textier: mai 2007

30 mai 2007

Jacques Brel - Le dernier repas (1964)

A mon dernier repas
Je veux voir mes frères
Et mes chiens et mes chats
Et le bord de la mer
A mon dernier repas
Je veux voir mes voisins
Et puis quelques Chinois
En guise de cousins
Et je veux qu'on y boive
En plus du vin de messe
De ce vin si joli
Qu'on buvait en Arbois
Je veux qu'on y dévore
Après quelques soutanes
Une poule faisane
Venue du Périgord
Puis je veux qu'on m'emmène
En haut de ma colline
Voir les arbres dormir
En refermant leurs bras
Et puis je veux encore
Lancer des pierres au ciel
En criant Dieu est mort
Une dernière fois

A mon dernier repas
Je veux voir mon âne
Mes poules et mes oies
Mes vaches et mes femmes
A mon dernier repas
Je veux voir ces drôlesses
Dont je fus maître et roi
Ou qui furent mes maîtresses
Quand j'aurai dans la panse
De quoi noyer la terre
Je briserai mon verre
Pour faire le silence
Et chanterai à tue-tête
A la mort qui s'avance
Les paillardes romances
Qui font peur aux nonnettes
Puis je veux qu'on m'emmène
En haut de ma colline
Voir le soir qui chemine
Lentement vers la plaine
Et là debout encore
J'insulterai les bourgeois
Sans crainte et sans remords
Une dernière fois

Après mon dernier repas
Je veux que l'on s'en aille
Qu'on finisse ripaille
Ailleurs que sous mon toit
Après mon dernier repas
Je veux que l'on m'installe
Assis seul comme un roi
Accueillant ses vestales
Dans ma pipe je brûlerai
Mes souvenirs d'enfance
Mes rêves inachevés
Mes restes d'espérance
Et je ne garderai
Pour habiller mon âme
Que l'idée d'un rosier
Et qu'un prénom de femme
Puis je regarderai
Le haut de ma colline
Qui danse qui se devine
Qui finit par sombrer
Et dans l'odeur des fleurs
Qui bientôt s'éteindra
Je sais que j'aurai peur
Une dernière fois

Sînt în juriu! Pot să mă inspir de la concurenţi!!

(... dar nu o s-o fac!!!)

Iulian Traşă m-a onorat cu propunerea de a juriza un concurs de epitafuri comice pe Moartea Online. Drept pentru care mi-am amintit că...

O copywriteriţă ucenică foarte promiţătoare (nu în sensul ACELA, măgarilor) mi-a povestit următoarea păţanie:
A participat la un concurs de creativitate publicitară pentru studenţi (nu spun care, dar nici nu sînt multe...); s-a clasat modest; dar... tan-tanaaa... a avut surpriza să îşi recunoască ideile (pînă la detalii destul de particulare) reluate într-un spot radio, peste ceva vreme. S-a interesat fata şi a aflat că agenţia care făcuse reclama era printre organizatorii olimpiadei, başca avea un om în juriu... Din felul în care mi-a relatat, nu părea să mintă sau să paranoizeze. La preluări de idei sînt Stan Păţitul şi i-am recunoscut acea frustrare neputincioasă a celui deposedat de rodul minţii sale.
Alte asemenea zvonuri, venite mai cu seamă din partea celor plini de idei dar lipsiţi de apărare, m-au pus pe gînduri...

Legătură pur întîmplătoare cu scandalul Mungiu-Mihu:
Jurizatorul Mungiu l-a declarat pe jurizatul Mihu cîştigător la concursul de scenarii HBO. Mihu şi-a încasat premiul de 2000 EUR pentru un scenariu despre un avort ilegal sub ceauşism. După care hop! Mungiu, ajuns concurent la rîndul lui, cîştigă Cannes-ul cu un film despre un avort ilegal sub ceauşism. Mihu acuză: nu doar ideile în mare coincid, ci şi imaginea-şoc cu fătul avortat plutind în baie - o amprentă personală prea puternică, ca să nu-l bănuie pe fostul său jurizator că s-a lăsat (cel puţin) influenţat...
Scandalul actual e încă şi mai greu de jurizat. Nimeni nu are monopolul pe tematica avorturilor ceauşiste: în 2005 TVR produce Decreţeii lui Florin Iepan; în 2006 Ana Maria Sandu publică romanul de succes
Fata din casa vagon (btw, romanciera e cunoscută ca jurnalistă pe teme cinematogafice la Re:publik)...
Acelaşi topic care ne bîntuie şi pe care nu ni-l putem chiureta din minte... Acelaşi spectru al avortonului care a marcat tinerele generaţii de creatori... Din cîte se pare, fratele Mungiu a exprimat exponenţial obsesiile noastre ontice. E meritul lui. Dar...
Diferendul cu Mihu trebuie şi el tranşat. O discuţie post fest(ival)um plină de francheţe între jurizatorul jurizat şi jurizatul acuzator ar clarifica situaţia. Cu profi la ATF şi critici FIPRESCI în juriu. La TVR la oră de vîrf.
Altminteri teama furtului de idei îi va paraliza şi mai tare pe participanţii la concusurile româneşti de creativitate...


