.
Iar dacă noi putem mînca azi papanaşi sau clătite în orice zi din an - e pentru că, treptat-treptat, s-a "dat voie". S-a petrecut o desacralizare, o secularizare a papanaşilor şi iată - azi fac parte din meniul deserturilor cotidiene.
Acest proces de secularizare a deserturilor, presupus a fi avut loc de-a lungul secolelor, continuă şi azi sub ochii noştri, respectiv pe papilele noastre. E cazul cozonacului, care se mănîncă, e adevărat, mai mult de Crăciun şi de Paşti, dar care merge perfect cu o cafea cu lapte, la orice mic dejun din an.
Uite cazul mucenicilor. Pentru că oamenilor le plac mucenicii moldoveneşti (cu miere şi nucă pisată) nu doar de 9 martie, tot mai mulţi patiseri au început să îi prepare şi să îi vîndă, alături de ştrudele şi pateuri.
Idem, ştiu familii onorabile care fac mucenici munteneşti (ăia-n zeamă) şi în celelalte zile din an, doar aşa, pentru plăcerea copiilor.
Ibidem, am văzut pască în cofetării hors-saison. Pentru că - evident - există cerere.
O ultimă frontieră în faţa secularizării pare a fi rămas coliva.
Iacă de pildă www.coliva.ro - o iniţiativă comercială de profil, despre care ai putea crede că are motive să încurajeze extinderea consumului colivăresc şi în contexte antume, cotidiene, seculare... Dar nu! Poate din teama de a nu comite simonie, colivarii online din TM ne fac pe site-ul lor numai oferte pioase... şi inevitabil funeste.
Ţin minte că Radu Anton Roman îşi spunea cîndva regretul că nu se face colivă decît la parastase (zicea că e o prăjitură ancestrală, de sorginte dacică şi că e foarte hrănitoare etc.). Ar fi o idee ca, în pomenirea lui R.A. Roman, să putem mînca zilnic colivă... dar colivă bună, ca gătită de el. (Aşa cum atunci cînd mîncăm savarină îl pomenim cu sau fără voie pe Savarin.)
Singura soluţie pentru cine are poftă de colivă e să meargă mai des la biserică; sau să facă o vizită la cimitir (wow: romantic! gotic!! emo!!!)... Caz în care se cheamă că eşti pomanagiu din hedonism, nu?

Related links:
Din scoarţă-n scoarţă
Încă un capitol la care ne bat bulgarii - braga

Etichete:

23 mai 2008

Partidele şi candidaţii se poziţionează faţă de gay


Conservatorii s-au declarat anti-Gayfest, se ştie.
La polul opus...
Cristian Banu, candidat la sectorul 5 se dovedeşte un adevărat liberal şi îşi dezbracă şi colaboratorii băieţi, ca pandant la nudurile feminine deja semnalate. Am bănuit că ad-ul cu fete e targetat pe bărbaţi. Mă pregăteam să deduc că ad-ul cel nou ad este, la reciprocitate, dedicat doamnelor, care pasămite s-ar putea bucura la vederea unor bucăţi de carne virilă (a se citi "piele păroasă"). Nu m-am mirat însă prea mult să găsesc iniţiativa "candidatului kinky de la cincy" apreciată de un site gay...
Se estompează impresia de me-too faţă de manifestul polonezelor de la Partidul Kobiet? Posibil... Rămîne însă întrebarea - poate chiar mai apăsătoare în acest nou context: de ce nu s-a dezbrăcat Banu însuşi? De ce nu a militat el însuşi gol-goluţ? O va face oare dacă învinge?

Related links:
Notoriu.ro: Unii candidaţi la Primăria Capitalei ar cununa gay
Cristian Banu dezbracă românce şi fură poloneze
www.banucristian.ro

Etichete:

22 mai 2008

Jucării şi proteze: lumea Copiilor în Dificultate

Spotul făcut de Next pentru CID (Copii în Dificultate):

Etichete: ,

21 mai 2008

De ce se folosesc copii în campanii electorale

Te înşeli, Rogozane: dacă întrebi un publicitar, îţi va spune că folosirea copiilor în spoturi electorale - tocmai! - e cîştigătoare! Bine acum, vorba ta: depinde cum foloseşti acei copii (şi depinde şi ce soi de publicitari întrebi)...
Ca să-mi evit interpretările: eu personal sînt împotriva acestui tip de exploatare infantilă. În afara legislaţiei de protecţie a copilului, atît de des invocată în media, aş putea să argumentez şi cu restricţiile CNA-ului care lasă o listă foarte scurtă de categorii publicitare în care "e voie cu copii".
Dar! Dacă tot e să facem analiză şi studiu de caz, hai să (re)vedem cu ce spot a cîştigat Lyndon Johnson alegerile din 1964:

Wikipedia: Daisy (television advertisement)
UPDATE: Costi Rogozanu detaliază şi modalizează, după ce am vorbit ieri, la ieşirea din emisie. Verdictul se cam conturează, mai ales şi în urma comment-urilor: or fi copiii buni în reclame, dar nu beizadelele candidaţilor. Idee la care consimt şi eu. Există totuşi un "dar" care merită apostilat aici, apropo de tot mood-ul acestei campanii bălţate... Promit să revin cu desluşiri.