Şi, cum ziceam, fiind în juriul de epitafuri tip Săpînţa, aş putea să le fur sămînţa...
Dar n-o s-o fac. Nu de alta, dar epitaful fiecăruia e unic, aşa cum îi e soarta. Aşa cum îi e viaţa de acum şi moartea de cît mai tîrziu, le-o doresc tuturor.

Etichete:

Leapşa ca la Săpînţa

Iulian Traşă, editorul Morţii online, îşi scrie epitaful şi taguieşte cîţiva bloggeri iluştri să-şi facă şi ei auto-pomenirea... Săpînţa-style. Printre atîtea profile de basorelief, hop şi o figură ceva mai plată: persoana mai sus semnată.
Îi răspund mai jos la provocare, dar îmi iau libertatea să n-o pasez mai departe (o îngrop la mine)... Sorry că vă stric un atît de vioi joc de-a moartea, dar măcar ştiu nu le stric şi altora cheful de viaţă...
Aşadar:

Sub această cruce zace
unul care fu dibace
la versificări diverse;
şi îi merse cît îi merse
celui textier Florin,
cu mult text dar miez puţin,
pînă-l întîlni pe Traşă,
cel cu rima nevoiaşă,
dar doxat la greu din Jung,
cu-arhetipulll' ăla lung...
Cînd, de-atîta concentrare,
bietul poetastru moare.
Trecătorule, să nu
faci aşa cum el făcu.
Tu petrece mult şi fain
ici-şa-n viaţa offline.

28 mai 2007

Ziua Bărbatului, dedicată femeii

articol de Florin Dumitrescu, în Dilema Veche de săptămîna asta
foto: Silviu Gheţie

E un secret despre care nu s-a vorbit niciodată în public şi pe care autorul acestor rînduri îl va dezvălui acum. O va face oarecum anevoie, conştient că-şi va atrage cel puţin antipatia din partea băutorilor de bere învederaţi. O va face însă pentru o cauză nobilă şi cu convingerea că, mai devreme sau mai tîrziu, această îndelung ascunsă taină tot va ieşi la iveală.
E un zvon care circulă de vreo 15 ani, transmiţîndu-se în chip de învăţătură iniţiatică, la o bere cu prietenii, printre zîmbete complice şi hai-norocuri optimiste. E mai mult decît o părere vagă şi mai puţin decît un fapt cert. E mai mult
decît un mit urban, dar e mai puţin decît o realitate demonstrabilă. Şi tocmai de aceea e de crezut cu berărească religiozitate...

Marea deconspirare
Ei bine, iată. Se ştie că berea consumată timp îndelungat provoacă impotenţă. Daaar... – şi acum intervine secretul cu pricina – există o bere care face excepţie de la regulă; o bere pe care o putem bea, prieteni, cît vrem şi cît ne place, fără teamă de a ne pierde virtuţile noastre de sex tare şi dominant. Unii dintre cititori vor fi ghicit deja - este vorba de Bergenbier.
Sloganul – „prietenii ştiu de ce” – e rostit ca o parolă pentru iniţiaţi şi stîrneşte curiozitatea neofiţilor. Prietenii ştiu de ce, - dar ce? Că Bergenbier e o bere excelentă, simpatică şi nepretenţioasă, aşa cum sugerează reclamele? Că îţi recompensează, mai mult decît setea, pofta de aventură sau plăcerea unei tovărăşii complezente? Astea sînt pretexte, elemente de decor, „umbreluţe” (vorba reclamei blînd misogine cu perechile de la bar)... Adevărul adevărat, cel împărtăşit doar de „prieteni”, nu se strigă-n gura mare...
Iar dacă ai inspiraţia să încingi o miuţă cu o doză goală de Bergen’, cu toţi trecătorii de pe stradă; sau să îţi cadoriseşti consoarta cu un căţel vagabond de Crăciun, atunci cînd toate prăvăliile sînt închise; ori poate să strigi gol! ca Petrică lupul, tocmai atunci cînd amicul paratrăznet al farselor dă o fugă la baie în timpul meciului... dacă, în fine, ai atîta nonşalanţă, atîta prezenţă de spirit şi-atîta chef de pozne – acestea toate n-ar fi decît consecinţe binefăcătoare, efecte psihosomatice miraculoase ale consumului acelei beri anume, care - vorba aceea – nu te lasă baltă...
Dacă e simplu zvon sau dacă, dimpotrivă, secretul cu pricina are un fundament ştiinţific; dacă e răspîndit 100% folcloric sau dacă e teleghidat din centrala de PR şi advertising a producătorului (Interbrew) – nu contează... Contează că acest vînticel influenţator nu slăbeşte de un deceniu şi jumătate. Comunicarea oficială nu neagă zvonistica; ba pare să o confirme şi să o întreţină tacit. În ultimii ani comunicarea brand-ului a glosat cu voioşie pe tema polarizării sexelor, dintr-un punct de vedere oblu masculin, pentru care speţa femeiască pare – vorba unui best-seller – de pe altă planetă...