Etichete: , ,

Alt topic fals: muzica electorală

Oricum ai face muzică în campania electorală - tot nu e bine. Jurnaliştii vin şi te ceartă pe vechiul sistem "de ce ai băscuţă? iar dacă n-ai - de ce n-ai?"...
Respectiv:
- Dacă eşti muzician "imparţial, ca tot românul" şi accepţi să cînţi la spectacole electorale pentru toate partidele / toţi candidaţii, indiferent de orientare - nu e bine. Cică te prostituezi şi n-ai morală.
- Dacă dimpotrivă te angajezi politiceşte făţiş şi îi faci unui candidat un imn cinstit, un cîntec cu text clar orientat propagandistic - iaaarăşi nu e bine! Cică eşti kitschos, penibil şi manelist (chiar şi atunci cînd faci muzică bănăţeană - nu că manelele ar fi ceva degradant, dar... dacă tot e să-ţi găsească băscuţă...)!
Personal, nu ţin partea vreunui politician; de asemenea, trupa de a cărei ideologie sînt responsabil, în calitate de textier exclusiv, NU este implicată în această campanie. Dar nici nu pot să rabd acest mod facil, ipocrit şi jignitor pentru public de a-i servi informaţiile (şi cu pretenţia că îi aduci mari desluşiri)!

Related links:
Topic fals: pomenile electorale

Etichete: , ,

Şpriţuri la început de vară (cîntări cu Sarmalele)

... via Zoltan-baci:

Duminică, 1 iunie, Ocna Sibiului
: Rock show în aer liber cu Sarmalele Reci
Sîmbătă, 7 iunie, Szovata Concert rock offroad, cu maşini, motociclete şi mulţi rockeri, cică ... şi bere, mici, Sarmale Reci...
Joi, 12 iunie, 21:00, Bucureşti, Hard Rock Cafe (Herastrau) Sarmalele Reci cînta hard rock (sau, în traducere liberă, rock la greu) într-un club greu, dar nu greu accesibil!
Vineri, 13 iunie, Bucureşti, Clubul Ţăranului Concert Live Sarmalele Reci

Etichete: ,

20 mai 2008

Cristian Banu dezbracă românce şi fură poloneze



Candidatul PNL de la 5, Cristian Banu, targetează pesemne publicul masculin, atunci cînd afişează un provocator grup de nuduri feminine, pavoazate doar cu poze ale jegului din sector. Prima impresie e că doamnele acelea sînt candidate, că sînt pe vreo listă electorală etc. Mai ales că există precedentul Partidului Kobiet din Polonia, cu militantele sale avînd-o pe şefa partidului în primul rînd al afişului, maxim expusă (dreapta jos); başca o tradiţie a protestului prin nuditate a Partidului Radical Italian... încă de prin anii '70 (da, cel cu Cicciolina, dar ea este doar cireaşa tabloidică de pe un mare şi consistent tort)!
Candidaţii sînt disperaţi să apară la TV şi pe alte căi decît în calupurile electorale stabilite de CNA. De aceea forţează intrarea pe jurnalele de ştiri cu tot felul de trăznăi. Cristian Banu a reuşit să atragă atenţia, dar nu a mers pînă la capăt. Dacă ar fi pozat el însuşi gol, ar fi făcut mai multă vîlvă şi ar fi sperat să smulgă şi ceva mai multe voturi. Aşa, a dat dovadă doar de machism libidinos.
UPDATE: Slogan prea echivoc pentru CB: "SĂ IASĂ BANU!"
(cu vocea lui Dan Teodorescu-Taxi imitîndu-l pe Cristi Minculescu-"Taxu")

Etichete: , ,

Am bătut Apropo despre lozincile anilor '90

De fiecare dată cînd sînt invitat la Apropo TV e o plăcere! În ultima emisiune am comentat lozincile politice nouăzeciste. Producţii orale, majoritatea folclorice, strigăturile sacadate ale epocii imediat postrevoluţionare îşi transmit forţa perlocutorie pînă în ziua de azi.
Comentariile lui mandea se împletesc cu ale amicului Bucurenci şi - nou! - cu ale maestrului CTP. Iniţial credeam că va fi vorba de slogane electorale antologice, ca o agrafă istorică la topicul acestor zile. Nu a fost aşa, dar acroşele la actualitate nu au lipsit...
Care m-ai ratat vezi-mă aici:
Prima parte a rubricii.
A doua parte.

Etichete: , , ,

19 mai 2008

Cine zice ăla e

din ultimul articol de B24FUN

În Franţa, acum circa un secol, era un ziar de stânga numit L'Œuvre, care avea sloganul "Imbecilii nu citesc L'Œuvre". Într-o zi, un hâtru anonim parizian a adaugat cu vopsea pe afişul din faţa redacţiei "Ei o scriu". De atunci folclorul a preluat poanta: "Imbecilii nu citesc L'Œuvre, ci o scriu". Cei care se dădeau superiori primiseră o lovitura de spirit care le demola însuşi fasonul conceptual! Acel ziar influent - ceea ce se cheama azi lider de opinie - a trebuit să-şi schimbe tonul, ideologia şi, nu după mult timp, să închidă redacţia...
Exemplul e clasic pentru orice mesaj prea grandilocvent şi prea radical polemic. Cine vine cu atari declaraţii de orgoliu trebuie să se asigure că nu lasă loc de replici. Că e beton, fără fisură.
Ca şi în cazul ziarului franţuzesc, un tânăr brand de bere românească a primit de curând o replică, executată "cu materialul clientului" de către un brand concurent, aflat de peste 15 ani în România, care s-a simţit vizat de recenta campanie polemica a "junilor". "Materialul clientului" fiind dur, şi replica a rezultat dură...

Etichete: ,

15 mai 2008

Nu coafeza sau croitorul au ucis-o pe Andrada

... nici vînzătorul de CD-uri

"Mamă, ai grijă de tine, te iubesc" - aşa îşi încheie Andrada biletul de sinucigaşă. Cuvintele astea încă mă năucesc. Nu cred că au fost scrise doar aşa, ca o încheiere de rutină, cum adaugă tinerii la salutul de rămas-bun, după moda americană: take care... Cine îşi scrie biletul de adio cumpăneşte - îmi închipui - fiecare cuvinţel. Ce o fi vrut să spună Andrada cu acel ultim rînd? Dacă era cu adevărat îngrijorată de soarta mamei, nu şi-ar fi amînat măcar (nu zic suspendat) planul fatal? Nu-şi dădea seama că sinucigîndu-se îşi va ucide practic şi mama? Vorbele ei par să conţină un sens de resemnare, de parcă ea ar fi trebuit, ar fi fost silită de ceva implacabil ("am făcut ceea ce trebuia să fac...") - să-şi lase în urmă mama, de care se desparte cu preocupare şi strîngere de inimă.
"Bezmediaticii" noştri s-au grăbit să claseze cazul: sinucigaşa emo! ... şi de aici: generaţia debililor; emotici şi nevrotici; moda care ucide etc. Dacă am trăi într-o societate normală, cazul Andradei ar fi fost redat de mass-media sub alt titlu, mai firesc, mai uman, mai relevant psihologic pentru acest sfîrşit misterios; al cuiva care nu se extermină pe sine, ca să ucidă realitatea (cum fac îndeobşte sinucigaşii, mai ales la vîrsta aceea).
Cum zicea şi Rogozanu ieri, a fost o reeditare a psihozei din anii '90 cu "sataniştii" - alt moment rămas neelucidat pe planul reflecţiei publice, mai cu seamă din cauza tratării superficiale a subiectului de către jurnalişti (şi pe vremea aia nu începuse tabloidizarea)...
Mama Andradei, care încerca să identifice posibile cauze ale disperării fiicei, a furnizat indiciile - exotice pentru opinia publică de la noi, poate chiar şocante, desigur mondene şi cu potenţial otvistic - ale aderenţei fiicei sale la o anumită modă (curent, fază, mişcare, trend). Majoritatea - hai să nu zic totalitatea - ziarelor şi TV-unilor au sărit ca uliii: aha, deci se întîlnesc între ei sau online pe forumuri şi îşi dau reţete de automutilare! îi predispun la morbiditate ţoalele, freza, muzica!! După care - momentul specialiştilor: la care vin psihologii, sociologii, pedagogii, chiar şi nişte neoficiali "emologi" - în persoanele unor liceeni cu neverosimile freze manga. Toţi fac teorii, toţi se învîrt în jurul cozii: motivul sinuciderii rămîne cu atît mai pernicios cu cît se lasă neelucidat. Aseară tîrziu l-am văzut şi pe muzicologul Lenţi Chiriac, care, tolănit pe fotoliu ca un senator burtos, dădea edicte demne de un papă al rock-ului, cum că nu există un stil muzical emo (lucru pe care îl putea verifica repede pe wikipedia înainte să intre în emisie şi să se umple de ridicol în rîndul puştilor)!
Există în Rinocerii lui Ionescu un personaj care face teoria rinocerilor, demonstrînd ştiinţific că aceştia nu există, tocmai atunci cînd invazia rinocerească tocmai dă să rupă uşa. Mi se pare că şi Hitchcock a introdus în Păsările un astfel de personaj, o ornitoloagă cu faţă de coţofană, care le ţine prelegeri savante oamenilor din drugstore, cînd cîrdul ucigaş tocmai ameninţă cerul de dincolo de vitrină. Aşa au arătat întrucîtva şi specialiştii care au teoretizat la priveghiul Andradei.
Cei mai de bun simţ dintre ei au fost aceia care au făcut apel la familii, la părinţi, să aibă grijă de copii. Să le acorde timp şi atenţie, într-o epocă a vitezei şi a dezumanizării. Ei m-au ajutat să interpretez într-un fel acel ultim rînd al Andreei: "Ai grijă de tine, mamă". Poate mă înşel, poate e nedelicat şi necuvincios să o spun, poate e lipsit de pietate, dar am întrezărit acolo o undă de reproş... cînd am decodificat textul - întorcîndu-l: "dacă TU ai fi avut grijă DE MINE, mamă"... O spun cu greu, dar o fac cu toată compasiunea, cu toată înţelegerea de părinte, cu toată evlavia în faţa cruzimii sorţii.