Bărbăţia sub toate formele
În deceniul trecut, cînd românii nu ştiau ce-i cu „elastecu-ăla” de ţi-l legi de şale ca să te zvîrli-n prăpastie de nebun (aşa, ca-n reclamele de la Bergen’), cusurgiii au semnalat încă un caz de trufaşă inadecvare a multinaţionalelor la cultura locală. Da de unde! Ca să-şi facă înţeles pînă la capăt mesajul, Bergenbier a adus muntele la Mahomed, amenajînd ditai instalaţiile de bungee-jumping, din parcurile bucureştene pînă pe plajele euxine. Iar dacă azi se face salt în coardă-n Piatra Craiului ca şotronu-n Cişmigiu, e şi pentru că Bergenbier a popularizat acest agrement... la extrem!
Apoi. Seria de insuccese din fotbalul românesc i-a făcut pe sceptici să creadă că Bergenbier n-a avut şansă ca sponsor al naţionalei României. – Ei aş: nimic mai prielnic ca înfrîngerile, pentru a te declara alături de suporterii dezamăgiţi, pentru a te oferi să le alini necazul cu o licoare desigur mai puţin amară...
Cu fiecare pahar ridicat a libaţie, cu fiecare halbă dată peste cap, cu fiecare sticlă sau doză cumpărate din raft, se celebrează dîrzenia, optimismul şi pozitivismul tipic bărbăteşti (deşi iau uneori forma resemnării). Dacă ar fi să se proclame Ziua Bărbatului, Bergenbier ar trebui să-i fie mai mult decît băutură oficială, ar trebui să fie şampania care să spumege în toate pocalele!

De la gînd la faptă...
Din cîte se zvoneşte prin tîrg, Bergenbier pregătea de ani buni o Zi a Bărbatului. O zi care să celebreze autoindulgenţa şi spiritul camaraderesc al României masculine. O zi mai aparte decît un obişnuit festival al berii, în stare să vizeze participarea afectivă a aproape jumătate din consumatorii români. 2007 părea a fi anul potrivit pentru o atare acţiune.
O dată cu intrarea în UE şi cu accelerarea globalizării, ne pasc o sumedenie de noi sărbători occidentale cu tradiţie, precum Ziua Tatălui, Ziua Burlacului etc. Aşadar nu mai era de întîrziat! Fel de fel de trend-uri fandosite şi efeminate, precum cele ale metro- şi tehnosexualilor, puse la cale de producătorii de cosmetice şi gadget-uri electronice vin să-i scoată pe ai noştri ca brazii din starea de bărbăţie neaoşă, „de la tata lor”... Tinerii sînt cei mai lesne coruptibili: care mai de care se vrea geek, techno-geek, emo... Pentru noile generaţii de masculi nu e nici o ruşine să te porţi ca un fătălău, să trimiţi poezii prin SMS, să refuzi o bere bună pentru un ţoi bălţat de Bacardi Breezer.
Nici adulţii nu sînt invulnerabili. Uite-i în ultimele spoturi, - bărbaţi în toată legea, cum se dau cu cremă hidratantă pe faţă; cum se fandiosesc în oglindă ca nişte muieri; cum se pipăie, se mîngîie şi se scălîmbăie... Brrr... Trebuie intervenit pînă cînd stirpea bărbătească nu se atrofiază de tot!
Un referendum a fost iniţiat online, pe site-ul oficial Bergenbier, accesat îndeobşte pentru glumele berăreşti, orgolios machiste..., primite de la „prieteni”. Peste 400.000 de români au votat pentru data de 5 mai ca Zi a Bărbatului. Capul de pod era înfipt. Prin largă consultare populară, demnă de invidiat de către mulţi politicieni, Bergenbier a declarat Ziua Bărbatului şi s-a consfinţit bere oficială a unui întreg semiregn! Evenimentul a fost declarat un succes, în condiţiile în care chermezele politice au tins să umbrească în acest mai 2007 interesul pentru alte manifestări...
Cadrul festiv abia trasat mai rămînea de umplut cu sens, cu ideologie, cu valoare de brand.

Cherchez-la!
Reclamelele cu „marţieni şi venusiene” au căpătat o turnură mai accentuat polemică. Am putut vedea femei graţios de neîndemînatice pe marginea drumului, în tentativa de a se -întrajutora la depanare, în timp ce toţi bărbaţii din oraş petreceau ca burlacii la Ziua Bărbatului. Apoi ni s-a arătat povestea unui Samson smuls din clubul său de bikeri, tuns şi îmburghezit, prin farmecele unei Dalile care, după ce îl pune să lase motocicleta pentru automobil, îi reproşează că nu mai recunoaşte în el bărbatul mai vechii sale vîlvătăi. Numai o bere cu prietenii săi hirsuţii îl mai consolează pe năvalnicul îmblînzit: aşa, ca de Ziua Bărbatului... Apare însă un amănunt care schimbă întreaga perspectiva: în clipa fatalei întîlniri, ea îl îmbie pe el cu o sticlă de bere...
Şi iată, aici se află miezul chestiunii. Din nou „cherchez la femme”, chiar şi de Ziua Bărbatului! Căci bărbăţia nu poate fi definită decît în raport cu pandantul ei, feminitatea. Cu cît împrumuţi mai mult din filonul umorului tip Bundy, cu atît mai mult te situezi în tradiţia cult-populară a femeii mereu învingătoare. Bărbatul e capul, dar femeia e gîtul care-l mişcă – spune străvechea înţelepciune. Conceptul e vechi cît lumea şi inevitabil.
Conştienţi de imposibilitatea de a o exclude pe Venus de lîngă Marte, publicitarii de la Leo Burnett (telalii Bergenbier-ului) au plasat pe orbita lui 5 Mai un brand al feminităţii voluntare, Wash & Go, aflat de asemenea în portofoliul lor. Şi iată-i pe vitejii sărbătoriţi din reclamă retrăgîndu-se în cotloane ca dea raportul telefonic doamnelor lor...
Nu de alta, dar femeile nu trebuie descurajate să participe la Ziua Bărbatului. Căci organizatorii de evenimente ştiu: o femeie îţi aduce 2-3 bărbaţi după ea! Dimpotrivă: s-a mizat pe curiozitatea stîrnită în rîndul femeilor de toată această cabală masculină. Şi nu în ultimul rînd: s-a verificat statistic că, de fiecare dată cînd vreo bere face vreo promoţie de vară, cu premii în maşini, cîştigătorii sînt majoritar femei. Conspiraţioniştii n-au decît să creadă că premiile se împart discriminatoriu. Explicaţia pare a fi alta: bărbaţii cumpără bere ca s-o bea, în timp ce femeile – că poate cîştigă ceva...
Iar secretul lui Polichinelle despre virtuţile Bergenbier-ului par să le vizeze în ultimă instanţă tot pe ele, cele care ne domină soarta. Să nu ne mirăm aflînd că strategia finală a fost aceea de a le determina pe amazoanele zilelor noastre să cumpere berea cea justă pentru bărbaţii lor (şi poate şi pentru ele).
Dacă metrosexualul a fost inventat ca să îi facă pe bărbaţi să cumpere mai multe cosmetice, e posibil ca Ziua Bărbatului să fi fost inventată ca să le facă pe femei să cumpere mai multă bere. Parcă văd, în publicaţiile ecomomice, graficele vînzărilor în chip de yin şi yang...

Etichete: ,

26 mai 2007

Apropo din nou! TV încă o dată!!

(Băsescu-Pană again!!!)

După succesul ApropoTV-ului cu texte de cîntece, iată-i continuarea!
Mîine, duminică, la 14:00 pe ProTV, acelaşi trio de chirurgi ai cuvîntului e gata să disece: Dragoş Bucurenci, Radu Paraschivescu şi cu mine.
Apropo... Să mai spun că între timp unul dintre noi a intrat în bibliografia de Selgros a preşedintelui? Ei da: "Fie-ne tranziţia uşoară", cartea galbenă a perlelor neo-ciocoieşti culese de Radu Paraschivescu, a fost pretextul tachineriilor dintre Traian Băsescu şi Andreea Pană. Romantic, nu? Ca la Paolo şi Francesca, totul a pornit de la o carte...
Va lista oare maestrul Paraschivescu perlele selgrosiere ale lui TB în următoarea ediţie a cărţii? Va pune oare editorul Liiceanu o manşetă pe cărţile din librării: "perfectă pentru atras păsărici"?
Deocamdată, despre perlele din textele de muzica uşoară - mîine la două după-masă pe Pro, în emisiunea lui Andi Moisescu!
Reluările Apropo TV: luni în zori la 1:45, marţi la 11:15, miercuri şi vineri la 5:00.
Primul episod al dezbaterii - arhivat o parte aici şi o parte aici.

Etichete:

25 mai 2007

Fata mea - minte model


Libertatea

Alo, PR-ul? OK, aţi rezolvat-o pe Pană...
Dar cu Zară ce facem? Găsim vreun naş, ceva?

Etichete: ,

24 mai 2007

Cîntec nou Direcţia 5 cu text de mine: Anii

(... şi cu muzică de Marian Ionescu)
Cică e-n heavy rotation pe Europa FM, dar probabil că asta înseamnă că trebuie să roteşti mult la buton pînă-l auzi...
Metodă mai simplă! Click aici, se deschide siteul oficial al trupei şi se aude cîntecul: directia5.com
Să mai zic că Anii e primul single de pe noul album? Să lăsăm mai bine să vorbească muzica (şi textul)...

Etichete:

Priviţi-i privirea şi faceţi-vă cruce


(c) Sorin Comănescu
Fotografia întreagă pe blogul lui Emil Neacşu


Privirea aceea e a cuiva puternic care tocmai a deposedat pe cineva slab de propriul bun.
Se petrece în România lui 2007.
Acum quiz: titlul unui cîntec de La Familia din '98...

Etichete:

23 mai 2007

Jerry Lewis - Typewriter

Înainte de Microsoft Word erau nişte maşinării care scoteau zgomote din astea. În România lui Ceauşescu erau supravegheate de poliţie (de frica samizdatului). În SUA maşina de scris i-a inspirat lui Leonard Bernstein o glumă simfonică şi lui Jerry Lewis un nr. de pantomimă.

Asta apropo de ce era înainte de Jim Carrey... Şi toate astea ca replică la un recent post exarhic.

22 mai 2007

Demolatoru' îl ia pe Băsescu la polizor

Dacă tocmai ne-am reconfirmat preşedintele jucător, să tragem joc!
Participă şi tu la noua probă a lui Doru Demolatoru: corectează-ţi politiceşte cîrmaciul!
Dă-i o sugestie despre cum să zică politicos în loc de "ţigancă împuţită".
Se primesc - dar nu se premiază - şi sugestii pentru "găozar", "păsărică", "puiuţ de comunist"...

Etichete: ,

Aveţi tricouri "ţigancă împuţită"?


Închipuiţi-vă răspunsul...

(c) Foto Zaharia

Auzită la fi-miu:

"Eşti slabă ca un balon dezumflat."