UPDATE Am postat pe Florilegiu un "sonet al sinucigaşilor", intitulat C-un glonţ şi apărut în volumul de acum 11 ani. Îl dedic mai ales celor cu gînduri negre, ca îmbărbătare.

Etichete:

Prezervativul: îţi place atunci cînd uiţi de el

(Atenţie! Text recomandat publicului de 18... hai... 15+)

Prep-faţă:
pentru numărul din luna mai, prietenii de la Playboy au binevoit să-mi găzduiască nu mai puţin de două articole... ce-i drept la r-lubrici diferite. Ca de obicei, postez pe blog ce am avut de zis în calitate de Advertising Guru (wăi-leu... ei mi-au impus titlul, jur). Celălalt text - vă las să-l savuraţi exclusiv în ediţia pe hîrtie a ultimului Playboy (mai, 2008). Ştiu că, oricum, majoritatea dintre voi cumpăraţi revista asta mai ales pentru articolele scrise...




Tendinţa dominantă în reclamele la prezervative nu mai e să spui că te protejează, ci că, mai mult, procură direct plăcerea. Ni se prezintă femei în extaz, strigînd şi rîzînd fericite ca la al n-şpelea orgasm consecutiv… Bărbatul nu-i nicăieri, abia dacă-l bănuieşti iţit între perne şi cearşafuri, adîncit de convulsiile femeii care - ea deasupra! - pare să se bucure de una singură… Atributele masculinităţii sînt preluate de produsul însuşi: întreaga tagmă bărbătească e reprezentataă de o membrană care în definitiv, nu e decît excrescenţa unei protuberanţe… un adoas la adaos…
Sau cine nu-şi aminteşte macheta, mai degrabă sugestivă decît ilustrativă, în care o tînără doamnă, cu gura pînă la urechi, îşi dă drumul să alunece pe o balustradă de scară!? Singurică-singurea… doar ea şi balustrada… Da, da, acea ditai balustrada cu striaţii… sau bumbişori de cauciuc pe toată suprafaţa! Care bărbat s-ar declara jignit de asimilarea lui cu o lungă şi groasă balustradă, cu suprafaţa fin reliefată?
Ei bine, totul pleacă de la inovaţiile în prelucrarea cauciucului, poate mici, de ordinul micronilor, în realitatea tehnologică; dar cu mari efecte în sfera plăcerilor omeneşti. Prezervativele de ultimă generaţie sînt inefabil de subţiri, dar incredibil de rezistente; la nivel de senzaţii, ele redau totul, totul… şi ceva în plus!
Gata cu străvechiul zgîrci grosolan, resimţit de corpurile în contact ca un intrus, ca un separator, ca un corp străin! Şi care, în momentele fericite în care izbuteai să faci abstracţie de el, începea să emane acel miros de cauciuc încins, menit parcă să strice cheful…
Acum prezervativele sînt subtile şi delicate şi pe plan olfactiv; dacă nu cumva au gusturi şi arome variate: ciocolată, vanilie, fructe…
Spotul la prezerative aromate natural, cu albina care dă tîrcoale buzelor unei frumoase, cam stînjenită la masa ei din cafenea, îşi propune - tocmai! - să ne educe asupra posibilităţilor multiple de utilizare. În coada spotului, după ce frumuseţea feminină a părăsit cafeneaua, vedem albina bîzîind de data aceasta la buzele unui tînăr cocheţel, ceea ce este, de asemenea, foarte instructiv pentru unii dintre noi…
Dar chiar şi în afara acestor mici revoluţii cauciucate, un prezervativ bun îţi procură plăcere tocmai prin faptul că, o dată montat, uiţi propriu-zis de el! Uiţi de problema pe care a fost tocmit să o rezolve; şi te dedici fără reţineri plăcerii.
Desigur, nu toate reclamele sînt aşa. Mai sînt şi acelea, cică educaţionale, care arată spermatozoizi, chiar şi sub formă de actori costumaţi caraghios, cu ditai moţul în frunte. Mai sînt acelea care te sensibilizează asupra consecinţelor neplăcute ale neglijării prezervativului: cum e să fii părinte de copii isterici, la vîrsta la care nu ţi-ai consumat pe deplin tinereţea; sau spotul acela cu mari dictatori ai secolului trecut, despre care ni se spune că ar fi putut să nu existe, spre bucuria omenirii, dacă părinţii lor ar fi făcut sex protejat. Adevărate mini-cursuri de educaţie sexuală (şi pe alocuri de istorie), aceste spoturi fac reclamă nu unei mărci anume sau unui anume tip de prezervativ, ci categoriei de produse în general. Ele se adresează pieţelor "needucate" sau generaţiei tinere, care nu a conştientizat pe deplin risurile sexului neprotejat.
În România, publicitatea la prezervative a fost la început, în anii '90 una socială, umanitară; era comandată de fundaţii, laolaltă cu campaniile de sensibilizare asupra pericolului bolilor cu transmitere sexuală, cu precădere SIDA. Dar chiar şi această propagandă medical-profilactică, ca să îşi atingă scopul, trebuia făcută cu zîmbetul pe buze. Iată de ce, multă vreme, personajul-mascotă al campaniei naţionale pentru sex protejat, un mare şi simpatic prezervativ cu chip de om, avea înfăţişarea zîmbitoare a unui politician major al vremii: aceeaşi gură hlizită dintr-o parte-n alta a feţei, aceeaşi ochişori abia mijiţi, aceeaşi mină bonomă. Sloganul pastişa la rîndul lui lozinca electorală a politicianului: "O căciuliţă pentru liniştea dumneavoastră"…

Etichete: ,

14 mai 2008

Slogan prea bun ca să-l accepte Pavelescu

Un cap pentru capitală

Related link (pt. cine nu e la curent):
"Avocatul mic cu capul mare" îl dă în judecată pe Băsescu

Etichete: ,

13 mai 2008

Slogan prea bun ca să-l cumpere Oprescu

Bucureşteni, soseşte Salvarea!