Etichete: ,

18 mai 2007

Apropo (TV) de textieri...

Wăi-lew! Mă dă iarăşi la teveu!
Se petrece la Apropo TV, foarte agera emisiune a lui Andi Moisescu de pe Pro. De data asta m-a invitat Andreea Oagana să-mi dau cu părerea despre acele textele din muzica românească, care au intrat în conştiinţa publicului pînă la a deveni ziceri cotidiene. Da, la modul în care, dacă zice careva macarale, i se răspunde "rîd în soare argintii"... Dacă o fată se recomandă Veronica, îţi vine să-i replici "fată bună şi cuminte"... Iar dacă ţi se prezintă ca Violeta, îţi vine să-i spui că duce... hai acum cu toţii! Găleţile sus! Ei bine, da: Violeta, cîntecul Sarmalelor de acum 14 ani, e şi el în selecţia din Apropo TV.
Apropo: mă aflu în bună companie. Din echipa comentatorilor mai fac parte Dragoş Bucurenci şi Radu Paraschivescu, care nu sînt tocmai îngăduitori cu genul acesta de cultură... Noroc că a fost mandea acolo să ţină sus steagul textierilor români!
Sînt analizate eşentioane de text din 10 cîntece, de la uşoară la rap, trecînd prin pop, rock şi alte din astea, de-ale lor. Important e că se spun lucruri interesante despre acele versuri, despre cum ni se înfig în minte şi de ce.
Vedeţi emisiunea pe Pro TV - duminică la 14:oo, reluare noaptea spre luni la 1:30. Alte reluări: marţi la 11:15, miercuri în zori la 5:00 şi vineri tot la 5:00.

Etichete:

17 mai 2007

Atac la inima târgului

24Fun - Editorial de Florin Dumitrescu

www.salvatipiataobor.ro

Ne întorceam târziu din centru. Mai bine zis devreme: trecuse de 3 dimineaţa. Amica mea căsca pe locul copilotului. Scurtam pe Ziduri Moşi, o stradă mereu aglomerată peste zi. Acum era pustiu. Încălecasem şinele de tramvai, simţindu-mă ca primii vatmani din zori, care dau oraşului deşteptarea.
Am lăsat în urmă fosta piaţă de animale, închisă între timp, sub ameninţarea gripei aviare. Vestigiu al vocaţiei de târg de vite a Oborului, tîrgul orătăniilor fusese primul Zoo pentru zeci de generaţii de copii. Acum alunecam pe şine spre Oborul mare, pe care eram curios să-l văd by night, tăcut, învăluit în beznă. Nu ştiam pe atunci că şi piaţa propriu-zisă era condamnată. Vestea că pe locul Oborului urmează să se ridice un mall am primit-o abia de curînd. Să văd Oborul în linişte mi se părea atunci cu neputinţă. Forfota acelui loc îmi părea irepresibilă precum miturile.
Şi deodată i-am văzut. Prima dată n-am ştiut ce e cu şirul acela de lănci lucitoare care începea din dreptul staţiei de tramvai şi se întindea pînă hăt, spre Chiristigii. Ce era crîngul acela de antene tremurînde, cu roiuri de gîze luxuriante în jurul lor? - Sunt negustori de undiţe, îmi spune amica mea între două căscaturi. Acu-şi încep pescarii ziua; şi de-aicea pleacă. Înainte mai dau o raită, de-şi mai cumpără o undiţă, o mulinetă, o momeală...
Eram după o serată sofisticată de clubbing, cu jazz şi cocktail-uri multicolore. Dar ştiam că viaţa culturală a oraşului începuse acolo, la Obor, locul primelor aldămaşuri, al primelor tiribombe, al primelor barăci cu Vasilache.
Acum îmi amintesc de acei pescari matinali ca de o nălucă. Acum, când laolaltă cu alţi bucureşteni mă indignez de soarta străvechiului nostru Obor, ştiu că acei undiţari duc mai departe o tradiţie şi un ritual, în acel loc consacrat comerţului dintre om şi animal; şi care e pactul secret de fiinţare a urbei ciobanului Bucur. Acum ştiu: cine-i alungă îşi va atrage blestemul...

Related link: Obor deosebit de grav

Etichete: ,

15 mai 2007

Stalin e un urs de pluş

(Cum am făcut Ostalgie fără voie)

În 1991 am publicat în Caţavencu (care încă nu devenise Academie) această poezie paseistă numită Interior. În '95 a fost selectată în Marfă, antologia tinerilor poeţi (dintre care Sorin Gherguţ avea să alerge cel mai departe).
Poezia a plăcut şi a intrigat. Mi-a lăudat-o Pruteanu (care pe vremea aceea era mai relaxat... era "un băiat", aşa, ca noi)... Într-o epocă încrîncenată şi resentimentar anticomunistă, cineva îşi permitea luxul de a se răsfăţa cu amintirile proletcultiste şi rusofile ale copilăriei. Şi asta a mers la sufletul multora, deşi poate nu voiau s-o recunoască... Ceea ce a trecut atunci drept ironie a unei perioade revolute poate fi azi citit ca un demers ostalgic, un fel de Goodbye Stalin dintr-o cameră cu jucării şi memorabilia.
Am dezgropat
Interiorul la îndemnul lui Vasile Ernu şi al lui Mihai Vakulovski, care mi l-a vîrît în ultimul Tiuk!, alături de două poezii mai recente. Îl reiau aici cu niscai explicaţii: Ho Şi Min (erou şi apoi oraş vietnamez) era numele actualului Bd. al Eroilor. Ogoniok - revistă rusească. Despre Lenin, Stalin, Hruşciov, Matrioşka, Ialta şi Malta cu siguranţă ştiţi destule. Altminteri nu aţi avea nici o plăcere să citiţi...