UPDATE:
Medic chirurg. În curînd, medic primar.

Etichete: ,

12 mai 2008

Pe AdPlayers: în apărarea spoturilor Cava D'Oro

Cele două spoturi de imagine (practic de lansare) pentru tăria Cava D'Oro produsă de Alexandrion ilustrează primul - consumul în horeca; al doilea - consumul de acasă. În ambele, replica memorabilă "Nişte ţărani...!" e rostită cu năduf de un ditai ţărănoiul, emancipat chipurile de băutura "cu stil", la adresa unui poliţist, a unui cîrciumar şi a unui grup de turişti francezi. Anunţătorul, împreună cu agenţia angajată, Papaya Advertising a lui Robert Tiderle (din a cărui cană inscripţionată am băut aproape 3 ani, după ce tocmai plecase de la Notorious cînd veneam eu), au fost acuzaţi de jignire de către sindicatul poliţiştilor. Şi s-a trezit să-i ţină hangul un curios Comitet Etic al unui nou ivit Consiliu Român pentru Publicitate (waaah... e greu să nu te ia somnul...), care i-a recomandat CNA ca, în conformitate cu două articole din propriul Cod de Etică în Publicitate (10 fiole de cofeină în venă, vă rog, repede!) să interzică spotul cu poliţistul!
CNA-ul a refuzat să intervină: spotul e "curat"!
În al doilea spot, cu eticheta "nişte ţărani" sînt gratulaţi turiştii francezi care se rătăcesc în sat. De ce oare nu s-o fi sesizat şi Ambasada Franţei, vorba lui Boariu, ca să acuze xenofobia? Şi cum de n-au depistat-o vigilenţii de la Comitetul Consiliului... woaaah...?
Mai multe despre caz le zic pe AdPlayers, la solicitarea lui Iulian Toma.

Etichete: , ,

Notoriu.ro mă face analist (apropo spumele berilor)

Cui nu se uită la televizor şi nu primeşte virale pe mail - nu-i vor spune mare lucru răspunsurile pe care i le-am dat lui Lică Manolache de la Notoriu.ro. Ele se referă la anumite spoturi (şi campanii), în legătură cu care două beri din RO au făcut deunăzi mai multă spumă ca oricînd...
Lică îşi face datoria de jurnalist venind cu un şapou lămuritor, dar... ce-ar fi fost să includă, la modul ilustrativ, şi grupajul de spoturi în chestiune? S-ar fi blocat pagina, nu? De aceea evit acest neajuns şi eu, la rîndul meu; şi vă trimit la următoarea "berografie", în addenda materialului de pe Notoriu.ro, unde, printre altele, sînt numit analist publicitar (moment din cariera mea în care nu pot spune decît un mare "wăi-leu!"):
Spotul concluziv al campaniei Bergenbier pro Ziua Bărbatului;
Spotul de imagine Stejar Pilsner;
Spotul de promoţie Stejar Pilsner, (presupus) polemic la adresa acţiunii Bergenbier;
Spoof-ul viral (presupus) polemic la adresa (presupusului) atac al Stejarului;
NOU: Un foarte interesant "hm" al lui Brăduţ Florescu.

Etichete:

8 mai 2008

De ce "prinţul Charles" şi nu "prinţul Carol"?

La parastasul de 40 de zile al lui Pruteanu, îndrăznesc să ridic o problemă de romgleză:
De ce nu se traduce în româneşte numele lui Carol de Wales? Aşa cum mamei A.S., regina, i s-a românizat numele - din Elizabeth în Elisabeta...
Aşa cum lui Charles I şi Charles II de la 1600 li se spune Carol I şi Carol II (de Anglia, of course)...
Tot e A.S. prietenul României, cred că ar aprecia să îi zică ţăranii ardeleni Carol, decît să-i pocearlscă numele englezesc...
Există şi altă explicaţie, în afară de aceea că ştiriştii noştri cei anglofoni nu prea ştiu română (ba chiar o cam dispreţuiesc)?
Singurul loc pe web în care primesc ceva satisfacţie e pagina de wikipedia "prinţul Carol de Galia"... Nice try... doar că aici problema e cu Galia... care nu-i tot aia cu Wales (Ţara Galilor). Se ştie: Galia e numele antic al teritoriului pe care se găseşte azi Franţa (şi, mă rog, niscai teritorii primprejur)...
Ufff... Ce simplu ar fi descîlcit-o nea Pruty pe-asta...

Related links:
Pruteanu ne-ar fi interzis să fim trişti
Rătăcind în traduceri
Asterix trădat de Gerula

Etichete:

ArgueAds: Armistiţiu cu Militaru (Dero la Dero)

Ultima dezbatere pe care am avut-o cu Ana Militaru pe IQads (la rubrica ArgueAds) s-a încheiat cu remiză. Amîndoi am apreciat spotul pentru Dero lichid, cu columbofilul... copleşit de noroc.
Hai un eşantion dintr-o replică de a mea (no hyphenation):
... Dintre cele doua brand-uri traditionale romanesti de profil - Dero si Perlan - primul a fost "crescut" si propasit in timp, prevazindu-se pesemne situatia actuala, de valorizare a brand-urilor trecutului, fie el si comunist (ii zicem "cei mai frumosi ani" si il facem mare trend retro, care e problema?)...

Related link:
Radu Pirca despre campaniile Bonux (Notoriu.ro)

Etichete: ,

6 mai 2008

Încă un capitol la care ne bat bulgarii: braga

Braga din Bulgaria (boza) se găseşte la supermarket, la raionul lactate şi e într-adevăr ieftină... ca braga. Sînt mai multe mărci de bragă, disponibile la sticle de 2l, 1 l şi 0,5l. Se păstrează la rece şi are garanţie de cîteva zile. Nu ştiu dacă în Bulgaria există bragagii ca odinioară, dar... decît deloc... mai bine bragă dintr-asta industrială, cu 2-3 conservanţi acolo... Ingredientele principale menţionate pe etichetă sînt apă şi grîu (sub formă de tărîţe, se subînţelege).
Iată o scurtă cronică a brăgilor. Pe care. Le-am. Băut:


1) Braga Zdrave (Sănătate)
După cum se vede, pînă s-o pozez, am apucat să degustăm binişor din ea. Cumpărată din Silistra. Cam dulce la prima impresie (deşi zahărul nu e pomenit în compoziţie), s-a dovedit delicioasă şi
dissetante a doua zi, cînd am scos-o din frigider.


2) Braga Bomax
Deşi se recomandă ca produsă după "stara (vechea) tehnologhia", conţine 4 E-uri... scrise pe etichetă abia vizibil. Altminteri agreabilă. Cumpărată din Dobrici.



3) Braga Anet
Favorita absolută! Cumpărată tot din Dobrici. Are acel gust uşor acidulat, de fermentaţie, pe care ni-l amintim unii dintre noi de la bragageriile noastre. Lichid consistent şi gros, e bine să-l agiţi pentru uniformizare.


Related links aici.
Şi aici - despre băuturile de altădată (blagodaria gospodin Şerban)

5 mai 2008

Va impune Bergenbier Ziua Bărbatului?

articol din Dilema Veche de săptămîna asta

În marketing se operează statistic, cu categorii bine definite. De aceea, în comunicarea comercială, se ajunge la polarizări de tipul: bărbaţilor le place berea; femeile preferă şampoanele cu uscare rapidă. Anul trecut, bunăoară, cînd o anumită campanie Bergenbier ne prezenta cum ar fi (dacă ar fi…) o zi oficială a bărbaţilor, celebrată cu multă bere, femeile s-au putut răcori cu o contra-campanie binevoitor polemică sub egida Wash & Go.

Roz sau bleu?
De ce această polarizare merceologică? Pasămite pentru că berea ar fi o băutură predilect – statistic chiar – bărbătească; iar şamponul rapid ar fi o cosmeticală tipic femeiască.
Acuma.
Mai oricine dintre noi poate face o listă destul de cuprinzătoare a cunoştinţelor de sex feminin care beau bere. Poate chiar şi o listă scurtă cu băutoare „dedicate“ de Bergenbier. Apoi, la o adică, putem admite că există şi bărbaţi, cu plete sau nu, care se spală cu Wash & Go. De ce totuşi această înglobare categorică pe genuri?
La lansare, în anii ’90, brandul Bergenbier s-a propus românilor ca promotor al sporturilor extreme, pentru ca apoi, odată ce a devenit sponsor al naţionalei de fotbal, să se erijeze în berea microbistului român prin excelenţă. Sporturi extreme, fotbal… – interese bărbăteşti, nu? Da, dar nu exclusiv. Sînt şi destule femei care au asemenea predilecţii…
Publicitatea le pune însă în paranteză. Cît timp cifrele de consum atestă predominanţa bărbaţilor, interesul anunţătorului se va orienta spre sexul (sau genul, cum se zice mai nou) cel tare. Conform aceleiaşi logici a comunicării industriale, colimatorul se va strînge anume pe bărbaţii tineri, „urbani“, cu un anumit venit şi un anumit nivel de educaţie. Pe căile ştiinţei moderne, se recuperează – iată – teoria aristotelică a auditorului ideal.