Stalin e un urs de pluş


Stalin e un urs de pluş
exilat printre păpuşi
în apartamentul din
bulevardul Ho Şi Min.

Pe insigne rugininde
Lenin ciocul îşi întinde
către-o zare-atît de largă,
că insigna stă să spargă.

Samovar la trup bondoc
stă coclind pe-un Ogoniok
vechi din vremea cînd Hruşciov
n-avea încă tenul mov...

Matrioşa multiplicată
pe sub grosul praf şi-arată
cele şapte-nfăţişări
coborînd obscure scări.

Unde-i mîna de copil
care-a smuls blîndul sigil,
deducînd din una alta,
ca din Ialta pînă-n Malta?


în foto: Petre, fiul lui Bogdan Dumitrescu, şi
fi-miu, Pavel, la Mogoşoaia

Etichete: ,

14 mai 2007

Ca românul la două capete

13 mai 2007

Sarmalele Reci - Şpriţ de vară

E cîntecul cu care se încheie, în mari chiote, mai toate sarma-recitalurile. A apărut pe albumul Maniac (penultimul, 2001).
Prima variantă de text era mult mai manieristă şi mai villonescă. Suna cam bătrînicios, stil Vulpescu sau alţi hippioţi afumaţi (ceea ce aş deveni probabil şi eu dacă n-aş menţine contactul cu aerul vremii). Sarmalele mi-au dat-o la-ntors cu o obiecţie simplă: nu se ţine minte. Au avut dreptate. Un text simplu, fără poticneli stilistice, merge mai bine cu acest cîntec uşor ca un şpriţ, care te îndeamnă să meditezi la teme fundamentale, cu un zîmbet pe buze şi un pahar în faţă.
Clipul, regizat de Dan Petcan, a fost filmat în cîteva ore în Piaţa Rosetti, fără întreruperea circulaţiei... Pitorescul acordeonist face figuraţie: pe înregistrare, la acordeon cîntă Zoltan însuşi. Biciclistul e Viorel Florean, om de teatru, care tocmai se întîmpla să treacă pe acolo, aşa, pe nearanjate... Frumuseţile feminine, care dau un sens superior sintagmei "carne la grătar", sînt actriţe în plină afirmare. E neajunsul meu că nu le ştiu numele. Dar poate mi le şopteşte careva...

Etichete: ,

Nou pe ecrane: Tiuk! nr. 15

Numărul consistent, dar alert la citit, îi este dedicat special lui Traian T. Coşovei. Dar nici restul sumarului nu-i de colo, dimpotrivă: e de descoperit şi de prizat pe îndelete. Printre altele, şi cele 3 locuri în care s-a strecurat şi sussemnatul, prin bunăvoinţa lui Mihail Vakulovski.
(O să revin cu dezvăluiri.)

Etichete:

11 mai 2007

Ia o pauză pentru Raluca din tine

10 mai 2007

Miles Davis - Tutu (live)

Dintr-un concert la MTV la sfîrşitul anilor '80. Cîntare cu multă poftă pe compoziţia (şi aranjamentul) lui Marcus Miller: Kenny Garrett bagă flaut, iar Marcus, pe basul cu 5 corzi, un ditai solo de chitară. Iar cînd la alto ţîşneşte David Sanborn...

Ei ne conduc

Renăscut în URSS (feat. Auktion)

Vasile Ernu - Nascut in URSS (editia II, contine CD)
Volum distins cu Premiul pentru debut al Romaniei literare si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania pe 2007.

Proiectul acestui CD s-a realizat cu sprijiul celor din trupa Auktyon. Auktyon este una dintre legendarele trupe din perioada sovietică care activeaza cu mare succes şi în zilele noastre. Piesele alese pentru acest proiect sînt scrise chiar în pierioada destramarii URSS-ului. Auktyon este una dintre cele mai complexe trupe din punct de vedere muzical şi a reuşit să se menţină în zona muzicii alternative chiar şi în perioada ei de glorie. Ori de cite ori ascult aceste melodii am un straniu sentiment de tristeţe şi libertate. Invitatul special al proiectului este HVOST, un mit al muzicii undergound din URSS. Textele selectate din carte sint citite de Bogdan Ghiu, iar textele versurilor sint traduse de Mihail Vakulovski. Vasile Ernu

Albumul meu preferat este Pasarea de la Auktyon (cel care e pe acest CD). Muzica asta mă unge pe suflet. Tristeţea mea e luminoasă. Cînd ascult muzica asta tristeţea mea e luminoasă şi am cea mai bună dispoziţie. Sviatoslav Starus (Zdob si Zdub)

Auktyon este o trupă care te ajută să mergi mai departe, nu doar care-ţi place „ca muzică”, cum există şi alte trupe rock ex-sovietice – Aquarium, Nautilus Pompilius, Kino, Mashina Vremeni, Kruiz, Chaif ş.a., o trupă care formează acel curent numit „russkii rock”, care se deosebeşte de rock-ul „tradiţional” datorită textului, care e foarte-foarte important pentru aceşti rock-eri şi pentru ascultătorii lor. Mihail Vakulovski