Duhul din sticlă
Dar, dacă tot e să suprapunem alchimiilor moderne know-how-ul predat de Aristotel oratorilor, să mergem cu ipotezele pînă la capăt. Poate că nu contează numai ce le place bărbaţilor propriu-zis; ci şi ce le-ar plăcea bărbaţilor să li se spună despre ei înşişi. Poate că le-ar plăcea să li se spună că sînt personalităţi forte, pentru că le place o băutură amară, pe care o beau, aşa cum se cuvine, în cantităţi mari. Poate că tînjesc după întrunirile acelea băieţeşti, în care să poţi glumi gros, la o adică poţi şi rîgîi în voie; în general, poţi fi tu însuţi mascul între masculi. Poate că-şi mai doresc în secret să umple o grămadă de lapte-gros; să mai încingă o trîntă amicală; să mai ia parte la un concurs de rîgîituri! de cine scuipă mai departe!! de cine cade primu’ sub masă!!! Poate că aspiră, mai mult sau mai puţin conştient, după acele confrerii virile, acele falocraţii secrete, cum era pînă mai ieri armata (devenită între timp profesie opţională şi accesibilă, vai, femeilor); cetele acelea, înrudite deopotrivă cu banda lui Bundy şi decadentele petreceri burlăceşti, care par să-şi tragă seva, prin oculte vase comunicante, din tradiţia „junilor“, a căluşarilor, a dansatorilor sufiţi. O societate secretă a prietenilor care „ştiu de ce“…
Misterul iniţiatic al berii Bergenbier, sîmburele ascuns al întregii mitologii masculiniste, taina care se transmite printr-un întreg ritual al îmbărbăţirii, de la băutor vechi la băutor novice, învăluită în formula sibilinică a sloganului „prietenii ştiu de ce“ – sînt deja un secret al lui Polichinelle! Mai ales de cînd subsemnatul a dezvăluit totul într-un număr de anul trecut al Dilemei vechi: e vorba de zvonul, neverificat, dar nici dezminţit pe căi oficiale, cum că Bergenbier este singura bere care, băută în exces, nu conduce la pierderea potenţei…
Ăsta da obiect de interes masculin! Ăsta da panaş de cocoş, atribut fudul şi ţanţoş! Ăsta da motiv erect de a face din Bergenbier produsul şi brandul cel mai puternic conotat masculin. Mai mult decît produsele de igienă exclusiv pentru bărbaţi. Un aparat de ras, de pildă: o fi el „perfect bărbătesc“, dar nu prilejuieşte bancuri, hîrjoane şi secrete între prieteni. Nu spune o poveste atît de adînc resimţită de stirpea bărbătească, precum o face o bere (şi nu orice bere – ci aceea care… ehei, „ştim noi“…)!

Prietenii ştiu ce vor
Aşa că, atunci cînd aparenta utopie a comunicării Bergenbier de anul trecut – anume aceea de a proclama oficial una dintre zilele anului, Zi a Bărbatului – a căpătat anul acesta contur de revendicare populară, cu petiţie către autorităţi şi strîngere de semnături, „prietenii“ nu au avut de ce să se mire. Anul trecut, de 5 mai, Bergenbier a organizat o mare petrecere tip Festivalul Berii. A fost prima Zi a Bărbatului, cu caracter comercial, promoţional, hedonistic în nota obişnuită. Ce a fost important – a fost agregarea femeilor, care nu au fost uitate, dimpotrivă. În toată tradiţia populară – de milenii deja – a gîlcevii sexelor, bărbatul e cel care se lasă de fiecare dată învins, la modul simbolic. E noima adîncă, pe lîngă raţiunile de corectitudine politică şi de pură etică mercantilă, care a făcut ca şi Femeia să fie băgată în seamă şi de Ziua Bărbatului, cu deferenţa cuvenită (ba chiar să i se lase impresia că tot ea e cea mai importantă).
Anul acesta, egalitatea sexelor asigură echitatea revendicării. Da, să fie 5 Mai – Ziua Bărbatului – declarată liberă la scară naţională; dar la fel şi 8 Martie, tradiţionala Zi Internaţională a Femeii, dată la care or primi femeile flori şi cadouri, dar nu sînt scutite de muncă. Propunerea legislativă a „prietenilor“ ar fi ca şi 8 Martie, şi 5 Mai să fie zile libere pentru ambele sexe (pardon, genuri), pentru ca astfel să se poată sărbători mai bine reciproc. Argumentaţia? Fără cusur: românii au oricum mai puţine zile naţionale libere decît ceilalţi membri UE. Dacă tot e să îi prindem din urmă, să o facem şi la capitolul ăsta!

Va izbîndi iniţiativa Bergenbier?
Se va transforma o aparentă glumă berărească în protocol de stat? Va reuşi un operator comercial privat să genereze toată această schimbare cu profund caracter simbolic la nivel naţional? Sau, spunînd cu vorbele cetăţeanului conştient (cititor de Dilema veche), va reuşi o bere să facă legea în România? Va fi acea zi „branduită“ în calendar, aşa cum celelalte zile festive sînt trecute cu roşu? Va fi 5 Martie declarată Ziua Bergenbier a Bărbatului, la fel cum competiţiile fotbalistice – alte instituţii naţionale majore – poartă de cîţiva ani numele sponsorilor?
Prietenii au motive să creadă că nu va fi aşa. Bergenbier a pătruns în România ca un brand care mută munţii din loc (aproape la propriu!), atunci cînd a introdus, în anii ’90, primele instalaţii de bungee-jumping în România, ocazionînd folosirea gratuită de către public a acestora, în diverse locuri de mare interes turistic. Această campanie de agrement extrem a urmat constatării că publicul românesc de atunci nu prea înţelegea ce se întîmplă în spotul Bergenbier cu prieteni care se aruncă pe coardă în prăpastie şi apoi savurează sticlele de Bergen (cele care se răciseră pînă atunci într-un pîrîu de munte). Ar fi fost mai simplu să retragă reclama; să o programeze doar pe cea cu caiacul şi cu bike-ul… Da, dar n-ar fi fost stilul Bergenbier. Nu ne vom plia pe moravurile poporului român: nu face parte din business plan! Mai degrabă îl vom civiliza în spirit occidental. Grandoare, dar nu grandilocvenţă… La ora scrierii acestor rînduri, ce se va întîmpla în 5 mai 2008 e încă secret. Poate primele demersuri legale semnificative în vederea oficierii lui 5 mai 2009. Nici măcar prietenii nu ştiu… Pariorii sînt gata să mizeze: vom sărbători sau nu la anul ziua noastră.
În definitiv, nu contează. Ce contează e că Bergenbier a prilejuit o dezbatere civică, fie ea şi lejeră, cvasi-folclorică, fără să promită premii, fără să-i momească pe consumatori cu maşini sau mii de euro… Doar cel mult o bere, ca între prieteni.