Auktyon e o altă planetă, aşa cum muzica rusească e o altă galaxie. Auktyon a început să cînte ceea ce cînta înainte de (sau cam în acelaşi timp cu) Massive Attack şi Portishead. Şi mult mai bine - ne vine să spunem azi, cînd descoperim trupa Auktyon graţie lui Vasile Ernu şi Mihail Vakulovski. Oricum mult mai patetic, mai trăit, mai pe sufletul nostru estic... Ascultînd cîntecele selectate de Vasile şi urmărind versurile traduse de Mihai, m-am gîndit inevitabil la glorii din anii ’80-’90 ale art-rock-ului românesc, precum Mircea Florian sau Sorin Chifiriuc. Şi m-am gîndit la marele Dan Aldea. Nu m-am putut împiedica să mă gîndesc că noi, cei care îi ascultam şi îi admiram atunci, nu am reuşit să „mergem cu ei” pînă la capăt, să le susţinem demersul şi să le încurajăm căutările artistice. Alde Auktyon au fost, din punctul ăsta de vedere, mai norocoşi. Iar publicul rusesc chiar îi merită. Florin Dumitrescu

8 mai 2007

Demolatoru' ediţie specială

Nimic de comunicare politică... încă.
Ţara arde, babes-ele se piaptănă... aici.

Etichete: , ,

Ultimele cuvinte ale lui Paler

A murit cu spaima unei noi dictaturi

«[...] acuzarea intregii clase politice, „mesianizarea“ sa [a lui Băsescu], cu un tot mai pronuntat iz fascistoid, aminteste de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte in Romania interbelica. Las la o parte ridicolul pretentiei lui Basescu, ca el ar fi altfel decit ceilalti politicieni, ca el ar fi, vezi Doamne, un misionar al anticoruptiei si ca el n-ar proveni, in linie directa (cum provine!) din „sistemul ticalosit“. Ma marginesc sa spun doar atit: ca inflamarea demagogiei populiste intr-o atmosfera plina de materii inflamabile e un joc, iresponsabil, cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrarilor si exasperarilor, riscuri grave. Incit, daca va mai invirti flasneta populismului, Traian Basescu ameninta sa devina un pericol mult mai mare decit a fost pina acum.»

Ultimul alineat din Ultimul editorial, ultimul Cotidian

Etichete:

7 mai 2007

1 Mai dezinformat

(Hai să ne-nmulţim... zvonurile)

M-am ferit să vorbesc despre asta...
- pentru că nu e etic profesional faţă de un anumit client;
- pentru că am prieteni la EvZ, sînt amic cu Andrei Gheorghe şi am vrut să-i menajez (măcar eu pe ei...);
- pentru că am vrut să păstrez acest blog departe de vîltoarea politică offline - cel puţin o vreme, pînă s-or linişti furtunile şi o veni vremea analizelor...
Căci în fond despre asta e vorba:
Pe 30 aprilie, EvZ şi Realitatea TV au semnalat şi respectiv analizat un fapt mediatic înainte ca acesta să se întîmple! Şi care s-a dovedit apoi că e fals!
Care o fi fost noima acestor prestaţii jurnalistice dubioase?
Zvonistică ocultă? (Formă insidioasă de intoxicare?)
Neprofesionalism?
Foame disperată de subiecte?
Orice ar fi, metadiscursul a creat folclor...
Şi iată: deşi, a doua zi, sloganul "Hai să ne-nmulţim" a lipsit cu desăvîrşire de la mitingul PSD; iar noua "siglă de partid" s-a dovedit o nevinovată mascotă; mulţi au dat crezare mai degrabă zvonului decît faptelor. Inclusiv cîţiva membri de partid (oare nişte deviaţionişti... de strîmba?)...
Eu nu zic nimic. Zice destul Radu Meirosu în România Liberă.
(Şi Cîrcotaşii atunci cînd bine au numit-o Irealitatea TV...)

Etichete: , ,

4 mai 2007

Sarmalele Reci = Spice Boys

După recentul succes din Spice, Sarmalele Reci se întorc în Calea Victoriei 21-23 sîmbătă 5 şi joi 10 mai, după 21:00.