Related links:
Ziua Bărbatului... dedicată femeii
Viscol peste trotuare
Prietenii nu mai ştiu de ce (ArgueAds: Ana Militaru vs. Florin Dumitrescu)
Ziua BărBEATului (de Mugur Grosu)

Etichete: ,

2 mai 2008

Gramatică şi ipocrizie (o specială de 2 mai)

Gramatica în România e un fel de baubau. Zilnic vedem/auzim la radio sau TV oameni terorizaţi să nu facă dezacord, care spun trăznăi hipercorecte gen: "problema sunt subvenţiile" etc. În alte contexte, îi putem vedea pe aceiaşi jubilînd, detensionaţi, atunci cînd un rapsod ca Mărgineanu cîntă, într-un foarte spumos subdialect muntenesc, Mă iubeşte femeile ("... şi e moarte dupe mine etc.")... Lingviştii şi etnologii ştiu: Mărgineanu vorbeşte mai româneşte decît semidocţii care îşi pîndesc dezacordurile din vorbire.
O tradiţie pedagogică de Mariu Chicoş-Rostogan face ca, la noi, gramatica să fie una prescriptivă; în timp ce în alte culturi, funcţionează predominant conceptul de gramatică descriptivă. E diferenţa dintre legile naturii şi legile codului juridic: o gramatică descriptivă trece în evidenţă legile limbii (care e văzută, de la romantici încoace, ca un organism viu); în schimb o gramatică prescriptivă are pretenţia să impună, să legifereze în mod tutelar uzul limbii.
Avem opt clase (başca şapte ani de acasă) în care tot facem gramatică prescriptivă. În liceu profii de română ar trebui să relaxeze acest baubau şi să îi facă pe adolescenţi (care oricum au jargoanele lor...) să se bucure de ceea ce li se spune că ar fi "o comoară în adîncuri ferecată". Căci da: limba română e o comoară de care ne putem bucura cu toţii! Doar că această bucurie nu e deprinsă, ci înăbuşită, în şcoala românească!
De ce am scris toate astea?
Voiam să vorbesc despre ziua de azi: 2 mai.
Adică "doi mai", cum zicem noi între noi... Sau "două mai", cum ne impun prescripţiile de la Cacademie?
Unde mergi la mare? - La Doi Mai! Ah, nu, pardon, domnule cacademcian (doctor docent în limbi date ceauşeştilor), noi mergem la Două Mai, judeţul Constanţa, că aşa spune regulamentul, să trăiţi!
O gramatică descriptivă ar înregistra toponimul Doi Mai, precum şi bogăţia sa de derivate sufixale: localnicii se numesc doimăieni, iar turiştii care vin aici vara - doimaişti sau (cu un frumos prefix dobrogean) doimaioţi. Evident, conform gramaticii zbirilor, cea prescriptivă, toate aceste cuvinte care ne îmbogăţesc comoara, şiragul etc. - nici nu există! Pentru că forma "Doi Mai" încalcă prescripţiile despre uzul numeralelor.
În chip de încheiere, o ancoră către momentul Revoluţiei, cel în care ne-am dobîndit libertatea de expresie:
În zilele acelea se striga "Cine-a tras în noi pînă-n două'j'doi?!... Cine-a tras în noi după două'j'doi?!" Ziua Zero a libertăţii noastre, 22-XII (Douăzeci şi două a douăsprezecea), este numită în mod firesc, popular, tradiţional deja, Douăzeci şi doi (Două'j'doi) Decembrie. Ceea ce este la fel de cacademiceşte incorect, cum este de neconstituţională şi revolta populară din Decembrie '89...

Etichete:

1 mai 2008

Topic fals: pomenile electorale

Departe de mine de a le căuta scuze politicienilor, dar am constatat următoarea logică la jurnaliştii în căutare de subiecte:
- dacă politicienii nu dau nimic de mîncare la mitinguri, zicem că sînt zgîrciţi sau prost organizaţi;
- dacă dau, atunci zicem că fac pomeni, rîdem de ei că îşi vînd voturile pe mici etc.
Verificaţi şi vedeţi dacă nu e aşa.

Etichete:

Tom-tom must go on