Etichete: ,

3 mai 2007

Obor deosebit de grav

de Florin Dumitrescu

(c) Dan Vartanian

Se demolează Oborul. Ce se va ridica în loc? Un mall, un multiplex sau o parcare supraetajată? Care dă, cât dă şi cui dă mai mult pentru nimicirea celei mai întinse pieţe agroalimentare din Europa? Şi, mai ales, de ce?
Oborul e insalubru şi haotic. Oborul viermuieşte de libărci, guzgani şi traficanţi dubioşi. Oborul colcăie de marfă revândută, răs-precupeţită şi arhi-contrafăcută. Oborul purulează de şmenuri, speculă şi chilipirlâcuri dubioase.
Dar Oborul e inima Bucureştiului. Mai mult decât vioi şi pitoresc, Oborul e vital, fertil şi însufleţitor. E buricul târgului, e gura lui mereu ruptă, e sexul lui mereu excitat. Un amestec de sunete, izuri şi materii de-a dreptul organic, cvasi-biologic.
Întemeiat de ciobani şi înălţat de samsari, Bucureştiul a avut în Calea Moşilor şi târgul Oborului axul şi, respectiv, epicentrul; arteră şi inimă zvâcnind deodată cu istoria. Aici se orânduia târgul Moşilor: între bisericile din jur şi iarmarocul din centru erau pomeniţi morţii şi era celebrată viaţa. Aici se târguiau şi se sacrificau animale. Se vindeau şi se cumpărau grâne. Se trăgeau hore şi se beau aldămaşuri.
Aici s-au înălţat primele tiribombe şi carusele. Aici au venit primii giumbuşlucari de bâlci şi primii Vasilache. Cu mult înainte de Zoo Băneasa, generaţii de copii au căscat gura la piaţa de animale ca la o menajerie fermecată. (Spaima gripei aviare şi împilarea normelor europene au gonit orătăniile din oraş, închizând mai întâi piaţa de animale a Oborului.)
Mai mult decât sit de patrimoniu, Oborul e loc de cult şi adăpătoare. La Obor mergem să ne aprovizionăm, pe lângă ceapă şi andive, cu normalitate omenească. Negoţul cu zarzavat e dublat de comerţul cunoaşterii interpersonale. De aici pleci întotdeauna cu desaga plină...
Unde sunt pieţele copilăriei mele? Peste Matache plutea un aer de jovialitate simplă, directă, o bucurie de a trăi care ţâşnea din glumele ţăranilor şi chicotele gospodinelor cu coşniţe; din grămezile de fructe mici, ciupite de mană, netratate chimic, cu un gust irecuperabil. Piaţa Amzei era un labirint luxuriant, un templu al fertilităţii, cu,
după tarabe, satiri şi bacante care te aţineau cu strigături enigmatice în doi peri. Dispărută la propriu, Piaţa Unirii se ridica pe locul actualului parc dintre gurile de metrou. Era, într-adevăr, un spaţiu al unirii, într-atât strângea toate culorile şi miresmele pământului într-un buchet îmbătător.
Sentimentul acela, de străveche comuniune omenească în jurul roadelor pământului, s-a păstrat prin minune în Obor. Pentru cât timp încă?

articol apărut în România Liberă de ieri, în secţiunea Peisaj urban
la amabila solicitare a lui Adrian Schiop

Etichete: ,

2 mai 2007

Renaud - Le sirop de la rue


renaud - Le sirop de la rue
Video sent by Call-X
La boule à zéro
Et la morve au nez
On n'était pas beau
Mais on s'en foutait
Le mercurochrome
Sur nos genoux pointus
C'était nos diplômes
D'l'école de la rue
Le seul vrai enfer
Qu'on avait sur terre
Il était dans l'ciel
De nos pauvres marelles
On avait dix ans
Pis on ignorait
Qu'un jour on s'rait grands
Pis qu'on mourirait
L'eau des caniveaux
Nous f'sait des rivières
Où tous nos bateaux
Naviguaient pépère
Aujourd'hui les moineaux
Evitez d'tomber
Le nez dans l'ruisseau
La gueule sur l'pavé
A moins d'pas trop craindre
Les capotes usées
Et les vieilles seringues
Et les rats crevés
L'été sur les plages
C'tait l'débarquement
J'tais les GI's
T'étais les Allemands
Pistolet à flèches
Carabine en bois
Et ma canne à pêche
C'tait un bazooka
Dans les vieux blockhaus
On f'sait notre Q.G.
C'était bien craignoss'
Qu'est-c'que ça chlinguait
Les filles v'naient jamais
Parc'qu'elles craignaient qu'on
Veuille les tripoter
Elles avaient raison
Quand tu ramassais
Un gros coquillage
Eh ben t'entendais
La mer, l'vent du large
Aujourd'hui t'as qu'une
Symphonie d'4x4
Qui vont dans les dunes
Comme a Ouarzazate
Le son des tocards
Réchappés hélas
Du Paris-Dakar
Du rallye d'l'Atlas
On était inscrits
Pour tout l'moi d'juillet
A des cours de gym
Et au club Mickey
En c'temps là Disney
Faisait pas les poches
Ni les porte-monnaie
A des millions d'mioches
C'était l'Figaro
Qui organisaient
L'concours de châteaux
De sable que j'gagnais
Aujourd'hui c'journal
Est l'ami des enfants
Au Front National
Et au Vatican
Quand t'allais t'baquer
Tu t'buvais peinard
Un tasse d'eau salée
Pas une marée noire
Creusant l'sable blond
Tu ram'nais des coques
Pas des champignons
Ni des gonocoques
Dans les bouteilles vides
Y avait de messages
Pas des pesticides
D'un dernier naufrage
L'jour où j'mourirais
Puisque c'est écrit
Qu'après l'enfance c'est
Quasiment fini
Devant l'autr'charlot
J'espère arriver
La boule à zéro
Et la morve au nez
Du mercurochrome
Sur mes genoux pointus
Qu'y connaisse l'arôme
Du sirop d'la rue
Lui qu'a eu tant d'mômes
Et qui les a perdus

1 mai 2007

Heaven 17 - Crushed By The Wheels Of Industry

Apropo de însemnarea anterioară...
(Îngăduinţă pentru video-kitschul de început de Eighties.)